Acțiuni de verificare a respectării legislației pe fondurile de vânătoare din Maramureș
Duminică, 3 noiembrie, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Maramureș s-au deplasat pe fondurile de vânătoare pentru activități ample de control. Scopul acestora a fost de verificare a respectării legislației în vigoare privind modul de organizare a acțiunilor de vânătoare și realizarea acestora în condiții de siguranță.
Din controalele efectuate, polițiștiii au verificat mai multe grupuri de vânători care se aflau pe raza localităților: Mara, Bârsana, Vișeu de Jos, Săliștea de Sus și Dragomirești. În urma testării acestora cu etilotestul și verificarea documentelor, a echipamentelor și a autorizațiilor de vânătoare, nu s-au constatat nereguli.
Aceste activități efectuate periodic, au rolul de a previni și combate braconjaul și activitățile ilegale.
Lăcrimioara ZOTA














