CCI Maramureș a reprezentat România la Asociația Camerelor de Comerț din Euroregiunea Carpatică
La Miskolc (Ungaria) a avut loc, la mijlocul lunii trecute, întâlnirea președinților Camerelor de Comerț și Industrie (CCI) care fac parte din Asociația Camerelor de Comerț din Euroregiunea Carpatică. La întâlnirea la care au participat președinți ai unor CCI din Ungaria, Ucraina, Polonia și România, țara nostră fiind reprezentată CCI Maramureș, președinte Florentin Nicolae Tuș.
Întâlnirea a fost prezidată de Tamas Bihall, președintele CCI din județul Borsod-Abauj-Zemplen (Ungaria), iar fiecare reprezentant de CCI a prezentat o scurtă informare despre situația economică a județului/regiunii pe care o reprezintă. Cei prezenți au considerat oportun ca Asociația Camerelor de Comerț din Euroregiunea Carpatică să organizeze cel puțin o întâlnire pe an – fapt ce ar favoriza proiectele comune, în sprijinul mediului de afaceri. De asemenea, s-a agreat ca, în continuare, asociația să aibă o conducere rotativă.




