Duminică, 31 ianuarie (a XXXII-a după Rusalii, a lui Zaheu vameşul), Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” din Baia Mare, păstorită de părintele consilier eparhial Pr. Milan Bălan.
Este o tradiţie ca în primele două luni ale noului an Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin să se afle în mijlocul credincioşilor din această parohie pentru a se ruga împreună cu ei pentru un an mai bun, mai roditor în fapte bune și mai darnic în împliniri.
Soborul slujitor a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misioonar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Milan Bălan, consilier eparhial al Sectorului teologic-educațional şi paroh al acestui sfânt locaş, Pr. Lect. Univ. Dr. Dorinel Dani, slujitor la acest Sfânt Altar, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Ionuţ Todorca, consilier eparhial cultural, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizare, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Diac. Lucian Burnar, secretar eparhial și Diac. Ionel Herţa, slujitor la acest Sfânt Altar. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, dirijat de Eugen Indre.
Un cuprinzător cuvânt de învăţătură, plin de sfaturi duhovniceşti a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, referitoare la Zaheu vameşul.
„Este bine să reţinem câteva lucruri din pericopa evanghelică de azi; Mântuitorul nu caută să ne redea doar integritatea fizică, cum i-a redat vederea orbului de la marginea Ierihonului, ci vrea să ne redea integritatea sufletească şi demnitatea umană, şi libertatea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu-Tatăl. Să ne elibereze de orice robie. Ce s-a întâmplat cu Zaheu? El vedea, dar era înrobit de lucruri materiale, de bogăţie, de acumulare de bunuri. Era egoist. Aduna doar pentru familia lui. Nu dădea nimic nimănui; nu făcea nici un act de milostenie. Zaheu n-a făcut nicio faptă bună până atunci, nu ştia, nu era deprins. Era egoist. Era orb. Vedea bunurile materiale şi folosul lor. Nu vedea mai departe de limita vieţii lui fizice şi pământeşti, când totul se termină într-o bună zi. Şi pleci cu ce-ai acumulat sufleteşte. Nu pleci cu bunurile materiale. Cu nimic. Nici regii n-au dus coroana, nici tronul, nici împărăţia, nici regatul, nici bogăţia cu ei. Au dus numele lor bun şi faptele bune au mers cu ei înaintea lui Dumnezeu. Aceasta a fost comoara despre care zice Mântuitorul: adunaţi-vă comori în cer, nu pe pământ, unde furii nu le fură, rugina nu le strică şi nu se degradează de nici un fel, ci le veţi găsi la Dumnezeu. Zaheu nu ştia acest lucru. De aceea, Mântuitorul a vrut să-i redea vederea interioară. Vederea sufletească, care este tot un handicap serios, o dizabilitate serioasă. Orbirea sufletească. Pentru că noi, care suntem credincioşi, avem toate instrumentele dăruite de Dumnezeu ca să vedem dincolo de aparenţe. Sau de realitate. Noi vedem dincolo. Şi ce vedem dincolo? Cerul lui Dumnezeu. Pe Mântuitorul. Pe Maica Domnului. Şi vedem că dincolo cerul nu-i pustiu, nu-i neant. Tot caută oamenii de ştiinţă, cu instrumente fizice, cu telescoape şi aparate super sofisticate, ca să-L găsească pe Dumnezeu. Noi Îl vedem. Îl simţim. Avem vederea. Nu avem acest handicap că nu vedem. Vedem dincolo. Şi câtă libertate ai când poţi să ieşi din limitele corpului fizic şi cu ochii minţii, când îi închizi, să vezi lumea asta, să înconjori cerul şi pământul şi să ajungi până la tronul lui Dumnezeu, la Tronul Preasfintei Treimi. Noi vedem, dar cei care nu cred în Dumnezeu n-au vedere interioară, n-au vedere duhovnicească, nu pot să pătrundă tainele lui Dumnezeu. Noi vedem, când ne împărtăşim”, a precizat pentru toţi credincioşii Preasfinţitul Părinte Episcop.
La fel de însufleţitoare cuvinte catehetice a rostit Ierarhul maramureşean despre sufletul şi viaţa noastră, despre mântuire, inclusiv a neamului întreg, despre obligaţia de a-L căuta şi a-L găsi pe Dumnezeu.
„Viaţa noastră, sufletul nostru, atârnă de Dumnezeu, care este viaţa vieţii noastre. Şi, atunci, sigur că suntem datori, ca şi Zaheu, să-L căutăm pe Dumnezeu, să ne smerim, să renunţăm, să întoarcem înapoi, să facem bine cât putem. Dacă am nedreptăţit, să întoarcem, dacă nu împătrit, măcar să întoarcem înapoi răul pe care l-am făcut, prin bine. Şi uite aşa se va putea spune şi se spune că astăzi s-a făcut mântuire sufletului acestuia, inimii acesteia, familiei acesteia, casei acesteia, comunităţii acesteia. De ce nu neamului acestuia? Biserica se roagă pentru mântuirea neamului nostru românesc iubitor de Dumnezeu”, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.
