Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (V)

În fiecare sâmbătă, pe DirectMM.ro puteți citi proza ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea. Volumul cuprinde trei nuvele: Casa din Piața Gorki, Vacek și Gravimetrul. Vă dorim lectură plăcută!

(…)

Iosif Mittemberg şi‑a luat nepotul acasă. L‑a învăţat să meargă. Întâi l‑a sprijinit. După aia i‑a dat o cârjă de nevolnic. Apoi l‑a lăsat să păşească singur.

Sâmbătă seara, orele nouăsprezece, în cârciuma doamnei Iudita Zsombori, se aduna lumea bună din Medio Monte. Lângă ferestrele care dădeau spre Primărie, Iudita pregătea masa lungă a Societăţii de temperanţă şi moderaţie din oraş. Prezident fusese ales, prin vot de- mocratic, domnul negustor bijutier, Iosif Mittemberg. În mijlocul me- sei trona drapelul societăţii, un metru pătrat de pânză, o cruce albastră pe un câmp galben. În fiecare oraş al Imperiului se simţise nevoia câte unei societăţi în care intelectualii şi negustorii să dezbată problemele oraşului. Iosif Mittemberg alesese cârciuma Iuditei Zsombori, deoa- rece trebuia dat un exemplu de decenţă într‑un mediu ostil decenţei. Celelalte mese din cârciumă erau pline cu verkeri care‑şi scăldau amarul în rachiu.

„Priviţi, domnilor, avem în faţa noastră, suntem înconjuraţi de răul care vatămă simţirea acestor indivizi”, zice domnul prezident al Socie- tăţii de temperanţă şi moderaţie din Medio Monte, Iosif Mittemberg.

„Adepţii spirtului din cereale sunt la posturi, domnule Iosif”, zice Adam Csozberger.

„Vom propune, domnilor, forurilor imperiale de la Viena şi Buda- pesta ca tăria alcoolului din fructe să nu depăşească douăzeci şi cinci de grade. E o tărie suportabilă şi, în cantităţi reduse, sănătoasă!”, zice domnul Iosif Mittemberg.

„Domnilor, daţi‑mi voie să vorbesc”, zice domnul consilier orăşe- nesc Trif. „Dumneavoastră analizaţi efectele fără a vedea cauzele, fără a vă întreba ce caută cetăţenii în cârciumi, de ce pătrund în astfel de locuri şi stau cu rachiul dinainte. Ce oferă oraşul Medio Monte, ca înlocuitori de rachiu, celor care domiciliază în el?!”

„Bravo, domnule Trif. Aşa e. Am putea organiza distracţii sufle- teşti şi trupeşti, popice, scrâncioburi ori dansuri”, zice domnul negus‑ tor Valdemar Schlesak.

„Gândiţi‑vă la dezvoltarea broderiilor şi pânzeturilor, pentru doamne”, zice doamna Iudita Zsombori.

„Discuţia a pornit bine, în seara asta. Domnilor, să meargă cineva după Tutungiu, să noteze fiecare vorbă a întâlnirii”, zice domnul con- silier orăşenesc Benea.

„Să te duci dumneata, domnule. Am observat că eşti plin de idei, numai că aştepţi ca alţii să le pună în practică”, zice domnul consilier orăşenesc Nistor.

„Domnule Matiaskovski, dumneata n‑ai nimic de spus?”, întrebă Iosif Mittemberg.

„Eu, domnilor, privesc cu spaimă evidenţa duşmanului. Am solici- tat‑o din cancelaria imperială şi doresc să v‑o citesc. Avem şaptezeci şi patru de mii de cârciumi, răspândite în întregul Imperiu, după ul- tima statistică, vedem că două sute de mii de vagoane pline cu alimente se transformă în alcooluri în fiecare an. Patru sute de fabrici produc spirtul şi alte două mii îl ambalează. Domnilor, bătălia e ca şi pierdută”, zice, cu disperare în glas, domnul consilier orăşenesc Matiaskovski.

„Dacă am avea tot atâtea biserici şi şcoli, am putea lupta de la egal la egal”, mormăie domnul Valdemar Schlesak.

„După cum citeşti din statistică, domnule Matiaskovski, eşti pe cale să fii trecut în cartea dezertorilor”, zice domnul bijutier Iosif Mittemberg.

„Jur pe orice, domnule Iosif, că mă voi abţine de la orice băutură cu alcool, iar berea şi vinul le voi bea fără a le permite să mă ameţească ori să mă îmbete. În cantitatea de lichide pe care le voi bea, rolul pre‑ cumpănitor va fi al nealcoolicelor. Aşa să‑mi ajute Dumnezeu!”, zice domnul consilier orăşenesc Matiaskovski.

În cârciuma doamnei Iudita Zsombori s‑a lăsat liniştea. Aplauzele au pornit în acelaşi timp. Din toate direcţiile.

„E frumoasă ca o rugăciune”, ziceau verkerii.

„E jurământul societăţii de temperanţă şi moderaţie. Domnule, ai rostit cuvinte măreţe. Unde‑i Tutungiul, să le noteze. O să te rugăm a le repeta. Domnule Matiaskovski, vom trece în text şi putinţa de a bea şpriţuri. Facem un mic compromis”, zice domnul Iosif Mittemberg.

„Fără un compromis, cât de mic, nu se poate”, zice Adam Csozberger.

„Şpriţul e răcoritor, domnilor. Nu reprezintă o abdicare de la idee”, zice domnul consilier orăşenesc Benea.

„Ce face alcoolul cu individul. Domnilor, aţi spus că sunt pe cale de a fi trecut în cartea dezertorilor. Că am dat cetire statisticei impe- riale. Aici scrie că alcoolul ruinează sănătatea, slăbeşte creierul, rini- chii, inima, micşorează puterea de muncă a trupului şi paralizează măduva spinării. Jumătate dintre beţivani fac tuberculoză şi o îm- prăştie pe toate drumurile Imperiului, peste şaptezeci la sută dintre damele rele de muscă provin din părinţi alcoolici. Domnilor, eu, con- silierul orăşenesc Matiaskovski, nu dezertez, eu propun o lege a ora- şului, pentru stârpirea, fără milă, a beţiei”.

„Sunt de acord cu dumneata, ai atins marele interes orăşenesc şi moral necesar în Medio Monte”, zice Adam Csozberger.

„Dumneata s‑o laşi mai molcuţ cu morala, Csozberger”, zice con- silierul orăşenesc Nistor.

„Am înţeles, domnule Nistor”, zice Adam Csozberger.

„Pe lângă alte activităţi, ne‑am putea apuca de plantatul duzilor şi cultivatul viermilor de mătase”, zice gânditor Valdemar Schlesak.

„Desigur, domnule Schlesak. Ai putea ţine o evidenţă cu cantitatea de gogoşi care se produc în viermuiala duzilor”, zice cu supărare în glas Iosif Mittemberg.

„Bătăile inimii se opresc când sunt atinse de alcool”, zice domnul consilier orăşenesc Matiaskovski.

„Gâlcevitorii şi bătăuşii vor lua drumul caselor închise, domnilor”, zice Iosif Mittemberg.

„La Cincinatti, din cea mai mare fabrică de bere s‑a făcut cea mai mare fabrică de postav. În Medio Monte, o cârciumioară ca a doam- nei Iudita ar putea deveni o prăvălioară de zaharicale ori o drogherie de mare succes”, zice Adam Csozberger.

„Sau chiar o măcelărie”, completă Iudita Zsombori.

„La ce‑ar folosi uscarea strugurilor, dacă nu la prepararea fructe- lor conservate, dulceţurilor şi marmeladelor, compoturilor şi siropu- rilor. Domnilor, trebuie doar puţină iniţiativă şi vom frânge capetele balaurului”, zice Valdemar Schlesak.

„Vom colabora foarte mult cu femeile din Medio Monte, pentru a ne realiza ţelurile”, zice, la finalul reuniunii, domnul prezident Iosif Mittemberg.

Serviciul de lumină şi curăţenie din Medio Monte era condus de către domnul electrician Neuman. În fiecare lună, Consiliul Munici- pal analiza rapoartele. Trăgea concluziile. Dădea dispoziţiile. Firma Steiner & Markovits & Neuman livra cunoscutele becuri Tungsram. Dădeau o lumină caldă. Pe timp de ceaţă, ardeau ca torţele pe vânt. O pastă luminoasă. Electricianul Neuman făcea, săptămânal, rondul pe străzile din Medio Monte. Înlocuia becurile arse. În zece ani de muncă, firma Steiner & Markovits & Neuman construise patru maga‑ zine cu articole electrice. La Debrecen, la Szolnok şi la Budapesta. Se adăuga magazinul de pe bulevardul Ferdinand.

Neuman schimbase firma luminoasă când consilierul municipal Trif îl acuzase că practică o concurenţă neloială, sfidătoare şi‑n văzul tuturor.

„Adică dumneata, domnule, eşti electrician în oraş şi verifici be- curile de pe străzi. Culmea e că, pe alea nearse, tot dumneata le oferi spre vânzare, tot dumneata le cumperi şi tot dumneata constaţi că le‑au furat cetăţenii ori că s‑au ars la firişoarele de wolfram”, zisese domnul consilier.

„Te‑am lăsat să ne prosteşti cu becurile dumitale, Neuman. Dar nu se mai poate continua aşa”, completase domnul notar Leopold Lohan Nathan.

„Becurile Tungsram sunt cele mai bune din Imperiu. Reprezintă o culme a electricităţii. La magazinele Steiner & Markovits & Neuman sunt cele mai scăzute preţuri. Evident că ele se ard. În acest sens se întocmesc rapoarte. Şi ce poţi face cu becurile Tungsram arse, dom- nilor consilieri? Evident că le poţi înlocui şi evident că trebuie să le înlocuieşti. Poţi lăsa Grădiniţa Frobeliană, domnule Csozberger, fără lumină electrică? Evident că nu poţi! Poţi lăsa un cartier ca Pianul de Sus fără un bec Tungsram? Evident că nu poţi! Cu becuri Tungsram şi totuşi problemele nopţii încă există. Eu am făcut eforturi ca treaba să meargă în Medio Monte. Cum îmi este leafa şi munca, domnilor? Evident că leafa e proastă şi munca enormă. Puteam fi apreciat de către domniile voastre? Evident că nu! Când nu voi mai fi, veţi plânge după mine? Evident că da!”, zisese electricianul Neuman.

Nu trecuse decât o dimineaţă de la discursul electricianului şi firma Steiner & Markovits & Neuman fusese dată jos. Apăruse noul magazin de electrice de pe bulevardul Ferdinand. Sacco & Vanzetti. Literele mari. Albastre. În colţişorul din dreapta jos al firmei scria cu litere mici: concernul Steiner & Markovits & Neuman.

Consiliul Municipal fusese mulţumit. Se făcuse dreptate. Fusese omorâtă concurenţa neloială. În Medio Monte nu puteai să‑ţi faci de cap. Până şi electricianul Neuman o încurcase.

Notarul Nathan, consilierul municipal Trif şi bijutierul Mittemberg băuseră, în cinstea victoriei, palincă fiartă. Frederica Eva Mittemberg adusese o tavă cu plăcinţele cu brânză şi mărar.

„Multă lume a crezut că suntem tâmpiţi. Toţi consilierii municipali din Medio Monte sunt idioţi. Aşa se exprimau câţiva coate goale pe holurile de la Schönbrunn. Eu coboram spre grădinile din spate şi mă strigă unul cu perucă albă şi ochii lăcrimoşi. Dumneata eşti din Medio Monte? Eu sunt consilierul Trif din Medio Monte, răspund. Dumneata eşti, chiar dumneata… unul dintre ăia cu edictul? Eu sunt unul dintre ăia cu edictele, răspund. Şi pufneşte în râs. Şi mă pipăie. Deci exişti. Deci exist, răspund. În carne şi oase! În carne şi oase, răspund. Se uită la mine, dă din cap spre mine, dă din coate spre sala mare, domnule Nathan”, zice consilierul municipal Trif. „Adică”, con- tinuă consilierul municipal Trif, „dădusem edictul ăla propus de mine şi legat de fapte und realităţi. Cum suna ăla, domnilor, că dacă pe teritoriul oraşului, un cetăţean găseşte unul care tocmai se spânzură ori chiar spânzurat, se poate sili, din răsputeri, să‑i ofere ajutor, să‑l împiedice ori să‑l salveze. Acest lucru urmând a nu‑i produce nici o neplăcere ori vreo ruşine de la nimeni şi de nicăieri. Când vezi un indi‑ vid că atârnă, domnule, îl dai jos.

Tai frânghia şi anunţi comisariatul? N‑o tai, domnule! Că treci la dat cu declaraţiile. Treci la capitolul sus‑ pecţilor. Poate că l‑ai omorât şi l‑ai agăţat ca să‑ţi pierzi urma. Şi aşa mai departe. Atuncea, câte cazuri de indivizi cu funia tăiată ar putea fi salvate? Câte vieţi s‑ar reda comunităţii? Evident, vorba lui Neuman, că multe, domnilor. Era nevoie de un astfel de edict? Era! L‑a dat Consiliul Municipal din Medio Monte? Evident, ca să‑l mai citez pe Neuman, că l‑a dat. Şi ce dacă l‑a dat? S‑a văzut că e util. Şi alte co‑ munităţi ale Imperiului pot urma exemplul acesta”, zice consilierul municipal Trif.

(Va urma…)