Cărți, emoție și recunoaștere la o întâlnire de suflet a Cenaclului Scriitorilor Maramureș - 2 ore în urmă
Cursuri gratuite pentru tinerii din Asuaju de Sus, calificare și bani de buzunar - 3 ore în urmă
Pentru prima dată, comunitatea maghiară din Miercurea Ciuc își critică liderul în stradă - 3 ore în urmă
Ansamblul folcloric „Cununa Săsarului”, sărbătorit la aniversarea majoratului - 5 ore în urmă
Seara Jocurilor la Groși a adus comunitatea împreună într-o atmosferă de bucurie și prietenie - 5 ore în urmă
1 februarie, s-a născut acad. Nicolae Breban, vocea literaturii române din Maramureș - 5 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, duminică 1 februarie 2026 - 6 ore în urmă
Elevii șomcuteni strălucesc la Concursul Internațional „Ocrotiți de Eminescu” – Premii și Mențiuni pentru creație și recitare - 18 ore în urmă
Marius Vasile Iusco, artistul și profesorul care contribuie la păstrarea și transmiterea valorilor culturale ale Maramureșului - 18 ore în urmă
Giorgia Meloni a fost pictată ca înger într-o biserică din Roma - 19 ore în urmă
„Anticariatul donatorilor”, sursă prețioasă de lectură pentru pensionarii noștri
Cu o vechime de peste 6 ani, „Anticariatul donatorilor” are scopul de a oferi în mod gratuit, cărțile primite ca donație de către cititori, și care constituie pentru bibliotecă “un surplus prețios”, după cum afirma, la inaugurarea proiectului, dr. Teodor Ardelean, directorul bibliotecii și inițiatorul acestuia. Pentru că orice carte merită o a doua şansă, exemplarele sunt oferite în dar tuturor celor iubesc lectura. Această minunată inițiativă oferă pensionarilor urbei noastre posibilitatea de a alege o varietate de titluri și genuri literare, fără a fi nevoiți să cumpere sau să împrumute cărți pe termen limitat. Este o soluție prietenească, nu numai pentru pensionari, ci și pentru toți cei care-și doresc să se bucure de cărți, într-un cadru deschis și informal.
„Anticariatul donatorilor” se află în zona intrării principale în Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare. Acest fond de carte se completează periodic de către personalul de specialitate din bibliotecă, în funcţie de interesul cititorilor faţă de acesta.
Este trist să constatăm că, tehnologia care avansează alarmant de repede, pune lectura pe planul doi. Oriunde ne îndreptăm, în parcuri, în mijloace de transport în comun, ne uimim câți oameni pierd noțiunea timpului, pe rețelele de socializare. E-adevărat că, ziua ni se pare prea scurtă pentru câte ne propunem să facem. Dar de ce ne culcăm, fără să fi citit cât de puțin? Cu toții putem reuși, dacă ne dorim cu adevărat.
Lăcrimioara ZOTA 












