Dr. Tiberiu Alexa: Artiști și Toposuri. Un compendiu de istorie culturală în imagini a Centrului Artistic Baia Mare 1896-2021 (IX)

ARTIȘTI ȘI TOPOSURI. Un compendiu de istorie culturală în imagini a Centrului Artistic Baia Mare 1896-2021 (IX)

COLONISMUL TEMPORAR DE CREAȚIE: – peisagistica de plein air

Pe urmele modelului Școlii de la Barbizon, numeroase periferii „colonizate” de artiști au restructurat tradiţionalul raport dintre “centrul” productiv şi „periferia” consumatoare. Pentru o perioadă – ce-i drept nu prea lungă – periferia avea să uzurpe o bună parte din patrimoniul producţiei artistice aflat în „portofoliile” marilor centre de putere cultural–artistică, precum Parisul, Münchenul, Viena, Sankt Petersburgul, Berlinul, Roma, Moscova, Cracovia, Budapesta, Glagowul, Madridul, etc.

Şi nu este întâmplător faptul că istoriografia creditează tocmai aceste producţii, săvârşite în noile „spații de periferie”, precum a fost și Baia Mare, cu meritul de a fi introdus „modernitățile” de tip naturalist, realist, impresionist, postimpresionist şi chiar pre–expresionist, în perimetrul majorităţii artelor naţionale din Europa.

Apariţia în spaţiul transilvănean a coloniei de la Baia Mare nu face excepţie de la această regulă. Metropola la care trebuie raportat „refugiul” artiştilor şi al studenţilor din jurul școlii lui Simon Hollósy în solitudinea periferiei băimărene este Münchenul (nicidecum Budapesta !).

In ceea ce priveşte componenţa eminamemte internaţională a grupurilor sale, colonizate între 1896–1901, ea defineşte geneza mişcării artistice de la Baia Mare ca pe un proces ce exprimă, înainte de toate, acţiunea transnaţională a unor tendinţe generalizate, în jurul anului 1900, la scară continentală europeană.

Cel puţin două au fost consecinţele majore prin care trecerea la pictura în aer liber avea să promoveze soluţii alternative la procedurile artei oficiale: ieşirea artiştilor din ambientul convenţional al atelierului, respectiv migrarea lor către spaţiile unor topografii citadine geo–culturale de periferie precum au fost și cele care au caracterizat Baia Mare la vremea colonizării sale de către studenții și artiștii grupați în jurul cercului münchenez al studenților și artiștilor afiliați ȘCOLII HOLLÓSY.

Pe această cale, prin raportare la realitățile socio–culturale ale Europei din jurul anului 1900, „refugiul în solitudinea naturii” nu mai exprimă doar semnificaţiile gestului protestatar pe care îl face artistul marginalizat într-o societate eminamente citadină, profund pragmatică, materialistă şi exclusivist pozitivistă.

Abandonarea – fie şi numai sezonieră – a mediului urban metropolitan în favoarea unor hibride periferii ruralo–citadine a depus mărturie despre dorinţa consumării unor experienţe existenţiale şi creatoare în medii „naturale”, adică în medii socio-umanesubstanţial diferite.

Inlocuind şcoala academică cu „academia naturii”, creaţia de atelier cu aceea în plein air, şi autoritatea normelor metropolitane cu libertăţile neconvenţionale mai ușor de agregat în colectivităţi marginale «citadino–rurale», practica artistică a forţat, astfel, re–desenarea hărţii centrelor europene la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de al XX-lea.

Aşa s-au născut, au funcţionat, şi astfel sunt evaluate coloniile artistice:

din Franța – de la Pont Aven, Grez–sur–Loing, Concarneau, Le Pouldu, Étretat şi Étaples;

din Anglia – de la St.Ives, Newlyn şi Walberswick în Anglia, și din Scoția – de la Brig o’Turk şi Cockburnspath;

din Statele Unite ale Americii – de la Provincetown în S.U.A.;

din Rusia – de la Abramtsevo şi Talaskino în Rusia;

din Germania – de la Worpswede şi Dachau;

din Norvegia – Modum, din Danemarca – Skagen și din Suedia – Aland şi Varberg;

din Ucraina – de la Odesa în Ucraina,, apoi la Balcic şi Curtea de Argeş în România, la Laethem–Saint–Martin în Belgia, Zandvoort în Olanda, Kecskemét, Gödölő şi Szolnok în Ungaria.

Iar CENTRUL ARTISTIC BAIA MARE a fost – și rămâne – în acest sens, un „caz” cultural-artistic exemplar.

Dr. Tiberiu ALEXA

Citește și