Concursul județean „Primăvara în imagini” a adus rezultate deosebite pentru două eleve din Cicârlău - 30 minute în urmă
Izvorul cu două nume din comuna Fărcașa, readus la viață; Apa este potabilă, iar zona va fi amenajată pentru localnici - 32 minute în urmă
Experiență de formare internațională în Croația pentru trei cadre didactice din Seini - 1 oră în urmă
Lansarea volumului de poezie „Atemporal/ Zeitlos”, semnat de Alexandru Sabou, a reunit scriitori, oameni de cultură și elevi la Biblioteca Județeană din Baia Mare - 2 ore în urmă
Începe modernizarea drumului dintre Ocna Șugatag și Ferești - 3 ore în urmă
Șoferi și pietoni din Baia Mare, informați privind riscurile consumului de substanțe psihoactive - 3 ore în urmă
Atenționare pentru cei care merg la mare: bacterie periculoasă în apă. Ce trebuie să știi înainte de vacanță - 3 ore în urmă
Programul „Școala Mamei” continuă în Baia Mare: cursuri dedicate sarcinii și de puericultură la Spitalul Județean de Urgență și la Policlinica nr. 2 - 4 ore în urmă
Matei Liga, sportiv în cadrul Academiei de Șah Maramureș, participă la Campionatul Mondial dedicat copiilor de 8, 10 și 12 ani - 4 ore în urmă
Muzeul Satului din Baia Mare a găzduit conferința „Rolul parentingului modern – Copiii de azi, adulții de mâine” - 4 ore în urmă
Ajutorul oferit de Biserică pentru refugiați a ajuns la 7,6 milioane euro. Bilanț 16 mai – 1 iulie
Biroul de presă al Patriarhiei Române a transmis valoarea sprijinul oferit de Biserica Ortodoxă Română pentru victimele războiului din Ucraina în perioada 16 mai – 1 iulie.
Valoarea totală a ajutorului acordat refugiaților a ajuns la 37.607.236 lei (aproximativ 7,6 milioane euro).
Iată comunicatul integral:
Ajutorul umanitar al Bisericii Ortodoxe Române pentru victimele războiului din Ucraina în perioada 16 mai – 1 iulie 2022
Pe fondul actual al crizei umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acțiunile sale social-filantropice.
În perioada 16 mai – 1 iulie 2022, pe platforma online ajutăcubucurie.ro a Patriarhiei Române, în colaborare cu Federația Filantropia, au fost donate sumele de 13.066 lei și 219,66 euro.
La nivelul Patriarhiei Române, în perioada 16 mai – 1 iulie 2022, s-au adăugat ca participante la acțiuni caritabile 447 persoane din rândul preoților și al voluntarilor.
Sprijinul umanitar acordat în perioada menţionată mai sus a însumat 1.883.152 lei, acesta constând în bani și produse (hrană caldă, alimente, hrană pentru bebeluși, produse igienico-sanitare, medicamente, pături, articole de îmbrăcăminte, jucării etc.).
La acest sprijin se adaugă servicii sociale în derulare (de traducere – 787 beneficiari; de consiliere și orientare – 810 beneficiari, medicale – 67 beneficiari și educaționale – 47 beneficiari, precum și sprijin logistic, constând în spații de adăpost – cort/containere și transport).
În ceea ce privește cazarea refugiaților, locurile pentru aceștia se ridică actualmente la 3.258, dintre care 2.057 cu servicii de masă incluse.
În legătură cu organizarea de transporturi umanitare, în această perioadă au fost realizate încă 11 transporturi în România și 3 transporturi în Ucraina. Valoarea acestor noi transporturi se ridică la suma de 366.997 lei.
Campania „Donează sânge pentru Ucraina” a continuat și în ultima perioadă, la ea participând 54 de noi persoane donatoare.
În perioada 16 mai – 1 iulie 2022, ajutorul umanitar oferit de eparhiile Bisericii Ortodoxe Române și Federația Filantropia se ridică la suma de 2.477.050 lei.
Astfel, ajutorul total oferit de Biserica Ortodoxă Română de la declanșarea războiului din Ucraina până în acest moment este de 37.607.236 lei, potrivit basilica.ro.















