Share
Decalogul cauzelor care ne consumă energia în mod inutil

Decalogul cauzelor care ne consumă energia în mod inutil

Psihologul Laura Maria Cojocaru susține că există anumite sentimente, emoții și acțiuni care ne seacă pur și simplu de energie, iar altele care ne dau bunăstare și vitalitate. Laura Maria Cojocaru este președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire”, psihoterapeut şi trainer în Programare Neuro-Lingvistică.

Viața haotică ne poate îmbolnăvi

În opinia ei, oamenii erau mai fericiți acum două decenii, deoarece acum se confruntă cu prea mult lucruri care sunt, în mod inutil, mari consumatoare de energie, iar factorii de stres din spatele acestor acțiuni generează sentimente și emoții tot mai puternice. “Oamenii sunt tot mai apatici. Dorm mai puțin, mănâncă mai prost, nu își gestionează bine timpul, stau prea mult la calculator, cu ochii în telefonul mobil, lucrează haotic, iubesc haotic, vorbesc haotic. Haosul, în genere, este mare consumator de energie, atât fizică, dar mai ales psihică. Am uitat cum este să ne dozăm energia, am uitat cum este să ne bucurăm de lucrurile mărunte, am uitat să ne relaxăm, trăim într-un stres continuu pe o perioadă lungă de timp. Acest lucru conduce la oboseală cronică, pierderi de memorie, anxietate, depresie și, până la urmă, toate aceste stări se transformă în boli fizice”- explică psihologul. Acesta a întocmit un decalog al cauzelor care conduc la un deficit considerabil de energie.

Principalele motive care ne irosesc energia în mod inutil

Alimentația. Din cauza consumului de alimente greoaie și, mai ales, din cauza combinării nepotrivite dintre acestea, digestia este mai grea și determină un consum energetic mai mare. E foarte importantă alimentația de dimineață și cum reușim să ne oferim energie pentru toată ziua.

Organizarea deficitară a activităților zilnice. “Aşa cum mâncăm în grabă, citim steril în grabă, ne salutăm vecinii în grabă când plecăm spre serviciu, așa se întâmplă cu toate activitățile noastre zilnice. Nu mai facem un lucru calm, ci totul se petrece în viteză, în grabă. Când nu ne organizăm bine activitățile zilnice și ne grăbim în orice facem, rata de eșec este tot mai mare. Când eșuăm, ne enervăm, când ne enervăm ne certăm cu oameni, de la ceartă apar despărțirile, concedierile și marile drame. Dacă ne-am face o listă de activități, mai puține, dar mai clare, atunci am fi mult mai organizați și vom evita să consumăm energie inutilă”.

Nealternarea echilibrată a perioadelor de relaxare cu cele de efort – fie el fizic sau intelectual. “Atunci când relaxarea nu este făcută în mod conștient, poate apărea starea de pasivitate și chiar plictiseala. Lucrăm prea mult, ne consumăm prea mult, ne concentrăm prea mult pe lucruri inutile și uităm să ne mai relaxăm. Cel puțin o dată pe săptămână, avem nevoie de o pauză totală, în care să mergem în parc, în care putem merge la picnic, în care să vorbim mai mult cu cei dragi sau să facem ieșiri, departe de sursele de stres.

Angrenarea în activități care depășesc limitele noastre de efort, asumarea prea multor responsabilități. “Din dorința de a demonstra șefului cât suntem de folositori, nu avem puterea de a spune nu atunci când nu vrem/ nu putem/ nu ne face plăcere/ nu avem timp și ne asumăm activități și responsabilități tot mai mari, care exced fișa postului. Toate acestea conduc la supraaglomerare fizică, psihică, emoțională și, inevitabil, la apariția stresului. După o perioadă de timp, vom constata că nu am reușit să ne impresionăm șeful, din cauză că – fiind mereu obosiți – nu am performat la capacitate maximă, iar acest lucru va genera frustrare, pe care o vom exporta în toate planurile vieții.

Pălăvrăgeala. “Vorbăria – atât cea cu voce tare, cât și cea purtată în gând – duce la o risipă a energiei mentale, o eficienţă mai slabă în acțiuni, o slabă putere a rostirii (pentru a se face ascultate și înțelese, aceste persoane sunt nevoite să folosească mai multe cuvinte și cu o tonalitate mai mare). Astfel crește consumul energetic și mai mare și se intră într-un cerc vicios. Pe de altă parte, există tot mai multe persoane care își fac mereu planuri în gând, vorbesc foarte mult cu sinele, iar toate acestea îl vor obosi la un moment dat, până în punctul în care o să aibă pierderi tot mai mari de memorie, o să uite constant unde au rămas în discurs și își vor pierde din coerenţă.

Minciuna. “Întotdeauna o minciună conduce la o alta, iar la un moment dat vom ajunge la un lung șir de minciuni. Ca să ținem minte toată realitatea minciunii, trebuie să ne punem la lucru toate părțile din creier, iar acest lucru ne va epuiza îngrozitor, atât mental, cât mai ales emoțional. La un moment dat, ne vom da de gol, iar când oamenii dau semne că nu cred în ceea ce spunem, mai adăugăm un element la bagajul de energii consumate inutil.

Nemulțumirea. “Cei nemulțumiți de ceea ce nu au, de ceea ce nu li se întâmplă, de ceea ce este sau nu este în viața lor, se plâng continuu, risipindu-și astfel energia pe care ar putea-o folosi pentru a acționa chiar în direcțiile de care se plâng”.

Invidia. O investire a energiei în preocuparea față de celălalt nu poate aduce decât pierderi. Reinvestind în noi înșine, avem numai de câștigat.

Mândria/Furia/Mânia.“Eu nu fac asta“, “mie mi-e ruşine”, “de ce eu primul/a?”, “cum să cer eu ajutor?”, “ştie el/ea mai bine decât mine?” … și multe alte poziționări ce țin de inutilă mândrie ne țin energia canalizată asupra unei atitudini critice, de rezervă, de negare, îndepărtându-ne de soluția problemei. Într-o criză de furie consumul energetic este extraordinar de mare, epuizând mintea și corpul, percepția este tulburată, se instalează o scădere a inteligenței și a memoriei. După o astfel de criză, apare nevoia instinctivă de odihnă.

Menținerea în stări sufletești negative – precum tristețea, grijile de orice fel, gelozia, scepticismul, neputința de a ierta, melancolia, gândul la trecut – consumă foarte multă energie. Persoanele blocate în aceste stări se simt foarte slăbite și se pot îmbolnăvi (fizic sau psihic).


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu