Corina Chiriac, la ceas aniversar

La 26 octombrie 1949 s-a născut Corina Chiriac, cântăreață, actriță, compozitoare și scriitoare, una dintre cele mai iubite personalități ale muzicii ușoare românești. La 77 de ani, artista își sărbătorește aniversarea cu o nouă carte și cu o întâlnire dedicată istoriei familiei sale, la Muzeul Național de Istorie a României.

Sunt artiști pe care îi recunoaștem după primele acorduri ale unui cântec, chiar dacă au trecut zeci de ani de când l-am ascultat ultima oară. Corina Chiriac aparține acestei lumi a vocilor care au rămas în memoria oamenilor. Dar dincolo de lumina reflectoarelor, de șlagăre și de aplauze, viața ei ascunde istorii mai puțin cunoscute, unele începând cu mult înainte de nașterea sa.

Într-o colecție păstrată astăzi la Muzeul Național de Istorie a României se află o diplomă școlară din 1901, aparținând bunicii sale materne, Paris Mardigian, absolventă a unei școli armenești de fete din Adabazar, pe teritoriul Turciei de astăzi. Alături de ea, un pașaport din 1916 vorbește despre refugiul în România al bunicului matern, Hovelia Calaigian. Sunt urmele unei familii care a traversat vremuri tulburi și a găsit aici locul în care avea să prindă rădăcini o nouă generație.

Pe cealaltă ramură a familiei, bunicul Gheorghe Chiriac era caligraf, desenator, pictor și tipograf în București. Printre lucrările sale păstrate se află reprezentări ale Stemei României Întregite, diplome și reclame interbelice. Tatăl artistei, Mircea Chiriac, avea să devină un cunoscut compozitor și profesor de muzică, iar mama, Arșaluiz-Eliza Calaigian, pianistă și profesoară la Conservator.

Corina a crescut, așadar, într-o casă în care muzica făcea parte din viața obișnuită. A studiat vioara și pianul, dar adolescența i-a adus o altă pasiune: teatrul. A urmat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, făcând parte dintr-o generație din care au provenit actori precum Mircea Diaconu, George Mihăiță și Florin Zamfirescu. Pregătirea actoricească avea să-i ofere ceva nou felul de a spune o poveste printr-un cântec.

Consacrarea a venit în 1970, odată cu participarea la concursul televizat „Steaua fără nume”. În anul următor a câștigat „Cerbul de bronz” la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” de la Brașov. Au urmat discurile, festivalurile, turneele și cântecele care au făcut-o celebră. Unul dintre acestea, „Strada Speranței”, lansat în 1983, are o poveste care merită reamintită. Deși mulți l-au ascultat ca pe un cântec despre dorul de iubire și fericire, artista a explicat peste ani că versurile lui Mihai Maximilian, puse pe muzica lui Vasile Veselovski, ascundeau un mesaj social, îndrăzneț pentru România acelor vremuri. Într-o țară a lipsurilor, speranța devenea mai mult decât un sentiment. Era aproape o formă de rezistență interioară.

Corina Chiriac a cunoscut însă și partea mai puțin strălucitoare a vieții artistice. Într-un interviu, își amintea cum, în timpul unui spectacol susținut într-un mic cămin cultural din Dobrogea, în anii ’80, s-a întrerupt curentul electric. Orchestra și microfonul au amuțit. Artista a cerut o lampă cu gaz, iar concertul a continuat fără amplificare, cu publicul cântând alături de ea.

În 1988, după aproape două decenii de succes, a plecat din România și a trăit câțiva ani în Statele Unite. Acolo a cunoscut și experiența unei alte profesii, lucrând în domeniul imobiliar. Pentru o vedetă obișnuită cu aplauzele, a fost întâlnirea cu o lume în care trebuia să-și construiască o altă identitate profesională. Mai târziu avea să vorbească despre această schimbare cu mândria omului care a descoperit că poate începe din nou.

O altă latură a personalității sale este pasiunea pentru scris. În 2021 a publicat „Minuni trăite”, un volum de amintiri început în perioada pandemiei, în care se întoarce spre copilărie, familie, călătorii și întâlnirile care i-au marcat existența. Un an mai târziu a apărut „Două piese de teatru”, carte care cuprinde texte dramatice scrise în etape diferite ale vieții sale.

La 77 de ani, Corina Chiriac revine în fața cititorilor cu „Cartea genților. Colecție de bombăneli solitare”, volum publicat de Editura Școala Ardeleană, cu un cuvânt-înainte semnat de Vasile George Dâncu. Artista a anunțat lansarea online pentru astăzi, 26 octombrie 2026, vorbind despre noua carte cu umorul și autoironia care o caracterizează.

Tot în ziua aniversării, de la ora 17.00, la Muzeul Național de Istorie a României din București va fi prezentat catalogul „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”. Volumul documentează donația făcută muzeului în 2021, câteva sute de obiecte, documente, fotografii, rochii de scenă, instrumente muzicale și amintiri adunate de-a lungul generațiilor.

Printre aceste mărturii se numără și o rochie interbelică, modificată de artistă și purtată la festivaluri internaționale în anii 1975 și 1976, dar și celebra rochie „cu harpă”, pregătită pentru emisiunea „Eu sunt Corina”, realizată de Tudor Vornicu și premiată la Montreux în 1979.

Poate că aici se află una dintre cele mai frumoase dimensiuni ale aniversării sale, a unei artiste care, după ce a adunat atâtea aplauze, a ales să păstreze și poveștile oamenilor de dinaintea ei. Să nu lase timpul să șteargă nume, chipuri, obiecte și întâmplări care, aparent mărunte, alcătuiesc istoria unei familii.

La 77 de ani, Corina Chiriac continuă să cânte, să scrie și să-și întâlnească publicul. Iar dincolo de toate reușitele unei cariere de peste jumătate de secol, rămâne poate un lucru simplu: unele cântece ne însoțesc tinerețea, dar oamenii care le-au dăruit pot continua să ne surprindă și după ce tinerețea a devenit amintire.

Vasile Petrovan

Citește și: