Alfred AICHINGER (II)
*05.03.1866, München(Bavaria, Germania) – †[1944, München/Bavaria, Germania ?]
gravor, pictor, desenator şi pedagog german
CONTROVERSE PRIVIND IDENTIFICAREA (II) (continuare)
- 1896.
- 3. Pe de altă parte, se cuvine să lăsăm deschisă confirmărilor/infirmărilor viitoare şi ipoteza posibilei participări (aparent surprinzătoare?) a ambilor artişti – Albert AICHINGER și Max Reinhold EICHLER –la colonia din 1896. Ar putea justifica o astfel de ipoteză următoarele constatări.
În 1912 Réti afirmă despre colonia din 1896 că „Aici au fost 36 [de artişti]. (În şcoală 31)”. (cf.Ré–Bö1912, p.75.) Surse documentare noi, unele publicate, altele inedite, îngăduie reexaminarea critică a acestei informaţii statistice, şi introduc în discuţie date cantitative diferite, superioare cifrei avansate de Réti. Ele sunt în legătură directă cu biletele de călătorie gratuită pe calea ferată, bilete ce au făcut parte din pachetul de facilităţi oferite de Primăria oraşului Baia Mare pentru a stimula colonizarea temporară a studenţilorŞcolii Hollósy.
Astfel, ca urmare a unor demersuri pe care primarul băimărean Oliver Turman le-a iniţiat încă din 4 martie 1896 (cf. ANFM, FoPrBM, AcAd, Reg I-Inr. 535/1896, înregistrările nr. 756, 874 şi 1020), 40 de legitimaţii de călătorie au fost emise la 13 aprilie cu următoarea adresă oficială:
„Căile Ferate Regale Maghiare de Stat
Direcţiunea [/] Nr. 45165[/]A I
Onor Consiliului oraşului Baia Mare [/] Baia Mare [/] În temeiul hotărârii aduse în şedinţa ţinută în 4 martie referitor la soluţionarea onoratei Dvs. solicitări adresate nouă sub nr. 756 – avem plăcerea să vă expediem anexate (…) 40 de bilete de liberă călătorie la clasa a II-a, de la Bruck sau Marchegg la Baia Mare şi retur, pe seama lui Simon Hollósy, profesor academic münchenez de pictură, respectiv a 40 de elevi ai numitei academii. [/] Budapesta, 13 aprilie 1896 [/] (…) [/] [ss] Czigler [/] consilier ministerial, director (…)
[pe verso:] 1231/1896 aprilie 15 [ad] nr. 756/1896 [/] Se hotărăşte ca biletele de liberă călătorie trimise de Căile ferate regale maghiare pe baza scrisorii de solicitare…[indescifrabil] să fie remise distinsului domn profesor academic de pictură Simon Hollósy.
Baia Mare [1] 896 aprilie 15 [/] Consiliul orăşenesc [/] [ss] Tordai consilier.”
Tot pe 15 aprilie, primarul Oliver Turman îi trimite lui István Réti (la München ?) o scurtă epistolă privind primirea celor 40 de bilete, dar şi despre preliminarea unui număr mai mic de colonişti:
„Baia Mare, 15 aprilie 1896 [/] Dragă prietene Ştefan !
Am reţinut scrisoarea adresată domnului Hollósy din pricină că, zi de zi, am tot sperat să primesc de la căile ferate de stat biletele de liberă călătorie – azi dimineaţă au sosit după repetatele mele urgentări şi le expediez de îndată. Nu va crea nici o dificultate faptul că sunt eliberate bilete de liberă călătorie pentru 40 de persoane. Vin mai puţini.(…)”.(cf. MNG, Adattár, 14016/60/7.)
Preliminarea circumspectă a primarului („Vin mai puţini.”) trebuie privită cu prudenţă, ca pe o estimare conjuncturală, făcută cu mai bine de o lună înaintea încheierii preparativelor de organizare a grupului studenţesc și artistic münchenez pentru colonia inițiatică. Adică într-un moment când nu toate biletele vor fi fost, deja, repartizate definitiv, deoarece ştim că până la urmă toate biletele au fost efectiv întrebuinţate la München, solicitate fiindde către artiști și studenți dornici să colonizeze temporar la Baia Mare.
Mai mult, mărturii de epocă atestă că situaţia se schimbase radical în luna mai 1896, temerile primarului şi, poate, ale altora deopotrivă, dovedindu-se neîntemeiate. Ne-o mărturiseşte explicit un gazetar al cotidianului budapestan Pesti Napló care avea cunoştinţă despre faptul că participanţii münchenezi la colonia din 1896 se înscriseseră într-un număr sporit faţă de estimarea iniţială:
„Colonia de artă de la Baia Mare. O mare parte a Şcolii Hollósy a sosit deja de la München la Budapesta, pentru a porni peste câteva zile mai departe la Baia Mare. (…) Această călătorie de vară a Şcolii Hollósy a stârnit un interes general şi în cercurile artistice din München, de unde cei care şi-au oferit participarea au fost mai numeroşi decât s-ar fi putut estima [s.n.– T.A.]. În acest mod ei vor menţiona peste tot Baia Mare ca pe un oraş al pictorilor, întrucât printre membrii coloniei mulţi vor fi şi tineri artişti străini, veniţi din ţări îndepărtate, care de bună seamă că vor duce acasă cele mai frumoase amintiri. Marea majoritate a membrilor şcolii se va transfera de la München la Baia Mare pe la mijlocul lunii mai sau la începutul lui iunie.”(cf. ***, „A Hollósy-iskola itthon”, în Pesti Napló, XLVII, 1896, nr. 120, p. 8.)
Mai trebuie să luăm în calcul şi amănuntul că unii dintre artiştii listaţi de Réti pentru anul 1896 nu au venit la Baia Mare direct de la München, ci au urmat alte trasee şi că, prin urmare, este foarte posibil să nu fi beneficiat de bilete gratuite. Călătorind probabil pe cheltuială proprie, aceştia s-au alăturat grupului münchenez, ridicând numărul total de colonişti la valori cantitative care au depăşit chiar cifra celor 40 de bilete gratuite şi, cu siguranţă, numărul de 36 de colonişti menţionat de Réti.
Confirmarea deplină în acest sens ne-o aduce însuşi Hollósy, atunci când scrie despre cei „aproape cincizeci de artişti maghiari şi străini” în epistola pe care i-a adresat-o primarului băimărenen Oliver Turman în ianuarie 1897 (document pierdut, dar care ne este cunoscut din versiunea publicată în săptămânalul localde limbă maghiară Nagybánya és Vidéke):
„(…) La excursie, [anul trecut] au participat mai numeroşi [colonişti] decât am îndrăznit să sperăm la început. (…) Anul trecut s-au adunat aproape cincizeci de artişti maghiari şi străini [s.n.–T.A.] (…).” (cf. Simon Hollósy, Béla Grünwald, „München és Nagybánya”, în Nagybánya és Vidéke, XXIII, 1897, nr. 5, p. 1)
Această din urmă menţiune relevă clar că nici măcar pe vremea desfăşurării coloniei, Réti nu fusese corect informat despre numărul şi numele studenţilor Şcolii Hollósy, ceea ce explică şi mai bine lipsa de precizie a amintirilor acestuia.
Prin urmare nici 36, nici 40, ci „aproape 50” de colonişti: mai precis 48– cifră indicată riguros de către acelaşi Hollósy într-un alt document epistolar, redactat patru ani mai târziu – la Baia Mare în 17 septembrie 1899 – şi expediat la Budapesta funcționarului ministerial Elek Lippich căruia îi adresează următoarea solicitare:
„Eu, care am deschis drum culturii de la München la Baia Mare în haine nesimandicoase alături de o şcoală cu 48 de membri [subl.n. T.A.] cer în mod directsecretarului Ministerului Maghiar al Cultelor ca să obţină de la cea mai competentă autoritate sprijinul şi posibilitatea pentru ca Lajos Bay să fie [ales] primar al oraşului [Baia Mare].” (cf. OSZK, Kézirattár, Levelestár, corespondanţa Hollósy către Lippich Elek: 1896–1912, doc. nr. 7 [fondul Lippich, corespondenţa de la Hollósy, act nr. 7 — scrisoarea din 17 septembrie 1899].)
Lăsând la o parte surprinzătorul lobby electoral – finalmente lipsit de succes, întreprins de Simon Hollósy la autoritățile guvernamentale budapestane, în perspectiva preconizatelor alegeri chemate să desemneze, în 1899, succesorul la primăria băimăreană a fostului primar tocmai decedat Oliver Turman (1841-1899; primar: 1877-1899) – sprijinitor fervent al colonismului artistic băimărean !), trebuie să reţinem temeiurile simbolice ale argumentului autorităţii personale: caracterul fundaţional, „deschizător de drum cultural” al actului înfăptuit în 1896 la Baia Mare împreună cu 48 de membri ai şcolii sale müncheneze..
Rezultă astfel diferenţe statistice semnificative, care deschid perspectiva unei mai cuprinzătoare liste a participanţilor la colonia din 1896. Şi este perfect plauzibil ca un astfel de context (încă greu de fixat deplin şi definitiv) să-i fi cuprins, printre „actorii” săi, deopotrivă pe Albert Aichinger– dar şi pe Max Reinhold Eichler.
1897. Participarea lui Albert Aichinger la a doua colonie comportă o analiză distinctă, cu argumente
asemănătoare, însă într-un context oarecum inversat. Lista anticipativă din 14 martie (cf. ***, „Jönnek a festőművészek”, în Nagybánya és Vidéke, XXIII (1897), nr. 11, p.2) îl indică printre studenţii münchenezi ce îşi manifestaseră interesul pentru a participa la noua ediţie a coloniei băimărene. Faptul că numele său nu mai reapare în listele întocmite de Hollósy la Baia Mare, pe 12 mai (cf. ***,„Hollósy Simon mester iskolája”, în Nagybánya és Vidéke, XXIII. 1897, nr. 18, p. 3;Simon Hollósy, Béla Grünwald, „Jelentés a Hollósy–festöiskoláról”,în Nagybánya és Vidéke, XXIII. 1897, nr. 42, p. 1-2) poate să însemne cel mult amănuntul că Albert Aichinger nu se va fi numărat printre beneficiarii noilor bilete de călătorie oferite gratuit de Primăria locală. Cum ştim însă că în primăvara–vara anului 1897 artistul desfăşura o intensă activitate de studii pregătitoare, sub îndrumarea lui Hollósy, în vederea admiterii la academia müncheneză de arte plastice, apoi ţinând cont şi de statutul său social de atunci (30 de ani şi venituri probabil îndestulătoare), rezultă că Aichinger şi-ar fi putut preabine suporta din resurse proprii cheltuielile de transport, de şedere şi de taxe de studii la Baia Mare.
Întâlnim o situaţie întru totul similară în cazul pictorului german Hugo Degenhard*, colonist şi el în 1897, al cărui nume absentează de asemenea din lista holloşiană întocmită la 12 mai, dar a cărui participare a fost anunţată în presa locală într-o a doua listă anticipativă din 2 mai şi a fost confirmată, apoi, în lista finală din 17 octombrie (cf. Simon Hollósy, Béla Grünwald, „Jelentés a Hollósy–festöiskoláról”,în Nagybánya és Vidéke, XXIII. 1897, nr. 42, p. 1-2).
PREZENŢA ŞI ACTIVITATEA LA BAIA MARE1896, (1897 ?)
Rezumând cele argumentate mai sus, putem concluziona cuun mare grad de certitudine că Albert Aichinger a făcut parte din chiar grupul de studenţi și de artiști münchenezi care inaugura, în 1896, seriacoloniilor temporare de vară de la Baia Mare. A stat aici în perioada lunilor iunie–august (poate septembrie?), locuind undeva într-un imobil neidentificat de pe stradaValea Roşie, asemenea majorității coloniștilor din vreme sezoanelor băimărene ale studenților Școlii Hollósy (1896-1901).
În anul următor a participat, se pare, la activităţile celei de a doua colonii temporare băimăreane a studenţilor Şcolii Hollósy. După toate probabilităţile a sosit de la München cândva prin luna iunie, și-a finanțat deplasarea și cheltuielile de ședere din resurse financiare proprii, desfăşurându-şi activitatea de studii cel puţin până la sfârşitul lunii iulie şi locuind, poate, la aceeaşi adresă (azi necunoscută) unde fusese cazat în anul precedent.
Se cuvine să menționăm particularitatea colonizării (colonizărilor?) sale băimărene prealabil efectuării studiilor artistice academice de către Albert Aichinger. Fără să fie un caz singular, acesta se înscrie oricum într-un grup minoritar, dar totuși nu mai puțin caracteristic.
Sub îndrumarea lui Hollósy a avut un prim contact cu pictura şi desenul în plein air, experienţă care pare să fi jucat un anumit rol semnificativ în orientarea ulterioară a artistului către peisagistica urbană. Asemenea celorlalţi studenţi ai şcolii, va fi realizat schiţe de peisaje şi peisaje compoziţionale în aer liber.
În paralel a făcut şi studii de atelier după model antropomorf – în special busturi şi portrete. Mărturii credibile de istorie orală susţin că Albert Aichingerar ar fi vândut (sau a donat?) câtorva colecţionari băimăreni, un număr de lucrări (rămas astăzi necunoscut, dar care, probabil, nu a depășit 5-6 exemplare).
De altminteri, se poate aprecia cu mare probabilitate de corectitudine, studiile sale efectuate (în
capitala Bavariei cel puțin între 1895-1898; poate până în 1900) în cadrul școlii müncheneze conduse de Simon Hollósy – inclusiv cele efectuate la Baia Mare – vor fi reprezentat repere ale pregătirii, admiterii cu succes și frecventării cursurilor educației artistice superioare la Akademie der bildenden Künste din München (între 1898-1902) în clasa profesorului și gravorului german Peter von Halm.
AKADEMIE DER BILDENDEN KÜNSTE MÜNCHEN
În primăvara anului 1898 susține cu success procedurile de admitere la Academia bavareză de arte plastice, fiind înmatriculat la data de 26 aprilie/7 mai 1898, sub numărul matricol 1825, cu următoarele date personale: „Nume și prenume: Aichinger Albert” / „Specializarea la înscriere: Școala de gravură Halm” / „Profesor la înmatriculare: Halm, Peter von” / „Admiterea: 26.04.1898” / „Locul de origine conform Matricolei: München” / „Vârsta: 32 [de ani]” / „Confesiune: catolică” / „” Statutul părinților: lucrător în cafeteria”. Așadar, la o vârstă relative înaintată (deopotrivă pentru standardele istorice de atunci, dar și pentru cele de astăzi, începe studiul artelor grafice cu unul dintre cei mai importanți gravori germani din jurul anului 1900: Peter von Halm (1854-1923).
Acesta a devenit profesor titular al celei din urmă «naturklasse» din cadrul academiei bavareze (între 1896-1901), acolo unde, de fapt, și-a început Albert Aichinger cursurile de desen după natură, compoziție și de tehnici ale graficii de reproducere (gravură cu acul,lito– și xilogravură) cu Peter von Halm. Abia la finalul educației sale academic – în 1901 –, atunci când, în contextual unei reformări a curriculei academice, vechea naturklasse s-a transformat în clasa de grafică Halm, Aichinger trece, automat, la noua specializare, pe care de altminteri o și dobândește la absolvire.
ACTIVITATEA ŞI CREAŢIA ARTISTICĂ
De-a lungul întregii sale vieţi Albert Aichinger a trăit şi lucrat la München, locuind vreme îndelungată în imobilul cu numărul 50 de pe Schellingstrasse – stradă pe care, în mod tradiţional, numeroşi artişti îşi închiriau ateliere de creaţie, printre aceştia numărându-se vreme de câţiva ani şi Simon Hollósy.
(va urma)
Dr. Tiberiu Alexa
Lista abrevierilor:
Ré–Bö 1912: Samuel Börtsök, István Réti,A nagybányai jubiláris képkiállítás illustrált katalogus, Nagybánya [Baia Mare], 1912.
Réti 1954: István Réti,A nagybányai művésztelep, Budapest, 1954. Listele anuale ale coloniștilor de la Baia Mare – editate la capitolul „A nagybányán tartózkodott festők névsora”: 1896 – p. 324; 1897 – p. 324; 1898 – p. 324 -325; 1899 – p. 325; 1900 – p. 325 (doar cifra participanţilor la colonie); 1901 – p. 325.
Réti1994:István Réti,A nagybányai művésztelep, Budapest, 1994 [ediţie revizuită, adăugită şi adnotată]. Listele anuale editate la capitolul „A nagybányán tartózkodott festők névsora *[/] A Hollósy–iskola ideje”: 1896 – p. 163-164; 1897 – p. 164; 1898 – p. 164; 1899 – p. 164-165; 1900 – p. 165; 1901 – p. 165.
Murádin 1992: Jenő Murádin, A nagybányai Hollósy–iskola névsorai, înErdély Muzeum, II, 1992, nr. I–IV, p. 164-167.
Szatmári1996:Gizella Szatmári,„Külföldi növendékek Nagybányán”, în Géza Csorba, György Szücs et alii, Nagybánya művészete. Kiállítás a nagybányai művésztelep alapitásának 100.évfordulója alkalmából. Die Kunst von Nagybánya. Ausstellung zur Hundertjahrfejer der Gründung der Künstlerkolonie von Nagybánya.The Art of Nagybánya.Centennial Exhibition in Commemoration of the Artists’ Colony in Nagybánya, Magyar Nemzeti Galéria 1996.március 14–oktober 20., Ungarische Nationalgalerie, 14. Märtz–20.Oktober 1996, Hungarian National Gallery 14.March–20.Oktober., [f.l. Budapest], 1996, p. 168 sqq.
Thieme–Becker:Allgemeine Lexikon der bildenden Künstler von der Antike bis zum Gegenwart. Herausgegeben von Ulrich Thieme und Felix Becker, I–…, Leipzig, 1907–… .
AkbK:Bayerische Königliche Akademie der bildenden Künste München.
ANFM: Arhivele Naționale ale României, Filiala Maramureș.
FoPrBM,AcAd: Fond Primăria Baia Mare, Acte administrative.
Citește și:
Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare: Artiștii Școlii Hollósy la Baia Mare (IX)
