Share
Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din posttranziţie (II)

Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din posttranziţie (II)

Odată formată (la timp) în vremea anilor studiilor liceale și universitare, mai rămâne doar ca deprinderea întrebuințării izvoarelor lexicografice să fie folosită: sistematic, reglementar și explicit… Astfel, pentru simplificarea comunicării, de obicei se recurge la convenția prescurtării referințelor repetitive prin metoda abrevierii (= „1. Acțiunea de a abrevia și rezultatul ei. / 1.1. [concretizat] Cuvânt, titlu etc. prescurtat.”), cu utilizarea unui acronim (= „1. (Cuvânt) format din prima sau primele litere ale cuvintelor dintr-o sintagmă, dintr-o expresie, dintr-un titlu etc.”), însoțit de indicarea – prin citare – a sursei bibliografice/de autoritate din care este extras înțelesul cuvântului/expresiei în discuție (= https://dexonline.ro/intrare/abreviere/62348; https://dexonline.ro/definitie/acronim). Așadar, să începem cu…începutul, căci de acum încolo vom recurge la următorul izvor lexicografic:

DEX–ul = Academia Română. Institutul de lingvistică «Iorgu Iordan», Dicţionarul explicativ al limbii române, ediția a III-a, Bucureşti, 1996.

  1. BAIA MARE – de la tranziția «dezindustrializării», la «Capitală europeană permanentă a picturii contemporane de peisaj». Nu știu alții cum sunt, dar eu, când privesc (direct, sau în dungă) la principalele sfere în care se organizează agenda vieții noastre de zi cu zi în România ultimelor trei decenii, uneori îmi stă mintea în loc! Potrivit cu o formulare devenită antologică (inițial cu paternitate jurnalistică, apoi anonimizată întru eternizare), în decembrie ‘89 „ne-am luat porția de libertate”. Te-ai fi așteptat ca, imediat „după”, din această „porție” românii să își fi tras și niște „felii” de libertăți/eliberări (sa să zic așa) sectoriale…Altele decât „eliberarea economică”… Bunăoară, zic (acum) că ar fi fost firesc să ne fi tras și noi niște „felii” (atunci), acolo, în sectorul/și subsectoarele…SPORTULUI ȘI CULTURII!… Și, când colo, ce să vezi ?…
  2. a) „Sportul” cu „economia națională”

Că tot veni vorba, să observăm (oleacă, în treacăt, și între paranteze), că despre „eliberarea economică” ne mai amintim (tot mai vag?) că s-a realizat, în anii deceniilor 1990 și 2000, prin mecanisme „macro” și „micro” (vezi „marea privatizare”; „privatizarea MEBO/ Management Employee Buyouts” – mai știe cineva–ceva despre asta?!?; retragerea/scoaterea statului din marea economie productivă și comercială; atragerea investitorilor strategici străini, încurajarea „micului capital românesc”, etc., etc…), dar despre care habar nu mai avem (dacă vom fi avut, vreodată?!?) în ce măsură și cum/dacă au fost duse la bun sfârșit (?!?) prin respectarea corectă și deplină a clauzelor contractuale cuprinse în angajamentele de transferare a proprietății de la statul (etern gestionar prost și ineficient), la întreprinzătorul privat (etern dinamic, intrepid, moral, eficient și generator de plusvaloare – acumulabilă în avuția personală, dar și reverberabilă în bunăstarea comunitară/publică!)… Da cine să-și mai pună, astăzi, așa fel de întrebări? Și ce să mai facă cu eventualele răspunsuri (de-o fi – Doamne ferește! – să le dea vreo oareșicine!?!…)… Mai bine trecem peste

Acuma – ce ar fi să vedem?, dacă privim la transformările (indiscutabile, și de maxim impact) care au cuprins Baia Mare în ultimele trei decenii? Păi, noi vedem în primul rând că efectul principal al „marii privatizări” este ușor măsurabil într-un singur cuvânt (sau, poate în două…): dezindustrializarea (totală). „Felia de libertate” pe care ne-am tras-o s-a profilat, cumva, asemănător prăjiurii „doboș” de altădată – adică în straturi suprapuse (șase de blat / cinci de cremă + unul de zahăr caramelizat; nu știu dacă astăzi o mai produce/comercializează la Baia Mare vreun întreprinzător privat… poate brutăria băiespriană S.C. R&B Com S.R.L!; tinerele gospodine par să fi uitat vechea rețetă a bunicelor noastre: iată versiunea originală, pentru eventualii interesați: http://savoriurbane.com/tort-dobos-reteta-originala/):

a.1.) stratul 1: eliberarea de industriile energofage și poluatoare de sector 1: exploatarea resurselor minerale (mineritul) și prelucrarea industrială primară a acestor resurse: industria prelucrării metalelor grele și rare (aur, argint, cupru, zinc etc., etc…); industria chimică ș.a.;

a.2.) stratul 2: eliberarea de industriile conexe de sector 2 – „grele” și la fel de energofage (unele, mai puțin poluatoare): constructoare de utilaj minier; constructoare de mașini–unelte ș.a.;

a.3.-a.6.) straturile 2-6, cumva prin efecte colaterale: eliberarea de industriile complementare – „ușoare” (și tot) de sector 2: industriile de textile, de confecții, de produse ceramice și sticlărie, de produse alimentare, de mobilă ș.a.m.d.

Acronime precum REMIN, PHOENIX, UMMUM, IMRAUT, IMUAS, RAMIRA, FAIMAR, MARATEX, AGROFRUCT – embleme notorii ale vechii și ineficientei industrii socialiste – mai au astăzi înțeles doar pentru pensionarii de vârstele a treia și a patra… Cu toatele au fost privatizate, cu speranța inițială a păstrării și eficientizării obiectelor de activitate inițiale… iar singura de succes pare să fie RAMIRA bravului inginer și inventator Mitică Matei (ex-viceprimar băimărean), rămasă parcă să fluture, la Baia Mare, însinguratul drapel al industriilor productive cu rădăcini istorice (încă vivant în piață, ConfStar-ul urmaș al fostei Întreprinderi de Confecții, dă semne de „oboseală acută”…). Firește, „poza de grup” la zi îi cuprinde și pe noii veniți („newcomers in town”) – dintre care se detașează cei doi „mari” – ARAMIS și ITALSOFA, alături de numeroși și temerari IMM-iști (din cele mai variate industrii productive și creative). Acuma, desigur că din perspectiva acestei progresii evolutive, ar fi de discutat și problema raportului locurilor de muncă (pierderi/câștiguri)… dar asta e o chestiune ce depășește limitele, interesele și competențele acestui editorial!…

Bref, dintr-un oraș minier–industrial, Baia Mare este pe cale să se transforme, pe deplin, într-un oraș comercial și de servicii.

Apoi, mai vedem noi – privind înspre transformările Băii Mari din ultimele trei decenii – și un fapt (oarecum) neașteptat, dar categoric benefic: că efectul „efectului dezindustrializării” esteDEPOLUAREA!: pentru că „decesul industriilor socialiste” a adus cu sine încetarea alterării mediului și renașterea naturii! Iar Baia Mare devine, astfel, o așezare urbană „eco-friendly” („not environmentally harmful” – cf. https://www.merriam-webster.com/dictionary/eco-friendly)!

Asta ar fi putut să constituie o bucurie pentru pictorii băimăreni – numai că, între timp, aceștia s-au „intelectualizat” într-atât de profund, încât ei nu mai au treabă, astăzi, cu natura naturans ori cu plein air-ul ! Deși ar merita să încerce o revenire…

Eu, unul, mi-aș putea imagina (și îmi doresc cu frenezie) ca Baia Mare să organizeze (cât mai curând), pe baze anuale, un Festival european al peisagisticii plein air și să devină, pe această cale, un fel de Capitală europeană permanentă a picturii contemporane de peisaj (de orice fel: fie de plein air, fie imaginar, fie montan, de deal, de câmpie, marin, fie abstract liric, abstract teluric, nocturn, diurn, poetic, prozastic etc… numai să fie!)…

Dacă tot n-a fost să fie Baia Mare capitală culturală europeană, poate că astfel s-ar putea deschide cale liberă înspre mult visata dezvoltare a turismului cultural în acest „oraș al pictorilor” – centrând cumva vectorul de dezvoltare principal pe una dintre cele mai vechi „industrii creative” locale – artele plastice și vizuale – existente aici cu mult înainte ca noul „limbaj de lemn” postmodern să inventeze conceptul de „industrie creativă”!

Dr. Tiberiu ALEXA

Citește și

Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din posttranziţie (I)


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu