Târgul Cepelor revine la Asuaju de Sus. Două zile de sărbătoare în Țara Codrului, la ediția 55 - 2 ore în urmă
Șahul apropie Maramureșul de Republica Moldova: Nouă tineri șahiști din Sîngerei, în tabără de pregătire la Baia Sprie - 2 ore în urmă
„Printre amintiri și vise”: Cea de-a doua carte semnată de Mircea Paușeniuc va fi lansată la Fărcașa - 2 ore în urmă
Creșa „Sfânta Ana” din Târgu Lăpuș face angajări: 8 posturi disponibile pe perioadă nedeterminată - 3 ore în urmă
Troiță în memoria Eroilor Maramureșeni, sfințită astăzi în Parohia Glod - 3 ore în urmă
20 august 1940, s-a născut la Cărbunar protopopul Gavril Mociran - 4 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, joi 20 august 2026 - 5 ore în urmă
Academia de Fotbal „Emeric Dembroschi” din Sighet deschide înscrierile pentru viitoarele generații de fotbaliști - 18 ore în urmă
TAROM face un gest frumos. Unul dintre noile avioane va purta numele lui Ivan Patzaichin - 18 ore în urmă
Takeover Day la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie: Cine participă în această ediție? - 18 ore în urmă
Șahul apropie Maramureșul de Republica Moldova: Nouă tineri șahiști din Sîngerei, în tabără de pregătire la Baia Sprie
Nouă tineri șahiști de la Școala Sportivă „Dumitru Atanasov” din Sîngerei, Republica Moldova, se află în aceste zile în Maramureș, unde participă la o tabără de pregătire și la activități dedicate șahului, organizate la Pensiunea Limpedea din Baia Sprie.
Prezența tinerilor din Republica Moldova în Maramureș reprezintă un nou pas în consolidarea relațiilor dintre comunitățile din județul Maramureș și raionul Sîngerei, relații construite în timp prin colaborare și prin legăturile de înfrățire dintre cele două comunități. Inițiativa beneficiază de implicarea Consulului Onorific al Republicii Moldova la Baia Mare, Florentin-Nicolae Tuș, precum și a Clubului de Șah al Municipiului Baia Mare. Cei 9 sportivi sunt însoțiți de Mihail Bîrsan, coordonatorul Clubului de Șah din raionul Sîngerei, iar sesiunile de pregătire sunt coordonate de Daniel Pop, președintele Clubului de Șah al Municipiului Baia Mare.
Proiectul a prins contur într-un timp scurt, la doar trei luni de la primele discuții purtate la sediul Consulatului Onorific al Republicii Moldova la Baia Mare.
„Ne aflăm la Limpedea pentru a începe acest proiect. 9 tineri din raionul Sîngerei sunt aici pentru câteva zile, participă la sesiuni de pregătire, iar sâmbătă va avea loc un turneu în care se vor întâlni cu tineri din județul Maramureș, membri ai Clubului de Șah al Municipiului Baia Mare. Și acesta este doar începutul. Proiectul se va desfășura în oglindă: în perioada următoare, copiii din Maramureș vor efectua o deplasare în Sîngerei, pentru a continua schimbul de experiență și legăturile create prin șah”, a declarat Florentin-Nicolae Tuș, Consul Onorific al Republicii Moldova la Baia Mare.
Dincolo de componenta sportivă, proiectul urmărește să creeze oportunități de întâlnire, schimb de experiență și dezvoltare pentru copii și antrenori. Mihail Bîrsan a mulțumit pentru sprijinul acordat și a evidențiat importanța inițiativei atât pentru promovarea șahului în rândul elevilor, cât și pentru schimbul de experiență dintre tinerii și antrenorii celor două comunități.
La rândul său, Daniel Pop consideră că această colaborare poate aduce beneficii ambelor părți, în condițiile în care șahul are o tradiție puternică în Republica Moldova, în special în rândul copiilor și juniorilor. „Sper ca acești copii să plece de aici cu mai multă experiență și, mai ales, cu mai multă încredere în propriile forțe”, a transmis Daniel Pop, președintele Clubului de Șah al Municipiului Baia Mare.
Un moment important al taberei va fi turneul de șah programat pentru sâmbătă, 22 august a.c., când tinerii din Sîngerei se vor întâlni la tabla de șah cu juniori din Maramureș. La final, câștigătorii vor primi premii simbolice, oferite cu sprijinul familiei Teodorescu, prin compania GreenIT, informează Consulatul Onorific al Republicii Moldova la Baia Mare.











