Canonul cel Mare și Liturghia Darurilor Înaintesfințite la Mănăstirea Rohia - 45 minute în urmă
Din „Alo?” în albumul istoriei: Muzeul de Istorie și Arheologie Maramureș caută telefoane vechi pentru o colecție dedicată comunicării - 53 minute în urmă
26 februarie 2020, în România a fost confirmat primul caz de infectare cu coronavirus - 1 oră în urmă
Știința Explorări, eliminată din Cupa României - 1 oră în urmă
Prognoza meteo Maramureș, joi 26 februarie 2026 - 2 ore în urmă
Victorie la scor pentru CS Minaur cu ultima clasată din Liga Florilor - 12 ore în urmă
Meșterul Ioan Borodi din Budești dă viață lemnului și păstrează vie moștenirea culturală a Maramureșului - 14 ore în urmă
Un centru suedez vine din vară la CS Minaur - 14 ore în urmă
Activități ISU în Maramureș în Săptămâna Protecției Civile - 15 ore în urmă
Hidroelectrica a decis să ofere tarife mai avantajoase pentru consumatorii casnici și firme - 15 ore în urmă
Se scumpesc biletele de tren
CFR Călători a transmis, într-un comunicat, că pe fondul majorării TVA vor crește prețurile la biletele de călătorie pe calea ferată.
”În prezent, atât CFR Călători, cât şi operatorii privați de transport feroviar de călători (…) aplică tarifele de deservire generală aprobate prin Ordinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1.039/2024. La acest moment, pe site-ul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, la rubrica Transparenţă Decizională, este postată procedura de transparenţă decizională a procesului de elaborare a unui proiect de act normativ: Ordin al ministrului Transporturilor și Infrastructurii pentru modificarea Ordinului ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1.039/2024. (…) Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România strict pe fondul majorării cotei TVA de la 19% la 21%. Actualizarea tarifelor se aplică de către toți cei șase operatori feroviari, unul – societatea națională CFR Călători și alți cinci operatori feroviari privați”, se menționează în comunicat.
Trecând peste toate amănuntele să le zicem ”tehnice” care îmbâcsesc comunicatul și amețesc omul, la final CFR Călători vine și cu ceea ce ne interesează concret, și anume: ”Practic, majorarea prețurilor biletelor la clasa a II-a va fi de la 0 lei la maxim 3 lei, iar la clasa I majorarea va fi de maxim 4,5 lei, aceste valori maxime fiind atinse în cazul trenurilor IC pentru zone kilometrice de peste 600 km”. Întrebare retorică: greu era să spuneți scurt și concis, oameni buni de la CFR Călători, pur și simplu că vor crește tarifele din pricină de TVA și să nu o mai luați pe după vișin cu alde umpluturi funcționărești prin comunicate care par scrise de un mecanic de locomotivă în cea mai proastă zi a lui?
Tiberiu Sabo










