Artistul maramureșean Denis Cupșe, laureat al Festivalului-Concurs Național „Lucreția Ciobanu” de la Sibiu
În perioada 8-10 aprilie, la Sibiu s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Lucreția Ciobanu”.
Printre concurenții care au urcat pe scenă s-a numărat și tânărul artist Denis Cupșe din comuna Recea. Aceasta a avut o prestație foarte bună, obținând în final Premiul Școlii Populare de Arte „Ilie Micu” Sibiu.
Chiar ieri, 10 aprilie, a fost ziua de naștere a lui Denis, împlinind 23 de ani.
„Într-o zi specială, bucuria se împletește cu recunoașterea și împlinirea! Astăzi am fost onorat să mă regăsesc printre laureații concursului „Lucreția Ciobanu”. A fost o experiență incredibilă și sunt profund recunoscător pentru această oportunitate”, transmite maramureșeanul.
Îl felicităm și îi urăm la mulți ani cu sănătate și bucurii!
L.C.H.
Citește și
Tânărul Denis Cupșe a adus în Maramureș Trofeul și Marele Premiu al Festivalului “Corabia de Aur”











