29 septembrie, ziua în care s-a născut Sfântul Arsenie de la Prislop
Există oameni a căror prezență nu se încheie odată cu viața lor. Pentru foarte mulți români, Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop este unul dintre aceștia. La Prislop, oamenii continuă să vină cu rugăciunile, durerile și speranțele lor, iar numele său a rămas legat de una dintre cele mai puternice forme de evlavie populară din România ultimelor decenii. Povestea sa începe într-o zi de 29 septembrie, într-un sat din Țara Zarandului.
La 29 septembrie 1910, în Vața de Sus, județul Hunedoara, se năștea copilul care avea să fie cunoscut peste ani de o țară întreagă drept Părintele Arsenie Boca și pe care Biserica Ortodoxă Română îl cinstește ca Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop. La botez a primit numele Zian-Vălean. Provenea dintr-o familie simplă, iar despre începuturile credinței sale avea să spună, într-o formulare rămasă cunoscută: „m-am pomenit credincios de copil”.
Poate că unul dintre lucrurile mai puțin cunoscute despre Arsenie Boca este cât de complexă a fost formația sa intelectuală. Imaginea duhovnicului de la Prislop a ajuns atât de puternică în memoria colectivă, încât uneori rămâne în umbră tânărul Zian Boca, pasionat de carte, artă și cunoașterea omului. A urmat Liceul Ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care l-a absolvit ca șef de promoție, apoi Academia Teologică din Sibiu. Mai târziu a primit bursă pentru a studia la Academia de Arte Frumoase din București. În același timp, audia cursurile de anatomie ale profesorului Francisc Rainer și prelegerile de mistică creștină ale lui Nichifor Crainic. Teologia, arta, anatomia și interesul pentru viața lăuntrică a omului se întâlneau astfel, încă din tinerețe, într-o personalitate neobișnuită.
Talentul său artistic nu era unul întâmplător. Profesorul Costin Petrescu, autorul marii fresce din Ateneul Român, i-a remarcat aptitudinile și i-a încredințat tânărului Zian Boca lucrul la scena în care este reprezentat Mihai Viteazul. Mult mai târziu, pictura avea să reapară într-un alt capitol important al vieții sale, mai ales prin ampla lucrare de la biserica din Drăgănescu.
O altă curiozitate spune mult despre puterea sa de concentrare. Fascinat de „Scara dumnezeiescului urcuș” a Sfântului Ioan Scărarul, a tradus lucrarea în românește într-un interval de numai cinci luni. Nu este doar un amănunt biografic spectaculos, ci și o mărturie despre direcția în care se îndrepta deja viața lui: dincolo de acumularea de cunoștințe, îl interesa transformarea lăuntrică a omului.
În 1939 a ajuns la Muntele Athos, unde a petrecut câteva luni și unde experiența vieții monahale l-a marcat profund. De acolo a adus manuscrise filocalice care aveau să fie folosite în munca uriașă de traducere a Filocaliei în limba română. Legătura lui cu această operă fundamentală a spiritualității ortodoxe este, de altfel, una dintre cele mai frumoase pagini ale biografiei sale. L-a ajutat pe părintele Dumitru Stăniloae la prima redactare a traducerii, a realizat coperta și a contribuit la găsirea abonaților necesari tipăririi volumelor. Stăniloae avea să-l numească, în prefața Filocaliei, „ctitor de frunte al Filocaliei românești”.
În 1940, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Zian Boca a primit tunderea în monahism și numele sub care avea să devină cunoscut: Arsenie. În jurul său au început să se adune tot mai mulți oameni. Veneau să-l asculte, să-i ceară sfatul, să găsească un răspuns într-o vreme care devenea din ce în ce mai tulbure. Din 1948, viața lui s-a legat puternic de Mănăstirea Prislop, pe atunci un loc care trebuia practic readus la viață.
Au urmat însă anii grei ai regimului comunist. A fost arestat, anchetat, trimis în detenție și în lagăre de muncă, urmărit ani întregi de autorități. Viața sa nu poate fi înțeleasă desprinsă de această presiune continuă. Biserica îl cinstește astăzi tocmai cu numele de Mărturisitor, evocând această parte a existenței sale, trăită sub persecuția regimului comunist.
Și totuși, poate că nu dosarele, arestările ori datele biografice explică în întregime de ce Arsenie Boca a rămas atât de aproape de oameni. Există în jurul lui ceva ce nu încape ușor într-o cronologie. Generații care nu l-au întâlnit niciodată îl cunosc din povestirile părinților și bunicilor. Oameni care nu se cunosc între ei ajung la Prislop purtând aproape aceleași gesturi: o lumânare, un pomelnic, câteva flori și, de multe ori, o suferință despre care nu vorbesc nimănui.
Poate aici trebuie căutat și sensul extraordinar al legăturii dintre Arsenie Boca și români. Nu într-o curiozitate spectaculoasă și nici într-o legendă transmisă de la unul la altul, ci în faptul că oamenii au simțit că pot veni către el cu ceea ce au mai greu de spus. Mormântul său de la Prislop devenise loc de pelerinaj cu mult înainte de canonizare, iar mulțimile care au continuat să ajungă acolo sunt una dintre mărturiile cele mai puternice despre locul pe care l-a dobândit în sufletul credincioșilor.
Biserica Ortodoxă Română a hotărât canonizarea sa în 2024, iar proclamarea generală a canonizării a avut loc la 4 februarie 2025, la Catedrala Patriarhală. Proclamarea locală s-a desfășurat la Prislop, în 28 noiembrie 2025. În calendar, este pomenit la 28 noiembrie, ziua trecerii sale la cele veșnice, sub numele de Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop.
Dar în fiecare 29 septembrie povestea se întoarce la început. La Vața de Sus. La un copil numit Zian, despre care nimeni nu putea ști atunci cât de departe avea să ajungă numele lui. Peste decenii, el avea să treacă prin mănăstiri și închisori, prin ateliere de pictură și ani de supraveghere, prin liniștea Athosului și prin mulțimile care îl căutau la Sâmbăta și la Prislop.
Sursa FOTO: Doxologia.ro
Vasile Petrovan
Citește și:
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
