Share
Hram și Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Baia Mare (GALERIE FOTO)

Hram și Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Baia Mare (GALERIE FOTO)

Încercând să vorbești despre îngeri, începi să resimți o materialitate a cuvintelor. Despre ei ai putea vorbi doar în cuvinte intangibile – cu gândul, cu auzul, cu vederea; într-o limbă inefabilă, dacă aceasta ar fi cu putință să existe… În fața unui înger al lui Dumnezeu se cutremură toate legiunile de draci. Căci diavolii sunt mulți, dar sunt singuri. Pe când îngerul celui mai umil pământean are în spatele lui întregul sobor al Împărăției Cerurilor.

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil este cea mai importantă sărbătoare închinată Sfinților Îngeri. De la biserica stavropighiei constantinopolitane de la Peri și până în vremea noastră, sute de biserici din Maramureș și Sătmar i-au avut și îi au ca ocrotitori. O astfel de biserică este și cea din cartierul Vasile Alecsandri din Baia Mare. Duminică, 8 noiembrie 2020, de ziua hramului, cei doi vrednici preoți slujitori – părintele paroh Andrei Pop, inspector eparhial, și părintele profesor Adrian Gavra, inspector școlar – împreună cu mulțimea credincioșilor, l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Pe o vreme însorită, în pridvorul lăcașului de cult, în fața aleilor generoase dar neîncăpătoare, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un onorant sobor de preoți și diaconi. Îi amintim pe Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial, Arhid. Ionuț Todorca, consilier eparhial, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial, Diacon Vasile Nuszer. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat cu multă dăruire de domnul Ionuț Babici-Buda, ostenitor și în cadrul Sectorului Cultural al Episcopiei.

De pe frumoasa esplanadă a bisericii, privind spre cupola Catedralei Episcopale, care veghează de departe, maiestuos și ocrotitor, ca o cucernică împărăteasă bizantină, peste cartier și peste oraș, Preasfințitul Părinte Iustin a început să le tâlcuiască numeroșilor credincioși pericopa Duminicii a XXIV-a după Rusalii. Mântuitorul Se întorcea, peste mare, din ținutul gadarenilor, de unde fusese propriu-zis alungat, de locuitorii cetății Gadarei, pentru paguba turmei de porci… Se întoarce în cetatea Lui, în Capernaum, unde era așteptat de o mare mulțime de oameni. „Așadar unii L-au alungat, ceilalți Îl așteptau. De ce Îl așteptau? Pentru că aveau cu ei foarte mulți bolnavi, dar, mai ales, pentru că doreau să-L asculte, căci vorbea cum n-a vorbit nimeni vreodată; pentru că simțeau că le oferă compasiune, iubire, pace și iertare.” În acea mulțime se afla și mai-marele sinagogii din Capernaum. Mai-marele unei sinagogi era un demnitar de rang înalt din elita politico-religioasă a poporului iudeu. Demnitarii de atunci ai poporului – cărturarii și fariseii – nu veneau cu mulțimea la Hristos. Îl sfidau; nu-L iubeau, Îl denigrau. Dar, pentru vremea lui – și pentru vremurile noastre – , Iair era un demnitar atipic. „Ca orice om, orice demnitar, de orice rang ar fi, poate să aibă în viață suferințe, boli și necazuri. Și să aibă nevoie de Dumnezeu, de ajutorul Lui. De aceea era Iair în popor.” Făcându-și loc printre miile de oameni, a ajuns în fața Mântuitorului. „Și el, demnitar de rang înalt, a căzut în genunchi în fața lui Hristos, pentru că avea o mare și unică durere: avea o singură fiică și aceasta era pe moarte. O singură fiică și era pe moarte! Ce înseamnă o singură fiică? Viitorul familiei, moștenitoarea a tot ce au agonisit într-o viață. Ce durere era în sufletul lui! De aceea s-a și smerit atît de tare: a căzut în genunchi în fața lui Hristos și L-a rugat să vină să pună mâna peste fiica lui, crezând și mărturisind că se va face bine. Aceasta este prima scenă, zguduitoare, a pericopei”…

O femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge, își cheltuise toată averea căutând sănătatea, însă medicii nu putuseră să o vindece. Dar „s-a înfiripat în mintea ei credința că dacă se va atinge de Hristos se va vindeca. Și s-a dus și ea, ca Iair, prin mulțime. Și s-a atins de veșmintele lui Iisus. Mulți se îmbulzeau în jurul Mântuitorului, dar ea s-a atins, în taină, de veșmintele Lui.” „Cine s-a atins de Mine?… Puterea vindecătoare, care ieșise din Mântuitorul, era răspunsul la puterea credinței celei vindecate. Femeia, văzând că fapta ei a fost descoperită, a căzut înaintea Lui și I-a spus necazul pe care îl avusese. Iar Domnul îi confirmă: „Credința ta te-a mântuit”.

În acest timp, a venit un slujitor al lui Iair, aducându-i sfâșietoarea veste că fiica lui murise, deci „nu mai supăra pe Învățătorul”, nu mai are rost. Dar, auzind, Mântuitorul s-a întors spre tatăl îndurerat și i-a spus: „Nu te teme; crede numai și se va izbăvi”. Și a crezut Iair. A crezut cu o credință mai puternică decât boala și decât moartea. Și a făcut posibilă minunea.

„În pericopa evanghelică de azi întâlnim două dureri mari. Dar credința celor doi – a lui Iair și a femeii bolnave – premerge vindecării și minunii. Când începem să-I cerem lui Dumnezeu ajutorul – într-o situație limită, într-o situație de deznădejde, de tulburare, de încercare, de mare povară, de strâmtorare – , gândul nostru a și ajuns la El. Când începem să rostim rugăciunea – cheia care deschide porțile milostivirii – , ea a ajuns deja la Dumnezeu. Și ce se întâmplă atunci cu noi? Ce s-a petrecut cu aceste două persoane din Evanghelie? Ce se întâmplă cu noi, de fapt, când începem să credem, să ne rugăm, să ne punem nădejdea în Dumnezeu? Mintea noastră se limpezește, inima noastră se încălzește, viața noastră se luminează. Și începem să nu mai deznădăjduim; avem un suport, avem o încredere.” Acest lucru se întâmplă cu noi în Biserică. Prin rugăciunile pe care le facem, trimitem credința noastră la porțile milostivirii și iubirii lui Dumnezeu. „Și așa se întâmplă minunea. Numai să credem, să continuăm să credem, să nu ne îndoim. Oamenii care știu să se roage supraviețuiesc; oamenii care cred se vindecă”.

„Cerul nu e pustiu. Cerul întreg, miliardele de galaxii, sunt populate de miliarde și miliarde, de miliarde de miliarde de îngeri, oștiri îngerești. De la cei mai apropiați de Dumnezeu, heruvimii și serafimii, care stau în jurul Tronului de foc al Preasfintei Treimi, și până la arhanghelii și îngerii care țin legătura cu oamenii. Cerul nu-i pustiu… Pământul, cerul, universul întreg, și îngerii, sunt opera lui Dumnezeu. Omul este capodopera lui Dumnezeu. De ce? Pentru că face parte din două lumi: cu trupul din pământ, din lumea materială, și cu sufletul din cer, din lumea spirituală. De aceea e capodoperă. E unic.” Îngerii lui Dumnezeu sunt slujitorii omului. De aceea omul este deasupra îngerilor. Căci Hristos, venind, fire omenească a luat și, mântuind-o, a dus-o, prin Înălțare, pentru veșnicie, în sânul Sfintei Treimi. Îngerul slujește omul și mântuirea lui. „De aceea îi cinstim pe îngeri, pentru că sunt aproape de noi. Ei sunt cei care ne însoțesc de la Botez, de când devenim creștini, până la mormânt. Copiii sunt îngerii văzuți ai unei familii, ai unui popor și ai Bisericii; îngerii văzuți sunt pruncii. Prima rugăciune pe care o învață copiii noștri este «Îngerașul». Pentru că noi credem în existența îngerilor, trimiși de Dumnezeu să ne ocrotească, să ne însoțească, să ne inspire, să ne apere de ce-i rău. Îngerii apără omul, apără familia creștină, apără bisericile care sunt închinate lor, apără orașele care le sunt închinate, apără țările și popoarele.”

Dumnezeu vrea să fim luminați, sănătoși, integri, trăitori în pace, bucurie, liniște, libertate și demnitate; să ne ducem viața cu responsabilitate. Ne dăruiește lumina darului Sfântului Duh, îngerul nostru păzitor și sfântul nostru ocrotitor, al cărui nume îl purtăm. Să ne rugăm, dar, lui Dumnezeu, ca să răspundă credinței noastre, credinței puternice a poporului român, și să ne ocrotească.

Solemnitatea sărbătorii a fost marcată și prin acordarea de alese distincții. Astfel, Consiliului parohial i-a fost acordată Diploma omagială. Aceeași distincție a fost acordată Consiliului Județean Maramureș și Primăriei Municipiului Baia Mare. Corului parohiei, reprezentat de dirijor Ionuț Babici-Buda, i-a fost acordat Ordinul „Preot Nicolae Gherman”. Pentru activitatea jertfelnică pusă în slujba semenilor, mereu și cu stăruință acum, în vremuri de pandemie, dr. Alina Rus, șefa Secției de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rușdea” Baia Mare i-a fost acordat Ordinul „Justinian Arhiepiscopul”. La final, în cuvinte emoționante, părintele paroh Andrei Pop i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru darul prezenței, oferindu-i din partea sa, a colegului de slujire și a tuturor credincioșilor o icoană a Sfinților Arhangheli și o frumoasă bederniță.

Dincolo de granița privirii, cei de-a pururea buni străbat distanța dintre vremurile de jos și veșnicia cea de Sus, făcând simțită, prin zborul lor, în lume, adierea Duhului Sfânt.

C. B. Roatiș


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu