Pe 4 iunie 1920, în Palatul Marele Trianon de la Versailles, Franța, avea loc un moment cu o puternică încărcătură istorică și emoțională pentru națiunea română: semnarea Tratatului de la Trianon, actul prin care comunitatea internațională recunoștea oficial unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.
După încheierea Primului Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar, o construcție multietnică și multinațională, se destrămase. Statele succesoare – printre care și Ungaria – s-au văzut nevoite să accepte noile realități geopolitice impuse de învingători, în cadrul tratatelor de pace de la Versailles.
Ungaria, ca stat succesor al jumătății ungare din Imperiul Austro-Ungar, a fost chemată să semneze un tratat separat cu Puterile Aliate. Acesta consfințea noile granițe, reflectând în mare măsură situația de pe teren și voința națională exprimată prin Adunările de la Alba Iulia (1 decembrie 1918), Cernăuți (15/28 noiembrie 1918) și Chișinău (27 martie/9 aprilie 1918).
Tratatul de la Trianon a fost semnat de reprezentanții a 16 state aliate, printre care Franța, Regatul Unit, Italia, Statele Unite ale Americii, România, Cehoslovacia și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (viitoarea Iugoslavie).
România a fost reprezentată la semnare de două figuri importante:
– Dr. Ion Cantacuzino, om de știință, ministru de stat și diplomat
– Nicolae Titulescu, reputat jurist și diplomat, fost ministru și ulterior artizan al politicii externe românești în perioada interbelică
Prin Tratatul de la Trianon:
– Ungaria recunoștea pierderea a peste două treimi din teritoriul său de dinainte de război, în favoarea statelor vecine.
– României i se recunoștea dreptul asupra Transilvaniei, Banatului răsăritean, Crișanei și Maramureșului, teritorii locuite majoritar de români.
– Ungaria se angaja să respecte drepturile minorităților din noile granițe.
– Se stabilea limitarea efectivelor armatei ungare și a capacității sale de înarmare.
Tratatul a pus temelia juridică internațională a Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, moment definitoriu pentru România modernă. Dacă unirea fusese decisă de românii din Transilvania prin voință populară exprimată democratic, Trianonul a reprezentat legitimizarea internațională a acestei decizii.
Pentru români, ziua de 4 iunie este una de reafirmare a dreptului istoric și a recunoașterii internaționale a unității naționale. Pentru unguri, însă, Trianonul este considerat o traumă națională, marcând pierderea a circa 70% din teritoriul Regatului Ungar istoric și a unei părți semnificative a populației maghiare.
În anii care au urmat, relațiile româno-ungare au fost tensionate, iar revizionismul maghiar a devenit o constantă în politica externă a Budapestei, în special în perioada interbelică și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Adevărul e că, Tratatul de la Trianon nu a creat România Mare, ci doar a confirmat-o.
Vasile Petrovan
