Share
VIDEO: Centrul Vechi al Băii Mari, nostalgic în zodia ploilor. Imagini bacoviene superbe de azi, în așteptarea vremurilor bune

VIDEO: Centrul Vechi al Băii Mari, nostalgic în zodia ploilor. Imagini bacoviene superbe de azi, în așteptarea vremurilor bune

Zilele ploioase au dat peste cap planurile băimărenilor de a se bucura de ieșirile în aer liber. Vremea mai degrabă de toamnă decât de început de vară a dat naștere la peisaje dezolante peste tot în Maramureș și melancolice în orașul nostru.

23 iunie 2020, orele 10 ale dimineții, Centrul Vechi al municipiului Baia Mare. O ploaie măruntă și sâcâitoare ține clienții departe de localurile din Piața Libertății. La terase, ici și colo câțiva băimăreni își degustă cafeaua matinală și leagă câte o poveste. La doi pași distanță, Piața Cetății este pustie, totuși la fel de fermecătoare indiferent de vreme. Majoritatea oamenilor preferă să stea cât mai mult la adăpost, încă vreo câteva zile, până când soarele va fi mai activ pe cer. Iar meteorologii estimează faptul că după 24 iunie am putea avea parte de mai multă vreme bună.

Însă, în pofida vremii mohorâte, unii băimăreni au fost nevoiți să iasă din case ori din spațiile unde muncesc, împinși de nevoile zilnice. Chiar lângă cele două piațete din Orașul Vechi, se află Direcția de Venituri a primăriei. Și în această dimineață, s-a format coadă afară, la intrarea în această Direcție a administrației locale. Oamenii doreau să obțină un certificat fiscal pe care primăria este obligată legal să îl emită și care le este foarte trebuincios în a-și rezolva problemele lor personale. Pentru că în interior sunt primiți (la casierie!) doar cetățenii care vin pentru a plăti dările la bugetul local, ceilalți sunt puși în așteptare afară, pe trotuar, în ploaie și sub eternele schele de la Direcția de Venituri, care au devenit simbol al actualei administrații pentru condițiile și tratamentul de care se “bucură” contribuabilii care alimentează bugetul local.

Ne aflăm în anul de grație 2020 și autoritatea locală nu izbutește (și dă semne că nici nu are de gând) să ofere băimărenilor condiții demne de mileniul în care ne aflăm. Alte administrații, precum cele din Oradea, Timișoara, Cluj-Napoca, sectoarele capitalei (chiar și sectorul 5), au mutat de mult toată această activitate în mediul online, digitalizând toate serviciile pentru cetățeni, sporindu-le nivelul de trai și făcându-le pur și simplu viața mai bună și mai frumoasă. În Baia Mare, acest lucru nu s-a întâmplat în toți acești din urmă ani; contribuabilii – și băimărenii, în general, în toate aspectele și domeniile vieții comunității – sunt hrăniți doar cu vise și cu alte amăgiri.

Orașul nostru visează, chiar visează foarte mult. În fiecare an, apar diverse “proiecte” în care Baia Mare este imaginată ca fiind o capitală europeană. Ba a culturii, ba a tineretului, ba cine știe ce s-o mai scoposi… Iar toate aceste proiecte – defapt echivalentele unor eșecuri ale acestei administrații – înseamnă, de fiecare dată, tocarea unor sume fabuloase de bani publici, pentru care (încă) nu s-a dat socoteală. Poate, sau sigur că, dacă acești bani publici pierduți s-ar fi regăsit judicios într-o infrastructură care să deservească binele cetățenilor – și nu să umfle conturile unor fundații intunecoase și jeburile unor individe absconse și mediocre –, nu mai însemna atâta lucru ploaia asta mohorâtă care uda azi trotuarul și schelele de la Direcția de Venituri (din orașul real al contribuabilului).

Azi dimineață, în Baia Mare, putea să fie soare. Iar orașul ăsta atât de minunat și cu oameni extraordinari să fie, cu pași hotărâți, pe o cale luminată – în consonanță cu România Modernă, care se inventează și se consolidează în fiecare zi în jurul nostru.

Astăzi, 23 iunie 2020, la orele după-amiezii, după ploaie, negură și posomorâre, în Baia Mare a ieșit soarele. Viața și soarele (lumina) înving întotdeauna. Noi ne tot spunem acum „Totul va fi bine” și avem credința că se va îndeplini. Dar nu așa ca și până acum. Adică se va schimba ceva. Vine clipa!

DirectMM.ro
 

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu