Share
Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din posttranziţie (III)

Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din posttranziţie (III)

  1. «BRIȘCA, PÂINEA ȘI CU CIRCUL» – sau despre cum ne căpătăm obricarițele de speech, cultură și de sex

Tot mai frecventul recurs la sintagme de genul „voinţă politică” susţine observaţia că mesajele şi comunicarea adresate maselor cetățenești (și, implicit, electorale) în spațiul public, ţintesc la resortul psihologic al solidarizărilor cu motivaţii politice. Ceea ce este bine (şi nu e rău), este firesc (şi nu e anormal). Numai că nu este suficient. Și, după câte se pare, nici neapărat eficient. Punerea în vedetă a „ambalajului” – sau a imaginii, ca să folosim expresia, atât de îndrăgită astăzi, şi extrasă din arsenalul tehnologiile occidentale de comuncare în masă – lasă tot mai mult pe dinafară perceperea şi înţelegerea conţinutului. Or, genul proxim al conţinutului conceptelor de reformă şi de tranziţie/ posttranziţie, precum şi al programelor, scopurilor şi justificărilor derivate din acestea, este unul de natură culturală. Încât comunicarea corectă s-ar cuveni să vizeze resorturile cerebrale, raţionale ale publicului ţintă, iar receptarea adecvată de către acesta este condiţionată obligatoriu de posesia şi capacitatea de utilizare a instrumentelor de înţelegere şi cunoaştere culturală.

În acest punct se ridică o întrebare nemilos de tranşantă: este sau nu este asigurat accesul masei de cetăţeni la necesarele instrumente de înţelegere şi la capacitatea de utilizare a cunoaşterii culturale ? Ar trebui să vedem ce mai înseamnă, cum este distribuită, cât reprezintă şi în ce constă oferta culturală şi care este ponderea ei printre priorităţile guvernanţilor şi guvernaţilor, ale societăţii în ansamblul ei.

Să trecem la definirea termenilor:

CULTÚRĂ, culturi, s[ubstantiv]. f[eminin]. 1. Totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi instituţiile necesare create pentru comunicarea acestor valori. • Faptul de a poseda cunoştinţe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoştinţe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. • Om de cultură = persoană cu nivel intelectual ridicat care posedă cunoştinţe universale multe şi temeinice (…).”:cf. DEX, p. 248.

Oricât ar părea de surprinzător, după 1989 cultura pare să fi răspuns cel mai rapid dezideratului încadrării în jocul mecanismelor de piaţă ale cererii şi ofertei. Statul a abandonat instrumentarea unei culturi şi educaţii culturale de comandă, ca anexă a vreunui program ideologic. Treptat şi cu destule convulsii, statul s-a derobat de întreţinerea centralizată, “bugetofagă”, a unei părţi majore din fostele sale reţele proprii de instituţii cultural–artistice și ştiinţifice, integrate astăzi (de voie – de nevoie) în noul sector (încă nebulos) al așa-ziselor industrii creative. Piața editorială și comercială de carte „s-a mutat” – covârșitor – în sfera inițiativei private (statul mai menține ceva activități în sfera cărții științifice, și oferă modeste scheme financiare nerambursabile). Piața industriei presei audio–vizuale și tipărite (înfloritoare în anii 1990-2010, azi aproape intrată în extincție) aparține în proporție covârșitoare sectorului privat. La fel piața muzicii de divertisment și a „showbiz”-ului (unde radioul și televiziunea publice mențin, încă, o cotă de piață relevantă). Piața artelor plastice „curente” (producție și distribuție) a fost (și „înainte”), și a rămas pe mai departe eminamente privată. Și tot așa… Încă mai deține statul roluri împortante: în industria cinematografică (strict de finanțare/cofinanțare – dar nu și în activități comerciale, circumscrise sectorului privat !), în artele spectacolului teatral (cu o prezență încă minoritară a sectorului privat) și în artele spectacolului muzical clasic (simfonic, operă și operetă – în care sectorul privat înregistrează o prezență „decorativă”), statul rămânând actor aproape solitar în susținerea a două rețele instituționale publice de importanță majoră (eu unul le-aș califica prin atributul de strategice): muzeele (cu prezențe private debile) și bibliotecile (n-am auzit să ființeze în România biblioteci private deschise publicului larg)…

Bref, cu excepția ultimelor două exemplificări, observăm o coabitare și „împletire” (uneori conflictuale, chiar „contondente”, în grade și proporții subsectoriale diverse) a acțiunii și intereselor „publicului” și „privatului”. Împreună construiesc piața producției și ofertei culturale din România, aliniindu-se specific logicii și regularităților capitalismului liberal: „privatul” în sfera potențialităților de profit economic; „publicul” în sfera responsabilităților sociale și spirituale.

Acuma, dacă privim la această panoramă a pieței culturale de la noi dinspre cei care generează zisa „voință politică”, avem de observat că, aproape fără excepţie, cultura nu figurează în vreun fel printre priorităţile şi/sau temele majore ale platformelor şi programelor politice. De unde s-ar cuveni să deducem, pe cale de consecinţă, fie că sectorul cultural ar fi total neinteresant pentru factorii politici (ceea ce suntem tentați să credem, adeseori !), fie că aceşti factori politici înţeleg să lase cultura să se mişte cât mai liber pe piaţă (cu toate riscurile asumate și… mai ales neasumate !). În sprijinul acestei ultime ipoteze de interpretare pare să pledeze – din 1990 încoace – şi ponderea procentuală a alocațiilor în bugetele anuale de stat, pondere care fixează cultura în coada ierarhiei stabilite de guvernanţi (niciodată printre priorităţi) şi care, din 1990 până azi, a fluctuat între 0,01 şi 0,06 % din PIB. Aflăm din „Programul de guvernare” că actuala coalițe guvernamentală propune (în sarcina viitoarelor guvernări și majorități parlamentare ? …asta iar va fi o poveste cu „Petrică și lupul” ?): „Obiectiv pe termen lung (2024 – 2028): creșterea progresivă, anuală, a bugetului Ministerului Culturii astfel încât până în anul 2028 să atingă pragul de 1% din PIB”.

Așadaar: există piaţă, există cerere şi ofertă, există şi reglaje ce tind să stabilească ce cere şi ce nu cere societatea, ce trebuie să îi ofere şi ce nu mai trebuie să îi ofere piaţa liberă. Ar rămâne să vedem ce nevoi și filosofie de viață a maselor scoate în prim plan cultura oferită/cerută preponderent pe piață? La această întrebare putem răspunde și noi cercetând în primul rând oferta mijloacelor de difuzare în masă a informațiilor: televiziune, presă scrisă, literatură de mare succes (să folosim și noi un pic barbaricul neologism “best sellers”-uri). Cu același ochi liber vedem cum din 1990 încoace, domină cantitativ și cu imens succes public, cultura erotică.

Să definim alți termeni:

SEX, sexe, s[ubstantiv]. n[eutru]. 1. Totalitatea caracteristicilor morfologice şi fiziologice care deosebesc animalele şi plantele în două categorii distincte, masculi şi femele. 2. Fiecare dintre cele două categorii de vieţuitoare diferenţiate după organele genitale; bărbaţi sau femei, masculi sau femele. • Sexul tare (sau viril) =  bărbaţii. Sexul slab (sau frumos) = femeile. {Pl[ural]. şi: sexuri} – Din fr[ancezul]. sexe, lat[insecul] sexus.”: cf. DEX,  p. 980.

SEXUALITÁTE, s[ubstantiv]. f[eminin]. Totalitatea însuşirilor morfologice, fiziologice şi psihologice care caracterizează sexele şi fenomenul sexual […] – Din fr[ancezul]. sexualité.”, p. 980.

ÉROS s[ubstantiv]. n[eutru]. (Livr[esc].) Ansablul dorinţelor sexuale, considerate din punct de vedere analitic; libido. – Din fr[ancezul]. libidó”; cf. DEX, p. 347.

EROTISM s[ubstantiv]. n[eutru]. Atitudine erotică; exagerare a sentimentului erotic; senzualitate. – Din fr[ancezul]. érotisme. ” : cf. DEX, p. 347.

EROTOMANÍE, s[ubstantiv]. f[eminin]. Stare patologică care se caracterizează prin predominarea obsesiilor sexuale; obsesie sexuală. (…)”:cf. DEX,  p. 347.

Ce semnale emite piaţa şi ce ne spun acestea?

Poate că cel mai semnificativ semnal ce vine dinspre piaţă s-ar materializa într-o necesară nuanţare a definiţiei date culturii în DEX. Urmând modelul originar occidental, conceptului de cultură trebuie să-i anexăm doi determinanţi tot mai distincţi: cultura de performanţă („high culture”) şi, respectiv, cultura de masă („mass culture”). Ambele sunt destinate consumului specific, ambele au un public consumator propriu. Atâta, doar, că acţiunea liberului arbitru al cererii şi al ofertei ne înfăţişează, astăzi, o piaţă românească de pe care cultura de performanţă se îndreaptă, tot mai viguros, înspre o restrângere, spre pierderi severe de audineţă şi impact în straturile largi ale populaţiei; asta în contrabalans critic cu dinamica – practic explozivă – a unei culturi de masă aşa-zis consumeristă, în genul modélelor „fast food” sau „cash and carry”, având o natură profund (şi cel mai adesea strict) comercială. La o privire atentă, se vede cu ochiul liberă că aceasta este cultura solicitată preponderent de către poporul din piaţă.

Sexul și erotomania.

Erosul domină autoritar (de nu cumva totalitar!) oferta unei piețe ale cărei reglaje/autoreglaje, dirijate – cum pare și firesc – de criteriile eficienței economice, nu lasă nici o îndoială: circumscrierea culturii de masă unei paradigme eminamente sexuale nu este (sau ar fi greu de crezut că este) expresia unei cereri născute natural și exprimate liber. Ea poate exprima, cel mult, efectul de anexare a instinctelor eliberate din „carcera comunismului” și puse la muncă productivă prin efectul “câinelui lui Pavlov”. Că ne place, că nu ne place, după o prealabilă pregătire psihologică și inducere a dependenței la o uluitoare scară de masă (în deceniile 1990-2000, fix precum în cazul narcoticelor !), masa răspunde, azi, prompt și entuziast. Din punctul de vedere al business-ului, jocul de piață dovedește că cultura erotică (și erotomană) de masă merge bine și profitabil, dezvoltând nevoi și o filosofie de viață bazate pe axioma trăirii clipei. În consecință, dacă ar fi să ne lăsăm în voia prețioaselor indicații ale pieței, musai trebuie să credem că acest erotism multilateral dezvoltat și învingător la orașe și sate ar exprima, cumva, înălțarea libidoului național pe cele mai înalte culmi ale procreației și creațiilor culturii, științei și artei.

Și – când colo – ce să vezi ?… Statisticile ne spun că demografia poporului român (cu tot dimpreună cu minoritățile conlocuitoare) se afră în stare de…prăbușire liberă !!! … păi, atunci, noi ce să înțelegem de aici ? …de aici, noi ar trebui să înțelegem că, în materie de cultură erotică, românii și-au mutat accentul de pe eficiență pe plezirism ! …adicătelea și aici s-au dus pe pustie randamentele și productivitatea muncii ! …așa că, statul (bietul de el !) – ce-ar trebui să facă ?, să extindă asistența socială și în sfera demografică ?, ori să organizeze importul de forță de muncă ?…

Oricât de bizar ar putea să pară, credem că un succes (posibil?) neconvulsiv al reformelor (permanente și de toate felurile) depinde în mare măsură de o urgentă campanie de dezerotizare a culturii de masă. Ceea ce înseamnă că, vrând–nevrând, statul trebuie să intervină cumva pe piața liberă a difuzării în masă. Prin încurajări, limitări, stimulări, chiar interdicții. Cum o știi ! Altminteri, cultura–cultură se va despărți de cetățenii patriei, iar România poate deveni un mega–bordel pentru a cărui funcționare reformele macroeconomice și/sau sectorial–sistemice nu va mai reprezenta mare lucru – în absența unei micro-reforme esențiale: redeschiderea bordelurilor adevărate. Precum acelea din regimul burghezo–moșieresc, de aurită amintire. (da, știu că pravoslavnica Instituție se opune cu îndârjire… dar, trebuie insistat ! …oare nu există nici o Directivă UE în așa o speță ?!?…)

Căci, dacă asta indică piața că dorește poporul ! – apoi, să dăm poporului mjloacele legale pentru a-și consuma energiile și fanteziile erotice în mod organizat, licit, și sub control fito–sanitar. Eventual și cu eficiență economică. Întucât, noi încă mai credem că dialogul, comunicarea și îndeplinirea cerințelor pieței sunt deplin posibile și chiar binevenite.

Prin noi înșine !” (vorba liberalului interbelic Ștefan Zeletin).

Dr. Tiberiu ALEXA

foto credite pentru ilustrații:

© 1 https://pixels.com/featured/classical-erotic-postcard-8-rod-jones.html?product=greeting-card

© 2 https://montolieu.org/en/cpa-femme-nue-j-mandel-a-n-231-antique-postcard

© 3 https://montolieu.org/en/cpa-femme-nue-j-mandel-a-n-209-antique-postcard

© 4 http://www.helmut-schmidt-online.de/Boudoir-Cards/fp-models-lily-JA.html

© 5-8 http://www.helmut-schmidt-online.de/Boudoir-Cards/fp-models-Valerie.html

© 9 https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Controluce_-_5_-_Picture_by_Giovanni_Dall’Orto_-_August_5_2011.jpg

© 10-17 Ioan Angel Negrean

Citește și

Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din posttranziţie (II)

Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din posttranziţie (I)


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu