Share
Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare: Artiștii Școlii Hollósy la Baia Mare (VIII)

Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare: Artiștii Școlii Hollósy la Baia Mare (VIII)

         1. Max Alfred BURI (III)

*24.07.1868, Burgdorf/Emmental (cantonul Berna, Elveția) – †21.05.1915, Interlaken/Bernese Oberland (cantonul Berna, Elveția)

pictor elvețian

Odată încheiată etapa formativă, au urmat 18 ani de consistentă creație originală, și de activități publice relativ dinamice, desfășurate –în principal – în locații din Elveția natală, și prin spațiile culturale cărora le-a datorat edificarea intelectuală și estetică a personalității și a operei sale: Germania, respectiv, Franța.

ACTIVITATEA ȘI CREAȚIA ARTISTICĂ

Astăzi se poate afirma că viziunea picturală şi substanţa simbolică a operei picturale zămislite de Max Alfred Buri îşi au fixate izvoarele undeva la intersectarea direcţiilor moderat novatoare promovate la München şi Paris – cele două centre culturale majore care i-au modelat profesionalismul şi identitatea creatoare.

În metropola bavareză a deprins rigorile construcţiilor compoziţionale solide cultivate în cercurile apropiate Academiei, a testat lecţiile naturalismului german, dar tot acolo a descoperit virtuţile discursului impresionist. Apoi, prin intermediul colonizărilor la Baia Mare, a experimentat plein air–ismul şi contactul nemijlocit cu natura.

În capitala franceză a frecventat mediul de orientare moderat liberală al Academiei Julian, dar şi grupul elveţian al mai radicalilor Cuno Amiet, Giovanni Giacometi şi Hans Emmenegger, alături de care şi-a deschis orizonturile către lumea artei lui Seurat, Van Gogh şi Gauguin.

Receptivitatea critică exigentă, o subtilă capacitate de prelucrare/apropriere a elementelor cu funcţie formativă compatibile cu propriul său temperament, i-au permis lui Max Buri să traverseze, rapid şi benefic, procesele de creştere intelectuală şi profesională ce aveau să îl conducă, în cele din urmă, la sintetizarea unei viziuni picturale originale.

Din 1892 expune sistematic în Elveţia. Participă la bienalele Turnus Austellungen, precum şi la alte expoziţii elveţiene cu caracter naţional. În 1898 se stabileşte definitiv în ţara natală, dar păstrează legături permanente cu mediul artistic münchenez.

În anii 1890 este prezent în expoziţii organizate la Paris (Champ de Mars) şi München (Münchener Sezession).

După 1900, participă la numeroase expoziţii internaţionale organizate la Paris (1900, Expoziţia Universală), München (atât la Münchener Sezession cât şi la Glaspalast), Berlin, Bremen şi Düsseldorf. Obţine o Mention Honorable la Expoziţia Universală de la Paris, iar în 1905 Medalia de Aur cl.a II-a a Glaspalast-ului münchenez.

Activează în Alianţa Pictorilor, Sculptorilor şi Arhitecţilor Elveţieni, în Societatea Artiştilor din Basel şi devine membru al Münchener Sezession–ului.

În 1903 se mută definitiv în localitarea Brienz (cantonul Berna), unde avea să locuiască și să creeze până la sfârșitul neașteptat al unei vieți dinamice și, relativ productive.

Din punct de vedere stilistic, creaţia de maturitate elaborată de Max Buri se situează între limitele unei formule realiste, afiliată postimpresionismului de inspiraţie gauguiniană, cu principala sursă de inspiraţie fixată în sfera socială a burgheziei rurale helvete.

Pe parcursul etapelor marcante ale carierei sale artistice, pictorul elveţian a evoluat de la modelul picturii de gen müncheneze înspre o simbolistică modernistă, receptând, succesiv, varii impulsuri stilistice venite dinspre modelele creaţiilor lui Wihelm Leibl, Jules Bastien–Lepage, Paul Gauguin şi Ferdinand Hodler.

În faza ultimă – cea a deplinei maturități creatoare, de după 1900 – a atins stadiul unei formule de sinteză, într-o viziune mai decorativă, puternic personalizată. Cu o paletă cromatică mult îmbogăţită, Buri a păstrat pe mai departe construcţia fermă a formelor obiectuale şi a ansamblului imaginii. În plan tematic, el a fost un constant şi atent observator al vieţii rurale elveţiene. Picturile sale sunt populate, în general, cu personaje umane aparţinând micii burghezii ţărăneşti (Ţăran bătrân, După înmormântare, Politicienii satului).

Judecând opera lui Max Buri sub unghiul acestei particularităţi, este de constatat că artistul s-a aliniat acelor tendinţe, mai generale în Europa Centrală şi de Răsărit, care au proiectat variatele straturi umane ale lumii ţărăneşti la rangul de factor definitoriu al idealurilor estetice naţionale. Idealuri definite, de altfel, prin întregul inventar al realităţilor cotidiene, mentalităţilor şi mitologiilor specifice unei Europe rurale care, cel puţin în zona ei centrală (în spațiile baareze, helvete, austriece și nord-lombarde), dezvoltase deja puternice procese de urbanizare capitalistă.

Rămasă multă vreme într-un nemeritat con de umbră, această viziune a început să revină în forţă pe piaţa expoziţională, bibliografică şi comercială elveţiană din ultimele două decenii, opera artistului beneficiind, în sfîrşit, de o punere în valoare mult mai apropiată de nivelul valorii sale reale. Şi trebuie subliniat că avem de a face cu un nivel situat, indiscutabil, în stratul valorilor europene de prim plan. Recunoaşterea publică a acestui statut, care era de aşteptat să se fortifice în anii din urmă, atât în câmpul cercetării ştiinţifice cât şi în politicile de valorificare expoziţională, este de natură să proiecteze o lumină benefică şi asupra Centrului Artistic Baia Mare, căruia îi revine un rol semnificativ în biografia lui Max Buri.

Semnul clar al revenirii creaţiei artistului în circuitul major a început prin anii 1990 şi ne este oferit de dinamica, în creştere substanţială, a comercializării lucrărilor lui Max Buri pe piaţa licitaţiilor publice internaţionale. Astfel, la 14.12.2003, site-ul specializat artprice.com. înregistra, un număr de 30 de tranzacţionări efectuate între 25 octombrie 1991 şi 9 decembrie 2003: 27 de picturi, o grafică de şevalet, două afişe.

La 28.12.2009 bazele de date accesibile pe reţeaua internet relevau o situaţie substanţial schimbată. Colarea informaţiilor difuzare de trei site-uri specializate – askart.com, artinfo.com şi artprice.com  – extinde înregistrarea evidenţei tranzacţionărilor comerciale oficiale pentru un interval cuprins între 1972-2009, totalizând 96 poziţii de scoatere la licitare distribuite conform graficului de mai jos.

Repartizarea cronologică a vechimii pieselor oferite spre tranzacţionare este omogenă. Ea acoperă întreaga creaţie a artistului, începând cu etapa de tinereţe şi până în anul prematurei sale dispariţii şi acoperă atât perioadele bavareză şi pariziană (cu cel puţin 5 piese realizate în vremea studiilor müncheneze ale artistului, efectuate sub îndrumarea lui  Simon Hollósy), cât şi perioada de maturitate petrecută în Elveţia.

Graficile dinamicilor decadale ale tranzacţiilor anuale  evidenţiază o indiscutabilă tendinţă ascen­dentă, cu un ritm de substanţială accelerare a punerii în circulaţie publică după 1990. În intervalul 1970-1979 înregistrăm 7 tranzacţionări, repartizate în doar cinci ani (1972, 1974, 1975, 1976 şi 1979) şi cu un vârf atins prin cele 3 lucrări comercializate în 1974. În intervalul 1980-1989 înregistrăm deja un început de schimbare progresivă: aproape dublarea  numărului ofertării la licitatare – 13 piese, repartizate în şapte ani (1980, 1982, 1983, 1984, 1985, 1987 şi 1989)  şi cu două vârfuri anuale prin câte 3 lucrări comercializate în 1982 şi 1987. În intervalul 1990-1999 ritmul de punere în circulaţie continuă accelerarea: înregistrăm 24 tranzacţionări, repartizate în toţi anii intervalului  şi cu trei vârfuri atinse în 1995 şi 1998 – câte 4 lucrări anual, respectiv în 1999 cu 5 lucrări ofertate. Saltul real se petrece în intervalul 2000-2009. Un număr de 52 de prezenţe pe piaţa licitaţiilor în fiecare dintre anii decadei, cu o medie anuală de 5,2 piese şi cu trei vârfuri atinse în 2005, 2007 şi 2009, prin câte 8, 9, respectiv 11 lucrări ofertate, toate acestea reprezintă date cantitative care ilustrează pătrunderea creaţiei lui Max Buri într-o zonă de interes public major.

De altminteri faptul este reflectat în mod similar de evoluţia preţurilor de ofertare/tranzacţionare a lucrărilor de pictură. În intervalul 1972-1979 sumele s-au mişcat între 3.400 şi 30.000 de franci elveţieni (preţ de ciocan). Constatăm o uşoară creştere în intervalul 1980-1989 în special la valorile minime, atunci când sumele s-au încadrat între 8.000 şi maximul de 40.000  de franci elveţieni (preţ de ciocan). Începutul schimbării se petrece în intervalul 1990-1999. Scăderea minimei la 900 franci elveţieni (probabil o conjunctură) este substanţial compensată de creşterea generală a majorităţii preţurilor de ofertare/tranzacţionare, atingându-se în două împrejurări vârfuri de 90.000 franci elveţieni (59.000 Euro la data licitării; preţ de ciocan).

Saltul major s-a petrecut în decada 2000-2009, atunci când vârfurile au atins preţuri de ofertare/tranzacţionare de 200.000 franci elveţieni în 2003 (preţ de ciocan; 129.304 Euro la data licitaţiei), respectiv 506.500 franci elveţieni în 2009 (preţ de ciocan; 335.100 Euro la data achiziţiei).

Întreaga evoluţie a cotei de piaţă în perioada documentată şi îndeosebi aceste vârfuri atinse în primul deceniu al mileniului trei, dovedesc interesul major manifestat pe piaţa licitativă europeană publică pentru comercializarea lucrărilor lui Buri şi, în concluzie, consacră recunoaşterea publică a pătrunderii operei pictorului elveţian în sfera „aristocratică” a modernismului artistic europen.

 

Dr. Tiberiu ALEXA

 

Citește și

Editorialul de sâmbătă. Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare: Artiștii Școlii Hollósy la Baia Mare (VII)


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu