Share
Secvențe băimărene interbelice (V). Societatea

Secvențe băimărene interbelice (V). Societatea

Societatea băimăreană în câteva dintre elementele sale definitorii este tema materialului propus cititorilor, pe baza literaturii de specialitate și a cercetării fondului iconografic din patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

***

În toamna anului 1918 criza politică din Monarhia austro-ungară a ajuns în punctul culminant. Au fost constituite consilii şi gărzi naţionale în toate localităţile, inclusiv în Baia Mare. Comunitatea băimăreană a trăit aceste momente istorice, participând, prin reprezentanţii săi aleşi și de drept, la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Astfel, la 26 noiembrie 1918, adunarea electorală a Consiliului Național Român cercual Baia Mare a ales ca delegați titulari cu drept de vot (cu „credențional”, în limbajul epocii) la Alba Iulia pe dr. Teofil Dragoș, Alexiu Pocol, Nicolae Barbul, Vasile Selăgean și Demetriu Cânța (din Tăuții de Sus) și Simion Marcu (acesta din urmă ca delegat supleant). Au mai fost la Alba Iulia și membri de drept, din partea unor asociații și instituții reprezentative. Astfel, ca delegați ai Gărzii Naționale Române din comitatul Sătmar (entitate administrativă de care aparținea orașul nostru) au participat băimărenii dr. Coriolan Bohățiel (locotenent) și Alexandru Schiller (soldat). De asemenea protopopul de Baia Mare, Alexandru Breban a fost la Alba Iulia ca reprezentant al Episcopiei Greco-Catolice de Gherla (sub jurisdicția căreia se afla zona noastră).

Piața centrală (azi, Piața Libertății), în primele decenii ale secolului XX
Piața centrală (azi, Piața Libertății), în primele decenii ale secolului XX

Instaurarea administraţiei româneşti, după Unire a declanşat esenţiale modificări structurale în societatea băimăreană. Un loc important îl ocupă evenimentele politice, militare care au avut loc în cea mai importantă zonă a orașului, respectiv în piața centrală. Amintim, spre exemplu, sosirea generalului Henri Mathias Berthelot, şeful Misiunii militare franceze în România, întâmpinat de băimăreni, cu mare entuziasm, în ziua de 30 decembrie 1918 (în vechea gară). Acesta a circulat cu un tren special pe ruta Debrețin-Carei-Satu Mare-Baia Mare-Dej, în perioada 29-31 decembrie 1918, în Baia Mare staționând o oră. Organizarea festivităților la Baia Mare a fost în sarcina lui Teofil Dragoș, președintele Consiliului Național Român cercual. Un alt moment încărcat de simbolistică l-a constituit intrarea în oraș a trupelor militare române, respectiv a batalionului de asalt condus de maiorul Dumitru Coroamă, în 6 ianuarie 1919. În restaurantul Hotelului „Ștefan”, ofițerii români au fost primiți de viceprimarul dr. Nagy Ajtai Gabor, însoțit de dr. Teofil Dragoș și oficiali ai CNR cercual Baia Mare.

Armata română în Baia Mare, 1919

Treptat, oraşul Baia Mare s-a integrat în viaţa politică, economică şi culturală a României Mari. Sunt anii în care s-au afirmat în viaţa comunităţii băimărene personalităţi cu importante rosturi în destinul cultural, social-economic, dar şi politic al României întregite. Unii dintre ei au fost senatori şi deputaţi în Parlamentul de la Bucureşti, alţii au ocupat funcţii în administraţia locală contribuind la mersul înainte al societăţii băimărene.

Acțiune Banca „Aurora”

Spre exemplu, dr. Teofil Dragoş, avocat, preşedinte al Băncii „Aurora” (înfiinţată în anul 1906), proprietar al Editurii Minerva sau Alexiu Pocol, mare proprietar şi om de afaceri, primar al oraşului, care a găzduit la reşedinţa sa de pe Valea Borcutului oameni influenți ai acelor vremuri.

Castelul Pocol de pe Valea Borcutului, fotografie anul 2022

În perioada 1919-1940, edilii oraşului au început să construiască în mod sistematic, după un plan. Primarii numiţi sau aleşi, pe care i-am amintit în scrierile noastre anterioare, precum și membrii consiluilui comunal, au luat decizii benefice pentru băimăreni, cum ar fi consistente lucrări publice care au schimbat în bine aspectul orașilui. Ne referim la reparaţii de străzi, de poduri, amenajări de parcuri, transformări ale unor edificii, în funcție de destinația oferită de noul proprietar, lucrări care au schimbat aspectul oraşului. Aceste transformări relevă o mentalitate nouă, modernă în gândirea urbanistică.

Piața Unirii, anii 1920-1930
Vedere spre nord, anii 1930

Veniturile realizate în principal din activităţile economice din ce în ce mai diversificate au permis continuarea procesului sistematic de urbanizare, care a însemnat străzi pietruite, apă curentă, canalizare, electricitate, sistematizare urbană, curăţenie. Spre exemplu, în timpul primariatului lui Alexiu Pocol (1927-1928), s-au asfaltat trotuarele în piaţa centrală, pentru ca, în perioada imediat următoare, aceasta să se transforme, din loc de desfăşurare a târgurilor  într-un frumos spaţiu verde, de promenadă, dar și pentru desfășurarea unor activități culturale și politice, atâta vreme cât în balconul de la etajul celui mai mare hotel din oraș se țineau discursuri și alocuțiuni cu caracter politic. Populaţia oraşului a crescut ușor numeric, de la 12.877 la începutul secolului XX la 13.904 în anul 1930. Conform recensământului realizat în acel an structura etnică a comunității însuma 6.622 români, 4.927 maghiari, 1.952 evrei, 153 germani, 127 țigani, 65 cehi și slovaci, 13 ruși, 11 polonezi, 6 ruteni, 2 armeni etc.

Conform publicației Oglinda oraşului Baia Mare–Nagybánya Tükre, edită în anul 1933 de către Krizsán Pál, 12.237 de cetățeni erau „știutori de carte”. Dintre aceștia, 6716 aveau o instrucție primară, 2015 secundară, 393 profesională, 186 universitară, 91 alte școli superioare. După ocupații erau 228 agricultori, 1141 funcționari, șefi și angajați în economie, 185 mici industriași-patroni, 305 comercianți patroni, 268 angajați comerciali și particulari, 1211 zilieri, 532 servitori și servitoare, 360 pensionari, 1257 alte ocupații și fără ocupații. Primăria și serviciile publice ale sale numărau 390 salariați.

Piața Unirii, latura de sud, 1930-1935

În perioada 1930-1940, orașul Baia Mare a beneficiat de statutul privilegiat de stațiune climatică, aceasta fiind amplasată pe întreg malul drept al râului Săsar. Cu toate acestea, toți locuitorii orașului trebuiau să respecte o serie întreagă de dispoziţii privind igiena publică, dar și a locuinţelor particulare. Spre exemplu, locuitorii din zonă (îndeosebi din zona centrală, unde erau multe puncte de atracție pentru turiști) trebuiau să păstreze curat trotuarul din dreptul imobilului în care locuiau, iar iarna să presare nisip sau rumeguș, să înlăture zăpada și gheaţa. Pereţii caselor dinspre stradă trebuiau să fie păstrați curaţi, o serie de alte obligații stabilite prin regulamente specifice, răsfrângându-se benefic asupra aspectului urban.

Piața Unirii dinspre vest, anii interbelici

Pentru petrecerea timpului liber băimărenii aveau mai multe opțiuni, atât în oraș cât și în afara acestuia. În oraș puteau alege între a merge la ștrand, la un meci de fotbal, de tenis, la patinoar (iarna) sau, de ce nu, la un poligon de tir. Pentru culturalizare îi aștepta teatrul (periodic), cinematograful, muzeul orașului (deschis pentru public încă din anul 1904), filarmonica (periodic) numeroase biserici, dar și mărturii ale vechii cetăţi medievale, precum Turnul Sf. Ștefan, Bastionul Măcelarilor, Casa Elisabeta, la care se adăugau și câteva biblioteci sau expoziții de artă. În afara orașului, din bogăția locurilor frumoase, amintim Valea Usturoiul unde, pe lângă relaxare în aer liber se făceau tratamente pentru boli reumatice. O mică informație în plus este faptul că băimărenii beneficiau de o baie comunală cum, de altfel era firesc pentru un oraș cunoscut și căutat.

Vedere spre răsărit; în stânga imaginii se află edificiul Băii Comunale, 1930
Vedere spre răsărit; în stânga imaginii se află edificiul Băii Comunale, 1928

Un loc aparte în istoria interbelică a orașului Baia Mare îl are Parcul „Regina Maria”. Primul Război Mondial și-a lăsat amprenta și asupra parcului orășenesc băimărean. Sera de flori de la intrarea de jos a fost abandonată, vegetația ornamentală a fost afectată, parcul fiind într-o stare jalnică, ceea ce impunea investiții pentru a-i reda farmecul de odinioară.mulţi dintre copacii aleii au fost tăiaţi, zona verde a fost călcată de trecători făcându-se numeroase cărări. A fost redat publicului la mijlocul anului 1919, reprezentând un loc de relaxare, de petrecere a timpului liber, dar și un loc de socializare, de promenadă. Tot aici cântau diferite orchestre, fanfare sau grupuri de muzicanţi.

Parcul „Regina Maria” în anii interbelici

Spre exemplu, în anul 1925, primăria a decis să reia un vechi și plăcut obicei, cel al muzicii de promenadă, fanfara urmând să delecteze publicul de două ori pe săptămână în sezonul turistic de vară, iar în anul 1938 a fost angajată fanfara Regimentului 7 Grăniceri încartiruit în oraș. Dintre măsurile luate pentru confortul celor care alegeau plimbările în parc amintim băncile noi vopsite în alb, după modelul ţărilor din vest cu mențiunea că taxa pentru folosirea acestora era de 1 leu, din sumele adunate fiind plătiți paznicii parcului. Lacul, care astăzi este un important punct de atracție, era îngrijit și se făceau planuri pentru amenajarea unor terase pentru odihnă și relaxare.

Vedere generală a orașului, dinspre sud

Transformările din primele decenii ale secolului al XX-lea au făcut din Baia Mare un orășel cochet și liniştit. Reşedinţă a judeţului Satu Mare pentru o scurtă perioadă de timp (1926), reşedinţă a Episcopiei Greco-Catolice a Maramureşului (1930-1948), important centru minier şi căutată staţiune de agrement, iată câteva din elementele care au configurat instituţional un oraş dinamic din punct de vedere economic, ecleziastic, cultural şi turistic.

Dr. Viorel Rusu – director Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Lucia Pop – muzeograf

*

SURSA FOTOGRAFIILOR: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Colecția de fotografii și cărți poștale ilustrate.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE (SELECȚIE)

Căpâlnean, V.; Sabău, I.; Oszóczki C.; Balogh, A.; Schrek, V., Îndrumător în Arhivele Statului judeţului Maramureş, Bucureşti, 1974, pp. 54, 80-89, 134-144, 236-239.

Csoma, Gheorghe, Baia Mare-670. Arcuri peste timp: istoria oraşului Baia Mare între 1918-1944, Baia Mare, Ed. Helvetica, 2000.

Gaftone, Vasile, Baia Mare cosmopolită, Cluj-Napoca, Ed. Risoprint, 2014.

Krizsán P.P., Oglinda oraşului Baia Mare–Nagybánya Tükre, Baia Mare-Nagybánya, 1933.

Rusu Viorel, Pop Lucia, O istorie ilustrată a orașului Baia Mare. 1800-1950. Mărturii documkentare, Seria „Muzeul Viu”, Baia Mare, 2020.

Rusu Viorel, Pop Lucia, Clădiri, edificii, monumente și statui cu poveste. O altfel de istorie a orașului Baia Mare, Seria „Muzeul Viu”, Baia Mare, 2021.

Tőkőlyi, C. Robert, Turismul băimărean în perioada interbelică. Studiu de caz: Stațiunea climatică 1930-1940, în „Revista Arhivelor Maramureşene, nr. 2, 2009, Baia Mare, p. 167-215.

Tőkőlyi, C. Robert, Primarii oraşului Baia Mare în perioada 1919-1950. Cronologie şi câteva date personale, în „Revista Arhivelor Maramureşene”, nr. 7, 2014, Baia Mare, p. 113-148.

Citește și

Secvențe băimărene interbelice (IV). Realități economice


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu