Mii de maramureșeni riscă să fie amendați de Fisc
Amenzi de până la 500 de lei riscă acei contribuabili care nu au depus declaraţia unică în termenul prevăzut de lege. ”Numărul estimativ al contribuabililor care au obligația depunerii declaraţiei unice este de 19.900, iar până la data de 31 iulie au fost depuse de către contribuabili 13.656 de declarații unice”, a informat Călin Chilat (foto), șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș. Conform Codului de Procedură Fiscală, nedepunerea acestui document la termenul prevăzut de lege (31 iulie, după ce a fost prelungit) se sancţionează cu amendă de la 50 la 500 de lei.







