Este o zi pe care mulți dintre noi o pot reaminti fără să caute în calendar: 15 februarie 2020. Pentru o parte uriașă a planetei, acea dată nu a fost doar o zi obișnuită, ci începutul oficial al unei perioade dificile, marcate de frică, restricții și transformări profunde în viața socială.
Pe atunci, autoritățile din Beijing, centrul administrativ al uneia dintre cele mai mari metropole ale lumii, au luat o decizie dură: toți cei care reveneau în oraș după festivitățile de Anul Nou Chinezesc trebuiau să petreacă 14 zile în carantină strictă. Nu era o recomandare, ci o regulă care trebuia respectată. Era vorba de două săptămâni în care fiecare trebuia să rămână departe de cei dragi, să evite locurile publice, să stea în casă sau în centre speciale de izolare, și totul pentru a proteja comunitatea.
La momentul acela, știința și autoritățile încercau să țină sub control răspândirea unui virus nou, necunoscut, dar pentru milioane de oameni din întreaga lume, acea măsură a marcat începutul unei perioade pline de incertitudine. Carantina de 14 zile a devenit simbolul unei lumi pe cale să se închidă în spatele ușilor de acasă, unde întâlnirile erau tot mai rare și îmbrățișările mai puține.
Puțini anticipau atunci că acele două săptămâni aveau să devină un simbol mai amplu, două săptămâni care, cu intermitențe și versiuni diferite în fiecare țară, vor ține aproape trei ani. În lunile și anii care au urmat, viețile noastre au fost modelate de reguli, restricții și frici pe care nu ni le imaginam câțiva ani în urmă: închideri de orașe, lucrul de acasă, școli închise, oameni separați de familiile lor, pierderi de slujbe, pierderi de vieți omenești.
Și totuși, dacă privim în urmă cu sinceritate, ceea ce a început în acea zi de februarie nu a fost doar o criză sanitară, ci și o lecție despre vulnerabilitatea societății globale. O lecție despre cât de repede normalul se poate transforma în anormal și cât de brusc obiceiurile noastre cotidiene pot fi date peste cap.
Este normal să simțim frustrare când ne reamintim de acea perioadă. Frustrare pentru întâlniri pierdute, pentru momente care nu s‑au mai întâmplat, pentru grijile care ne-au umbrit zilele și nopțile. Dar frustrarea ascunde și o lecție: aceea că umanitatea poate răspunde unor provocări enorme, chiar dacă nu întotdeauna în modul în care ne‑am dori.
Și apoi, după acea zi, am văzut ce a urmat: o pandemie globală, tensiuni sociale, schimbări profunde în modul în care muncim, călătorim, comunicăm și ne raportăm unii la alții. Am văzut durere, dar și solidaritate; despărțiri, dar și reîntâlniri; provocări uriașe, dar și eforturi excepționale ale comunității medicale, ale oamenilor de știință și ale fiecăruia dintre noi pentru a merge mai departe.
Astăzi, 6 ani mai târziu, nu putem uita ziua de 15 februarie 2020, pentru că acea zi ne amintește de fragilitatea noastră, dar și de capacitatea noastră de a rezista.
Vasile Petrovan
