Duminică, 28 februari, (a XXXIV-a după Sfintele Rusalii, a Întoarcerii Fiului Risipitor), Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcoplă „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi.
Din soborul slujitor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, mare eclesiarh al Catedralei Episcopale, Pr. Viorel Bud, Florin Hoban, inspector şcolar pentru religie, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Florin Bălan, Pr. Ionuţ Pleş, Arhid. Teodosie Bud, consilier economic, Arhid. Ionuţ Todorca, consilier cultural, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizare, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, dirijorul Grupului psaltic „Theologos” al Episcopiei, Diac. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Prof. Drd. Daniel Farcaş, Diac. Valeriu Vana.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de Prof. Dr. Cosmin Lauran.
În interiorul Catedralei credincioşii au păstrat distanţarea impusă de reglementările anticovid, iar cei care nu au avut loc în interior au rămas în exteriorul sfântului locaş.
Bogatul cuvânt de învăţătură al Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin s-a referit la învăţăturile duhovniceşti pe care credincioşii trebuie să le reţină de la Sfânta Evanghelie a duminicii, a Întoarcerii Fiului Risipitor.
„Pericopa evanghelică, a Fiului Risipitor pe care o rostește Mântuitorul, cărturarilor şi fariseilor, este ca să îi lumineze, ca ei să înţeleagă care este atitudinea lui Dumnezeu faţă de oameni. Nu face diferenţă. Aşteaptă ca ei să-şi revină în starea de moralitate şi normalitate şi să se întoarcă la căinţă cu recunoştinţă faţă de Dumnezeu, dătătorul tuturor bunătăţilor. Atât este de bun şi de îndelung răbdător, încât aşteaptă până în ultima clipă ca fiecare om să se întoarcă şi să-şi salveze sufletul prin Iisus Hristos. De ce? Pentru că iadul este cumplit şi Dumnezeu vrea ca niciun om să nu ajungă în iad. Niciun suflet omenesc”.
„Este una dintre cele mai frumoase pilde pe care a rostit-o Mântuitorul despre iubirea milostivă nemărginită şi veșnică a lui Dumnezeu în toate împrejurările prin care ar putea trece un om în viaţa lui”.
Preasfinția Sa a subliniat importanţa Mântuitorului Hristos şi a Bisericii lui în viaţa noastră.
„Singura salvare este Hristos şi Biserica Lui. Singura corabie care ne duce sigur în loc salvator este Instituţia aceasta, care, de 2000 de ani, la bine şi la greu, prin toate furtunile istoriei, a fost cu poporul. Cum a fost poporul, aşa a fost şi Biserica. A fost poporul sărac, asuprit, nedreptăţit, la fel şi Biserica a fost aşa. I s-au luat libertăţile poporului, i s-au îngrădit libertăţile şi drepturile, şi Bisericii i-au fost îngrădite libertărţile şi drepturile. Am trăit 45 de ani de comunism. Am supravieţuit, însă, cu înţelepciune, fiindcă Mama este înţeleaptă şi știe cum trebuie să procedeze cu copiii, cu fiii ei, ca să-i salveze. Biserica şi-a salvat poporul şi l-a păzit creştin, într-un mod paradoxal. Se minunează Europa cum românii au traversat 45 de ani de comunism ateu – deci un regim fără Dumnezeu -, şi au rămas creştini. Este un miracol acest lucru. Datorită înţelepciunii mamei spirituale, Bisericii, și familiei creştine, care ne-a crescut pe noi, pe toţi, în credinţă adevărată. La fel ca pe vremea aceea, de care vorbeşte Evanghelia, Mântuitorul era şi El desconsiderat şi I se puneau tot felul de etichete. Însă nu-l interesa opinia publică pe Mântuitorul, deoarece n-avea nevoie de popularitate, de publicitate, pentru că era Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Făcea bine de dragul binelui, nu ca să se audă. Făcea binele din milă şi compasiune faţă de popor”:
„Ce s-ar desprinde din pericopa evanghelică de astăzi? În primul rând, fiind aşezată în această perioadă, ne pregăteşte pentru intrarea în Postul Mare, fiindcă e nevoie de întoarcere în sine, în interior, de reîntoarcere la umanitatea vieţii creştine, la normalitatea familiei, la normalitatea credinţei noastre. Poate am risipit, dar să nu ne pierdem nădejdea. Pentru că vedem că Fiul este risipitor, din pericopa evanghelică de astăzi, şi a ajuns într-o mare strâmtorare, într-o ţară îndepărtată, unde a conştientizat în mod dramatic până unde poate ajunge degradarea umană, a văzut cât este de dramatic să trăieşti între străini, și apoi mai vedem faptul şi că tatăl l-a iertat. Ce mai observăm în pericopa evanghelică de azi? Că nu numai Fiul a fost risipitor, că şi tatăl a fost risipitor de drag, de iubire, de iertare. A fost un tată risipitor. Nu l-a culpabilizat pe Fiul său, ci l-a iertat, a alergat înaintea lui, a căzut pe grumazul lui, l-a îmbrăţişat şi la iertat. A făcut ospăţ. Şi tatăl a fost risipitor de iubire, în mod firesc”.
„Spun Sfinţii Părinţi şi teologii că tatăl este Dumnezeu. Fiul Risipitor poate să fie oricare dintre noi. În fiecare dintre noi pot să se regăsească ambele ipostaze. Avem evenimente, momente, perioade în viaţa noastră când suntem buni şi foarte buni. Ca Fiul cel ascultător, care a rămas cu tatăl său. Suntem lângă Dumnezeu. Ne mângâiem. Avem, însă şi perioade când suntem ca Fiul Risipitor. Devenim risipitori cu darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu. Tot ce avem mai important în viaţa noastră: sănătatea, înţelepciunea, integritatea fizică, mentală, vorbirea, lucrurile esenţiale pe care le avem sunt darurile lui Dumnezeu. Le-am luat cu împrumut de la Dumnezeu. Sunt unii care nu le au. Pentru toate trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu. În aşa fel să lucrăm cu ele, încât să sporim darurile lui Dumnezeu pe care ni le-a dat, să le înmulţim”, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.
