DICȚIONARUL CENTRULUI ARTISTIC BAIA MARE
ARTIȘTII CONTEMPORANI (I)
- Walter FRIEDRICH (II)
*13.07.1931, Luduș (jud. Mureș) – †1996, Baia Mare (Maramureș)
grafician, pictor şi educator român
Vremea „dezghețului ideologic” și al remanențelor sale estetice (1965-1979), urmată de anii „crizei de sistem și ai cultului personalității «Conducătorului»” (1980-1989) marchează autentica descătușare creativă a artistului. Personajul antropomorf cunoaște o transformare identitară majoră și „scapă” de sub tutela exclusivă a determinismul socio–profesional pentru a dobândi identități generic umane determinate de stări, trăiri și experiențe existențiale lăuntrice. Subsecvent, acest proces a fost dublat și de metamorfozarea registrului stilistic.
Ilustrația 1. Fotomontaj 2: • rândul de sus: Floarea iubirii, 1965; Toamna, 1965; Floarea nopții, 1965 – totate linogravuri color pe hârtie, 70 x 50 cm. / • rândul de jos: Zefir și pomi, 1967; Soarele și luna, 1967; Cuplu, 1974 – toate monotipii color pe hârtie, 100 x 70 cm.
Mai întâi acesta parcurge un scurt și consistent proces de redobândire a colorismului în câmpul grafic (cumva în nostalgica amintire a picturii – „iubirea dintâi”, studiată în anii universitari clujeni, care a revenit în centrul preocupărilor din când în când, și cu preponderență după 1990), prin juxtapunerea/suprapunerea decorativă a suprafețelor geometrizate și colorate (și în asociere la demersurile analoage petrecute în câmpul mai larg al graficii românești, exemplificabile bunăoară la Vasile Dobrian), proces ce evocă recuperări ale morfemelor vizuale specifice graficii publicitare interbelice art déco (Floarea nopții, Toamna, Floarea iubirii / Îndrăgostiții – toate 1965, gravuri colorate; Codrul, Zefir și Pomi, Primăvara, Soarele și luna – toate 1967, monotipii; Compoziție, 1972, Portretul soției, Viaduct, și Cuplu (monotipie color), toate 1974, Adorație, 1975, Veșnica dilemă, 1976, Luptă de cocoși, 1977, Șoimii, 1985 –gravuri colorate).
Ilustrația 2. Fotomontaj 3: Viaduct, 1974, linogravură color pe hârtie, 98 x 69 cm. • Portretul soției artistului, monotipie color pe hârtie, 70 x 100 cm. • Adorație, linogravură color pe hârtie, 100 x 70 cm.
În paralel, gravura în alb/negru evoluează pe o traiectorie care dezvoltă, progresiv și continuu, matricea unui „neoexpresionism figurativ dramatic” centrat pe explorarea experiențelor existențiale lăuntrice ale personajului uman – intens polarizate emoțional și, după 1980, cel mai adesea cu evidente predispoziții pentru conotații autoreflexive. Sunt încorporate astfel:
- elemente resuscitate din vocabularul art nouveau (decorativism grafic; curbiliniarități coup de foué – Clopotele, 1970, Arbore, 1978, Prometeu, 1981, Călăreții, 1981, Dealuri, 1982 – toate linogravuri), din vizualismul noii obiectivități (Portret dr. Cseke Péter, 1982, linogravură);
Ilustrația 3. Fotomontaj 4: • Clopotele, 1970, linogravură pe hârtie, 100 x 70 cm. • Portretul dr. Cseke Péter, 1982, linogravură pe hârtie, 50 x 35 cm. • Prometeu, 1981, linogravură pe hârtie, 100 x 70 cm.
- din retorica simbolistă (muzicalitatea interioară și ritmurile armonizărilor linie/suprafață, alb/negru, agular/curbiliniar – Îndrăgostiți pe plajă, 1966, Pe plajă, 1966, Peisaj din Baia Mare cu portretul artistului, 1981, Călăreții, 1981; tehnica sugestiei corespondențelor – După furtună, 1977, Împrejurimile orașului, 1977, La râu, 1979, Bivoli în râu, 1982 – toate linogravuri; evaziunea în memoria temporală și în memoria afectivă – Meditație, 1969, linogravură, Rex rusticorum, 1979, linogravură);
Ilustrația 4. Fotomontaj 5: • Îndrăgostiți pe plajă, 1966, linogravură pe hârtie, 100 x 70 cm. • După furtună, 1977, linograură pe hârtie, 50 x 70 cm. • Meditație, 1969, linograură pe hârtie, 70 x 50 cm.
- și discrete preluări din repertoriile avangardiste cubist (descompuneri/recompuneri rectangulare ale formelor motivelor – Peisaj cu turnurile bisericii Baia Sprie, 1977), constructivist (geometrizări ale unor planuri formale juxtapuse/suprapuse/intersectate – Mâini, 1969, tuș, Tauri, 1970, Stele căzătoare, 1981, Mons Medius, 1983, Centrul vechi, 1983 – toate linogravuri);
- neoprimitivist (forme corporale distorsionate monumental – Codrul, 1967, Autoportret, 1982, Portret dr. Nagy Béla);
Ilustrația 5. Fotomontaj 6: • La râu, 1981, linograură pe hârtie, 53 x 70 cm. • După furtună, 1977, linograură pe hârtie, 54 x 40 cm.
- și suprarealist (metafora onirică – Clopotele, 1970, Lupta, 1970, Orașul, 1970 1; Personaje, 1973?, Metamorfoze I-II-III, 1977, Echilibristul I-II, 1977, – toate linogravuri).
Ilustrația 6. Fotomontaj 7: Rândul de sus – Mâinile, 1969, tuș pe hârtie, 65 x 92 cm. • Tauri la scăldat, 1970, xilograură pe hârtie, 50 x 75 cm. • Baia Sprie – peisaj cu turnuri, 1982, linogravură pe hârtie, 70 x 70 cm. / Rândul de jos – Baia Sprie – peisaj cu turnurile bisericii, xilogravură pe hârtie, 70 x 50 cm. • Codrul, 1967, monotipie color, 100 x 70 cm. • Stele căzătoare, 1981, linogravură pe hârtie, 100 x 70 cm. • Lupta, 1970, , linogravură pe hârtie, 100 x 70 cm. • Echilibristul II, 1976, , linogravură pe hârtie, 70 x 50 cm.
Acestă din urmă ipostază a „contaminării onirice” este ilustrată printr-un alt caz de „creație de sertar” păstrat în arhiva artistului, caz întrucâtva asemănător autoportretului din 1958, dar cu un conținut vădit contestatar și în clară „dizidență doctrinară”: 5 lucrări datând din intervalul 1970-1972 – niciodată expuse public ! – dintre care două finite – Orbii și Politică (ambele 1972, linogravuri) și trei schițe de concept compozițional: Chipuri (1970?, tuș); Politică – schița compozițională a versiunii finale în linogravură, cu transpunerea finală în negativ și în oglindă orizontală !, și o a treia schiță cu personaje (prealabilă și înrudită cu Politica, 1972?, tuș): Interesul major se circumscrie pieselor realizate în 1972.
Ilustrația 7. Fotomontaj 7: Politica, 1972 (schiță de concept), tuș pe hârtie, 31 x 41 cm. • Politică, 1972 (versiune definitivă), linogravură pe hârtie, 70 x 100 cm.
Desenul în tuș Chipuri (1970?) pare a fi un construct compozițional premergător al acestora (prin generarea unui mesaj contestatar !), cu accent discret suprarealist, având centrul de interes principal fixat pe corpul întreg al unui motiv antropomorf masculin nud, configurat în ipostaza sugerată (și vag mascată) a motivului răstignirii Christice, și integrat în ambianța – vehement adversativă – a contururilor lineare a patru capete de expresie.
Există pe pometele capului de expresie din stânga, poziționat în profil, un semn grafic care sugerează (din nou vag mascat !) conturul linear al unui element aproape ascuns și care, cel mai probabil, configurează cheia interpretativă a mesajului disimulat: secera și ciocanul – simbolul identitar comunist !
Ilustrația 8. Fotomontaj 9: • Chipuri, 1972, tușuri pe hârtie, 100 x 70 cm. • Orbii, 1972, linogravură pe hârtie, 100 x 70 cm.
Avem toate motivele să credem că geneza acestui neașteptat angajament politic contestatar, asumat atunci de Walter Friedrich, se află în legătură nemijlocită cu reacția artistului (experimentată, transpusă artistic, dar păstrată „la sertar”) la șocul existențial intim provocat (probabil cu intensă trăire prelungită, și în exprimare artistică întrucâtva disimulată) de invadarea militară a Cehoslovaciei în 1968 și „asomarea”, în cosecință, a orizonturilor promise/sperate – la nivel internaționalizat est-european comunist – de/prin reformismului „primăverii de la Praga” ! În prelungire (și în completare) aproape imediată, avea să vină, în 1971, șocul intern al „tezelor de la Mangalia” și „asomarea” liberalizării ideologice de după 1965, implicit perspectivele sumbre ale „revoluției culturale” indigene, odată cu ițirea zorilor viitorului „cult al personalității Conducătorului” (fenomen ce avea să se materializeze ulterior, și tot mai agresiv, în anii deceniului 1980). În 1972 artistul și-a formulat reacția creativă prin cele două linogravuri (și schițe pregătitoare) de expresie accentuat suprarealistă: Orbii și Politică. Deși convergente ca metaforizare, ele vizează rostiri ce țintesc diferențiat. Orbii sugerează, generic, entități umane masculine indefinite clasial ori social („tovarăși” ?), poziționate în atitudini de neînțelegere / negare / respingere („capete pătrate” ?), dar (probabil) circumscrise sferei incapacității / incompetenței / neputinței exercitării vreunui leadership oarecare. Ambiguitatea dispare în Politică – șarjă suprarealistă explicită și dură, care ipostaziază simbolic o lume umană „rinocerizată” sub tutela pe care o impune/monitorizează „Încoronatul” (personajul cu coroană pozat în dreapta sus, pe un scaun modest dispus în fața conturării piramidale a unor „cărți de pocker”, cu un portret grotesc și care face un gest licențions cu mâinile – „Conducătorul”), prin mijlocirea unui „supraveghetor” care pare că dirijează „transpunerea în fapte” a lucrării politice (singurul personaj erect, care face „cărțile de joc” din spatele „încoronatului” – „aparatcik”-ul ?) de către doi „vasali” ce călăresc și „conduc” la ham „supușii” îngenunchiați și reduși la umila condiție a „patrupedului vorbitor”, sub asistența servilă a unui „executant” dresat să aporteze („lătrăul”). Cheia metaforică a mesajului o reprezintă cele două personaje afrontate și îngenunchiate, plasate în registrul superior (stânga sus) al imaginii, personaje a căror înfruntare/confruntare agresivă vine să reprezinte „masa cetățenească” și pare să comprime simbolic efectele societale ale „jocului politic”.
Nu-i nici o îndoială că aceste lucrări încorporează expresiile unor dramatice tensiuni interioare trăite de artist în acei ani de început al noului „îngheț” cultural și socio-politic.
Chiar dacă au rămas în stadiul de „creație de sertar” (fiind introduse în circuit public abia în februarie 2022, cu prilejul expoziției retrospective postume organizată la Centrul de Artă Contemporană «COLONIA PICTORILOR» Baia Mare, respectiv, prin intermediul albumului monografic lansat cu acel prilej), și în ciuda faptului că astfel de abordări nu se mai regăsesc în tematica ulterioară a creației artistului, ele au produs un efect stilist major prin generarea acelui expresionism dramatic cu accente suprarealiste, care îi marchează spiritul creativ profund personalizat al etapei de maturitate și căruia i se circumscriu lucrările artistului în anii deceniilor 1970 și 1980.
Anii de final (1990-1996) au reprezentat ani de ambiguitate contextuală, deopotrivă socială, culturală și existențială, pe care creativitatea artistul i-a resimțit mai degrabă negativ. Un scurt popas profesoral i-a prilejuit exercitarea unei contribuții esențiale la reînființarea și relansarea Liceului de Arte băimărean și a atelierului de grafică din cadrul secției sale de arte plastice. În 1990 încă mai realizează și expune lucrări de gravură (Haita, Alaiul, Lanțul, Simbol 2). Dar apoi, pensionarea, îmbolnăvirea și marginalizarea comunității artistice în ambianța deconstructoare a transformărilor capitaliste au făcut ca Friedrich Walter să renunțe, din 1991, la domeniul gravurii și să se refugieze, cumva solitar, în sfera (mai liniștită ?, mai confortabilă ?) a culorii și a tematicii peisagistice, reîntorcându-se la „dragostea dintâi” – pictura de șevalet (De ce ?, 1990 3; Moara veche, 1991; Peisaj în gri, 1991 4; Metamorfoza, 1992, Luptă de cocoși, 1994, Dezintegrare, 1994, Corbii, 1995, Drumul Crucii, 1995, Gutinul, 1995) și prelungind mai vechile preocupări pentru desenul în culoare (creioane colorate – Cap de expresie I-III, Devorator, toate 1992 5; pastel – Peisaj din Borcut și Peisaj nocturn, ambele 1990 6, Copac uscat, 1991, Mireasa cu lebăda, 1992 7; tempera – Peisaj din Colonia Pictorilor, 1995, Peisaj la țară, 1995, Peisaj de țară, 1995).
Perioada maturității (1965-1996) a fost, așadar, una prolifică și productivă, cu o prezență publică bogată și diversă prin numeroase participări la manifestări expoziționale, colective și de grup, organizate în țară și în străinătate: expoziții și saloane naționale de grafică, gravură și desen la București (1968, 1969, 1970, 1973, 1978, 1980, 1981); Târgu Secuiesc (inaugurarea muzeului local, 1972); expozii de prezentare a artișilor Filialei Baia Mare a U.A.P. la Constanța, Tulcea, Bacău, Piatra Neamț, Suceava (1969-1970), Brașov (1973), Arad, Oradea, Satu Mare, Seini (Tabăra Națională de Arte Plastice, 1986), Cluj-Napoca, București (Expoziția retrospectivă «Centrul Artistic Baia Mare. 1965-1989, Sala Dalles, februarie 1989 8), Bistrița (1991), Ivano Frankovsk (U.R.S.S./Ucraina, 1977 și 1979), Gyla (Ungaria, 1982), Nyíregyháza (Ungaria, 1991) și Szolnok (1992 și 1993); expoziții de artă românească contemporană la Varșovia și Cracovia (Polonia, 1968), Stockholm și Göteborg (Suedia, 1969), Łodz (Polonia, 1970), etc. În 1996-1997, postum, o selecție de 7 gravuri (realizate între 1969-1984) au ilustrat, retrospectiv, opera lui Friedrich Walter în cadrul expoziției jubiliare Centrul Artistic Baia Mare. 1896-1996 9.
Să mai remarcăm în context, ca pe o ciudățenie, faptul că artistul nu și-a organizat nici o expoziție personală în timpul vieții. Esențiale rămân participările lui Friedrich Walter la toate epozițiile anuale oficiale cu juriu organizate la Baia Mare, începând din 1963, de Filiala Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici. Cumulativ, ele reprezintă sinteza de portofoliu ce developează firul evolutiv care înscrie creația artistului în penultimele două mari module estetice ale stratigrafiei artei din Centrul Artistic Baia Mare: al cincelea val avangardist (combinând stratul recuperării avangardismului interbelic – 1958-1989 cu stratul avangardismului târziu – 1966-1989) și, respectiv, primul val postmodernist (stratul noului simbolism citadin) 10. O creație care îl poziționează pe Walter Friedich în prima linie a artei plastice băimărene și, deopotrivă, îl înscrie în rândurile creatorilor și personalităților de frunte din întreaga istorie a Centrului Artistic Baia Mare.
Pe de altă parte, albumul monografic publicat în 2021 și lansat în 2022 își propune să demonstreze că Walter Friedrich și creația sa reprezintă un reper major al artei grafice contemporane din România.
Dr. Tiberiu ALEXA
NOTE
1 Lucrare expusă la Baia Mare în 1971, în cadrul expoziției retrospective aniversare Prezențe artistice la Baia Mare – dedicată împlinitii a 75 de ani de la întemeierea Centrului Artistic Baia Mare sub titlul „Lupta – 1514”, cat. nr. 205. Cf. Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», Arhiva documentară administrativă, cutia 1970-1974, mapa 1969-1971: Expoziţia „Prezenţe artistice la Baia-Mare”, 1971.
2 Cf. Tiberiu Alexa, Centrul Artistic Baia Mare. Un deceniu de viață artistică la Baia Mare.1984-1993. Antologie de cronici, eseuri și studii – Catalogul expozițiilor oficiale organizate de Filiala Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Inspectoratul pentru Culturlă al Județului Maramureș, Baia Mare, 1993, p. 70.
3 Ibidem.
4 Idem, p. 76-78.
5 Idem, p. 80.
6 Idem, p. 70.
7 Idem, p. 80.
8 O selecție de 12 lucrări (8 gravuri și 4 desene în culoare), realizate în anii deceniului 1980, au prezentat creația lui Friedrich Walter sub forma unei microexpoziții personale. Cf. Tiberiu Alexa, Centrul Artistic Baia Mare. Un deceniu de viață artistică la Baia Mare.1984-1993. Antologie de cronici, eseuri și studii – Catalogul expozițiilor oficiale organizate de Filiala Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Inspectoratul pentru Cultură al Județului Maramureș, Baia Mare, 1993, p. 64.
9 Cf. Tiberiu Alexa, Traian Moldovan, Mihai Muscă, Centrul Artistic Baia Mare. 1896-1996. Expoziție realizată de Muzeul de Artă Baia Mare cu sprijinul Guvernului României, Muzeul Județean Maramureș, Baia Mare, decembrie 1996–august 1997, pp. 324-326; ilustrații pp. CVIII-CIX.
10 Cf. Tiberiu Alexa, „Centrul Artistic Baia Mare 1896-2018: un fenomen artistic european”, în Răzvan Theodorescu, Marius Porumb (red.), Arta din România. Din preistorie în contemporaneitate, Editura Academiei – Editura Mega, Bucureşti– Cluj-Napoca, 2018, p. 496.
Citește și
Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare. Artiștii Contemporani (I)
