Share
Frați adversari pe Arena Zimbrilor: emoțiile duelului Mîrzac

Frați adversari pe Arena Zimbrilor: emoțiile duelului Mîrzac

Cel mai echilibrat meci din etapa a 5-a din Liga de rugby, disputat sâmbătă pe Arena Zimbrilor, din Baia Mare, între CSM Știința și Rapid (câștigat de gazde cu 18-12), a avut o încărcătură emoțională specială pentru doi jucători. Este vorba despre frații Mîrzac, Toma jucând pentru „zimbri”, iar Rareș la Rapid.

Titulari la echipele lor, frații Mârzac au fost pentru prima oară adversari într-o competiție de seniori.

„Așteptam această întâlnire de ceva vreme, pentru că nu ne-am întâlnit ca adversari nici când eu evoluam la ELBI Cluj și el la RC Bârlad și nici de când am făcut pasul eu la Baia Mare și el la Rapid. A fost într-adevăr o emoție în plus, însă m-am concentrat pe ce am avut de făcut pe teren. Am vorbit cu Rareș înainte de meci, i-am spus și lui că trebuie să dăm totul pentru echipele noastre, pe teren nu suntem frați, suntem adversari și trebuie să facem totul pentru a ne ajuta echipele, indiferent pe cine avem în față. Mă bucur că am câștigat, pentru că trebuie să știe că eu sunt fratele mai mare (râde – n.r.) și că mai are și el, ca mine, mult de muncă. L-am felicitat la final, i-am spus că a jucat bine, ne-am îmbrățișat și am vorbit așa cum facem după fiecare meci. I-am spus că trebuie să muncească în continuare, pentru că are tot viitorul în față”, a declarat Toma, potrivit site-ului FRR.

„O experiență tare frumoasă pentru mine, a fost ceva nou, nu am mai fost în ipostaza de a-l avea pe Toma adversar. A fost însă o motivație în plus pentru mine, trebuie să recunosc că mi-a fost un pic mai ușor, pentru că el este un exemplu pentru mine, încerc să învăț cât mai multe de la el, inclusiv din greșelile pe care le face. Nu am simțit nicio presiune, pot spune chiar că am fost mai linștit, prin simpla lui prezență îmi dă o încredere mai mare în mine pentru că ne-am antrenat mult împreună, așa cum facem și acum când mergem acasă, la Bârlad, și mă simțeam ca la antrenament, încercând să fac totul cât mai calculat și mai bine. La final ne-am felicitat fiecare pentru joc, apoi am vorbit cu părinții, care sunt tare bucuroși pentru noi, indiferent de rezultat, că ne îndeplinim visul”, a spus, la rândul său, Rareș Mârzac.

Cei doi frați s-au aflat împreună în acest an în cantonamentul României, în stagiul de pregătire pe care „stejarii” l-au făcut în luna ianuarie la Paris.

Sursa foto: FRR/ Arhiva personală Toma Mîrzac

Citește și:

CSS 2 Baia Mare, la turneul final U16


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu