În duminica a cincea după Paști ne amintim de sfânta femeie samarineancă cu numele „Fotini”, prin care Dumnezeu ne invită pe toți, deopotrivă, să învățăm și să ne însușim lucruri folositoare pentru mersul nostru creștinesc pe cărarea acestei vieți pământești.
Textul biblic este luat de la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (cf. 4, 5-42) și este plin de multe înțelesuri duhovnicești.
Pe vremea secerișului, la vremea amiezii, atunci când soarele ardea chiar și pietrele, Hristos, obosit de drum, S-a așezat lângă o fântână, și însetat fiind, a cerut apă de la o femeie samarineancă. Dar ea, auzind că un iudeu i-a vorbit, s-a mirat, însă Fiul lui Dumnezeu a făcut-o să înțeleagă într-un mod aparte că în afară de apa naturală, există și o altă apă, spirutuală, mai curată și mai limpede, mai presus de fire și nemuritoare, pentru că „cine bea din apa aceasta, nu va mai înseta în veac” (cf. Ioan 4, 14).
În primul rand, în Sfânta Evanghelie remarcăm în mod deosebit combinația de tact și bunăvoință folosită de Hristos în raportarea cu oamenii. În capitolul precedent, al treilea, Mântuitorul vorbește cu un fariseu care se autoîndreptățea, pe nume Nicodim. Apoi, mai departe, în capitolul al patrulea, Îl vedem pe Hristos că vorbește cu o femeie ignorantă, cu gândire și caracter pervertit, care era deja la al șaselea bărbat. Iisus o așteaptă lângă fântână, mai exact lângă fântâna lui Iacob, știind că va veni să ia apă, și că prin aceasta, ea se va întoarce la Dumnezeu.
Hristos a deschis discuția într-un mod simplu și frumos. Ne punem întrebarea: oare cum ar trebui să le vorbim oamenilor despre Dumnezeu? Răspunsul este că noi trebuie să luăm inițiativa și să ieșim în întâmpinarea lor. Învățăm de la Iisus lucrul acesta, adică, să deschidem noi dialogul cu ei și să nu așteptăm prea mult. Să fim curtenitori și prietenoși, cu mult respect, așa cum a fost Mântuitorul, atunci când i s-a adresat cu apelativul „femeie” care însemna la vechii evrei „doamnă”. Să lucrăm cu pricepere, să căutăm să vedem care sunt cele mai bune căi spre inimile lor și care sunt modalitățile cele mai potrivite de a le capta atenția, având capacitatea de a ne plia pe sufletul fiecărui om, și astfel, să încercăm să le vorbim despre „apa cea vie” care este Dumnezeu. Pentru că fiecare minte umană și inimă de creștin, poate fi deschisă cu o anumită cheie, ca să își adape sufletul din fântâna nemuririi.
Mitropolitul Augustin de Florina la tâlcuirile acestei pericope evanghelice o numește pe femeia samarineancă „un diamant care căzuse în noroi și nimeni nu se uita la el, pentru că, cu toată decăderea și stricăciunea ei, în ea ascundea ceva prețios: dorea o viață superioară și dorea să cunoască adevărul” (Kyriaki, Atena, 1998).
Cuvintele lui Hristos au căzut în sufletul femeii care înseta de adevăr, ca o ploaie ușoară. Ce răcoare, ce odihnă și ce bucurie este Hristos! S-a dus să ia apă și a aflat apa cea mântuitoare. Întocmai, și sufletul omului este ca o fântână ce se alimentează din apa cea vie, apă ce simbolizează pe Duhul Sfânt, care circulă și aerisește Biserica Preasfintei Treimi.
Prin pericopa evanghelică de astăzi, Hristos ne învață că nimeni nu este de disprețuit în lumea aceasta și nimeni nu trebuie să fie marginalizat, pus deoparte ori pus la colț. Pentru că atunci, când este în neliniște sau impas, omul are nevoie cu atât mai mult de Dumnezeu, de un cuvânt bun, de o inimă caldă, de o îmbrățișare strânsă. O îmbrățișare duhovnicească de care a avut nevoie această femeie.
Biserica ne pune înainte pe femeia samarineancă ca pe o pildă de pocăință sinceră. Să avem nădejdea acesteia care era atât de păcătoasă! Pentru că, aceasta este credința noastră: Dumnezeu îl ia pe corb și îl face porumbel, ia pe o desfrânată și o face Apostol, ia pe un tâlhar și îl face sfânt!
Pr. Adrian DOBREANU
Citește și
Pr. Adrian Dobreanu: Învierea lui Hristos este unică!
