Share
Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Sfaturi pentru tineri de sănătate dar și de siguranța vieții! Alcool, droguri, nu! Iubirea vindecă totul!

Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Sfaturi pentru tineri de sănătate dar și de siguranța vieții! Alcool, droguri, nu! Iubirea vindecă totul!

Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Sfaturi pentru tineri de sănătate dar și de siguranța vieții! Alcool, droguri, nu! Iubirea vindecă totul!

Adolescența e o vârstă de tranziție. Lasă în urmă copilăria și se îndreaptă spre maturitate. E o etapă a transformărilor. Adolescența debutează la 10 ani și continuă până la 25.

”Am avut parte de ani întregi de petreceri și am fost oarecum surprins și fericit că am supraviețuit. Acum, când sunt părinte, mă uit înapoi și spun:”- Doamne câte lucruri am făcut!” – J. Bridges.

Azi o să vorbesc despre petreceri. Nu știu dacă vedeți, dar azi încep cu petrecerile la 13 ani. Nu de puține ori vin acasă sau la școală ”distruși”. Cine este responsabil să-i educe pe adolescenți cu privire la pericolele la care se expun? Pericole ce stau în alcool în exces, sex și droguri? Nu e întodeauna simplu. Din păcate, mulți tineri vor să bea, să se drogheze înainte de 18 ani. Deja petrecerile de majorat, chiar dacă sunt supravegheate de adulți, tot cauzezază probleme. Cu toate astea, sunt și tineri care nu beau și nu se droghează. Pur și simplu sunt convinși că nu vor asta sau din motive religioase sau sunt sportivi. Nu vor să-și piardă controlul. Desigur că e important să avem încredere în ei, în globul de cristal nu îi putem ține, dar relația cu părinții este esențială. Cel puțin află informații utile de la ei despre când e momentul să se oprească dacă au băut. Problema cu consumul de substanțe este că acestea dezinhibă puternic și pot apărea probleme. Consumul de alcool crește riscul violurilor, agresiunilor de orice fel. De aceea, le dau un sfat tinerilor care aleg să bea… să-și asculte conștiința de sine. Modul în care fiecare corp metabolizează alcoolul e diferit de la o persoană la alta. Să nu uităm că se întâmplă accidente și ajung în comă. Plus, când suntem în stare de ebrietate, capacitatea noastră de a ne împotrivi unei agresiuni scade.

Cu cât încep mai repede, cu atât mai ușor se deschide drumul spre probleme cu alcoolismul mai târziu. Un alt lucru important este că la aceste petreceri amestecă drogurile cu alcool. Să se observe unii pe alții și dacă văd pe cineva că nu e ok, să nu-l abandoneze, să ceară ajutor. Să se hidrateze și să mănânce. Prima cauză pentru care bea adolescentul este anturajul. A doua este permisivitatea părinților. Îmi aduc aminte că la un moment aveam o adolescentă care abia făcuse 15 ani și era supărată că un tip de 23 de ani nu o vrea ca parteneră și ”de supărare” a zis că merge acasă și-și deschide o sticlă de vin. Părinții nu prea aveau ”drept de apel”, era cumva o normalitate. Sau părinți care vor să fie prieteni cu copiii lor le spun cu diferite ocazii, ”a și tu o gură”. Nu, tu nu poți fi prieten cu copilul. Poți fi doar părinte.

De destule ori beau să scape de anxietate sau depresie, dar se vor alege cu o altă mare problemă – alcoolismul! Pe moment îți dă euforie și te dezinhibă, dar după corpul e intoxicat și poți săvârși fapte reprobabile. Pe termen lung duce la degradare fizică și psihică.

Am întâlnit numeroși tineri, îmi rău să spun, dar tinerii români bat media europeană la consum de alcool și droguri, ce au început consumul de alcool și substanțe la petreceri, la celebrele ”cabane”. La un moment dat, o tânără era contrariată de ce e depresivă, obosită și nu avea chef să învețe (a 12-a si urma bacul). Păi cu iarbă zilnic și droguri tari pe weekend, no way!!! Cum să funcționeze creierul? Sau tineri de la licee de ”top” (”îngerași” acasă), care fumau iarbă de cel puțin 2, 3 ori pe săptămână. Ce mi se pare trist este că deja la vârste extrem de fragede consumă droguri tari. Până la 20, 22 de ani se dezvoltă masiv creierul și nu există consum ”sănătos”. ORICE CONSUM AFECTEAZĂ IREVERSIBIL CREIERUL! Punct! De ce ne mai mirăm de depresii, izolare socială, apatie, tulburări bipolare și în unele cazuri schizofrenie? Cunoaștem atâtea cazuri de tineri celebri ce au ales calea substanțelor care și-au cerut tributul… SĂNĂTATEA FIZICĂ ȘI PSIHICĂ. Repet: CONSUMUL DE SUBSTANȚE DĂUNEAZĂ GRAV CREIERULUI! Dragii mei, rezistați presiunii grupului de prieteni! Iertați-mă, dar nu vă comportați precum oile în turmă! De data asta ar fi fain să fiți ”oaia neagră”. Spune NU! Chiar ești diferit dacă faci asta! Alegi pe termen lung sănătatea psihică! Știu că mulți dintre voi v-ați simți aiurea să refuzați! Ascultați-vă instinctul! Ce spune? Sunt sigură că spune nu. Dacă nu sunteți capabili să refuzați, înseamnă că în spate stă frica de respingere. Cum o să fii văzut? Dacă nu te mai vor în grup? Nu vrei să fii tu oaia neagră. Crede-mă, cunosc mulți tineri care pot să facă asta și au în continuare prieteni. Știu că poți! Ascultă-ți instinctul! Dacă simțiți că nu controlați substanțele și ele vă controlează pe voi, cereți ajutor! După ani de de abuz… s-ar putea să fie mult prea târziu. Iar voi, părinți, dacă tânărul a ”comis-o”, nu-l ajută nici bătaia, nici pedepsele drastice! Încercați să-l ajutați! IUBIREA vindecă tot!

Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN

*Notă – Rubrica revine la ziua de vineri, așadar viitorul episod este în 30 septembrie! Dacă aveți propuneri de subiecte, vă rugăm să le faceți printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook , iar acestea ar putea deveni subiecte ale viitoarelor episoade!


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu