Share
Moment de reculegere și rugăciune organizat de parohia greco-catolică din Sighet

Moment de reculegere și rugăciune organizat de parohia greco-catolică din Sighet

Comunitatea Ordinul Fraților Capucini, alături de tinerii Grupului „Speranța”, organizează astăzi o activitate specială dedicată Săptămânii Mari. Credincioșii din Sighetu Marmației, și nu numai, sunt invitați să participe la „Drumul Crucii”, un moment de rugăciune și meditație în amintirea patimilor lui Isus Cristos.

Evenimentul va avea loc de la ora 17:00, la Cimitirul Săracilor, unde participanții vor parcurge simbolic etapele suferinței lui Cristos, într-o atmosferă de reculegere și liniște. Organizatorii spun că întâlnirea este dedicată în mod special rugăciunii pentru familii și întărirea credinței în comunitate.

„Drumul Crucii” este o tradiție veche în Biserica Catolică, răspândită mai ales prin misiunea călugărilor franciscani, din care fac parte și capucinii. Aceștia au avut un rol important în popularizarea acestei devoțiuni încă din Evul Mediu, când pelerinii nu puteau ajunge în Țara Sfântă și recreau simbolic traseul parcurs de Isus spre Golgota.

Astăzi, această practică rămâne un moment profund de reflecție spirituală, aducând oamenii împreună în rugăciune, mai ales în perioada Săptămânii Mari. Evenimentul se dorește a fi nu doar o tradiție respectată, ci și o ocazie de apropiere între generații, într-un cadru simplu și plin de semnificație.

Vasile Petrovan


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu