Tersánszky Józsi Jenő (1888 – 1969), scriitorul care s-a născut și a crescut la Baia Mare, a scris un roman despre Dénes Tâlharul, cu titlul A bátor nyírőlegény (Bărbierul cel viteaz). În romanul său, tâlharul nu este eroul „ocrotitor al săracilor”, ci un bandit feroce și desfrânat, care își folosește puterea fizică și iscusința pentru a comite fapte ilegale. Când este gonit de panduri, nu fuge prin tunelul de piatră, ci folosește povârnișul stâncos și abrupt. Când urmăritorii săi reușesc să blocheze toate căile, Dénes „cu ajutorul puterii sale uriașe a smuls un carpen tânăr… L-a luat între picioare, ca pe un cal, și de pe marginea coastei muntelui s-a aruncat în jos! Coroana rămuroasă și stufoasă a copacului, poticnindu-se de stânci, a redus viteza prăbușirii… De atunci acel povârniș este numit de către băimăreni Săritura lui Dénes Tâlharul. Și, de atunci, nimeni altul nu a mai cutezat să repete această alunecare a tâlharului, ca să fie menționat împreună cu el.”
Locurile care poartă numele Dénes Tâlharul (Tolvaj Dénes) au pus în mișcare fantezia locuitorilor orașului Baia Mare, a scriitorilor, poeților și pictorilor care au trăit aici sau au vizitat orașul. S-au născut legende, romane, poezii și picturi care au imortalizat personajul și peștera, „divanul lui Tolvaj Dénes”.
Băimărenii leagă adesea de persoana sa fapte care se găsesc și în legendele despre Pintea Viteazul, haiducul care a trăit pe aceste meleaguri cu aproape 150 de ani mai devreme. Eroul s-a născut proababil ca fiu al lui Lőkös Ambrus, un olar înstărit, și a primit numele de botez Dénes (Dionisie). La acea vreme (probabil în mijlocul sec. XIX.) orașul era condus de tăbăcari, măcelari și bărbieri. După moartea părinților săi, a moștenit o avere considerabilă, dar a luat-o pe o cale greșită.Căci Dénes fura, jefuia, dar dădea săracilor. Împreună cu tovarășii săi a înființat o bandă de tâlhari, jefuind pe cei care veneau dinspre Satu Mare. Comorile adunate le ascundea sub peșteră. Odată la un joc de cărți a câștigat totul de la un bărbier, inclusiv și pe fiica lui, doar că fata era curtată de asistentul bărbierului. Când a mers Dénes la bărbierit, asistentul i-a tăiat gâtul. Dénes l-a strâns cu o mână, cu cealaltă mână a apucat scaunul pe care stătea și l-a omorât pe asistent. A sărit pe cal și a plecat călare. În fața peșterii a fost și o fântână, a sărit în ea cu cal, cu tot. Nimeni nu l-a mai văzut iar de atunci, acea piatră de pe Culmea Morgăului se numește Piatra Tâlharului. A murit pe Câmpia Claustrului (azi: Câmpul Tineretului), pentru că i s-a scurs sângele. Comoara n-a mai fost găsită de nimeni, dar peștera în care trăia se numește și azi Tolvaj Déne, potrivitunui articol publicat de David Lajos.
Personajul lui Dénes Tâlharul a fost păstrat și în memoria colectivă a locuitorilor orasului, și în primul rând a minerilor, care trăiau în căsuțele caracteristice de pe Valea Rosie, în apropierea peșterii și platoului care-i poartă numele.
Lăcrimioara ZOTA
