În ziua de 12 iunie, gândurile noastre se întorc, cu recunoștință și emoție, spre Valeriu Oros, fiu al Vimei Mici, născut în 1930, într-o lume de sat maramureșean încă profund legată de rădăcini, de cuvânt și de credință. A fost un om al cugetului, al culturii și al demnității, un martor al vremurilor și, totodată, un model de omenie pentru cei care l-au cunoscut.
Crescut pe valea străjuită de dealuri și tradiții, Valeriu Oros a purtat cu sine, întreaga viață, noblețea tăcută a locului natal. A fost martor al decadelor care au frământat istoria țării, al schimbărilor care au redesenat destine și granițe, dar a rămas mereu ancorat în valorile simple, dar trainice: adevărul, cuvântul ținut, munca și credința.
Și-a început formarea la școala primară și gimnazială din localitatea natală, apoi a urmat liceul la Cluj, absolvind ulterior Universitatea „Babeș-Bolyai”, unde s-a specializat în limba și literatura română . A continuat la Universitatea de Nord din Baia Mare, unde, după finalizarea doctoratului, a devenit profesor universitar apreciat pentru contribuțiile sale la didactica limbii române și docimologie – știința care se ocupă cu studiul metodelor de evaluare și examinare în educație.
Ce a făcut din Valeriu Oros o figură memorabilă nu a fost neapărat un titlu sau o funcție, ci felul de a fi: modest, dar demn; blând, dar hotărât; discret, dar profund. A fost omul care și-a onorat cu cinste părinții, comunitatea și țara, fie că a fost învățător, slujitor al cetății sau doar o prezență tăcută, dar luminoasă, în viața celor din jur.
Cei care l-au cunoscut vorbesc despre vorba lui domoală, despre sfatul înțelept pe care nu-l impunea, ci îl oferea cu blândețe. A fost dintre acei oameni pe care timpul nu i-a învins, ci i-a șlefuit, cum șlefuiește apele pietrele de râu – tăcut, dar profund. Numele său rămâne legat nu doar de Vima Mică, ci de o întreagă generație care a știut ce înseamnă demnitatea în vremuri grele.
Astăzi, la comemorarea zilei sale de naștere, nu-l plângem, ci îl cinstim. Îi cinstim amintirea, prezența discretă și tăria sufletească. Valeriu Oros nu mai este cu noi, dar rămâne viu în poveștile pe care le spunem despre el, în memoria colectivă a unei comunități care nu uită ce înseamnă să fii un om de caracter.
Vasile Petrovan
