Share
Lect. univ. dr. Natalia Lazăr și muzeograf Vasile Timur Chiș au publicat volumul „Moștenire culturală și repere identitare maramureșene – portul tradițional din Transcarpatia, Ucraina”

Lect. univ. dr. Natalia Lazăr și muzeograf Vasile Timur Chiș au publicat volumul „Moștenire culturală și repere identitare maramureșene – portul tradițional din Transcarpatia, Ucraina”

Un volum dedicat portului tradițional al românilor din Transcarpatia, Ucraina, a ieșit de sub tipar în 19 octombrie, în cadrul unui proiect de cercetare și promovare a patrimoniului cultural maramureșean.

Lucrarea pune în valoare elemente de identitate și continuitate culturală românească și a fost realizată de specialiști din Baia Mare și Sighetu Marmației, cu finanțarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

„La data de 19 octombrie 2026, a ieșit de sub tipar volumul „Moștenire culturală și repere identitare maramureșene – portul tradițional din Transcarpatia, Ucraina”, rezultat al cercetărilor desfășurate în perioada septembrie–octombrie 2026 de către coordonatorul de proiect, dr. Natalia Lazar, lector universitar la Facultatea de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), și Vasile Timur Chiș, muzeograf la Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației.

Volumul a fost realizat în cadrul proiectului cu același titlu, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și implementat de Asociația Centrul de Ecologie și Turism Maramureș.

Partenerii proiectului sunt Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prin Centrul Universitar Nord din Baia Mare – Facultatea de Litere, Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, județul Maramureș, și Muzeul de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia, Ucraina.

Publicația contribuie la promovarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural maramureșean, cu accent asupra portului tradițional al românilor din Transcarpatia, Ucraina, important element al identității și continuității culturale românești”, transmite CETM – Center of Ecology and Tourism Maramures.

Citește și

A fost inaugurat Muzeul Patrimoniului Ucrainean din Maramureș


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu