Evelyn Chindriș și Selena Micu de la Palatul Copiilor Baia Mare, pe podium la Festivalul Național „Armonia” - 4 minute în urmă
Elevii Colegiului de Arte din Baia Mare, premiați la Olimpiada de Benzi Desenate dedicată Nadiei Comăneci - 18 minute în urmă
Atleții maramureșeni Nicoleta Sasu și Artur Mikloș, rezultate remarcabile la Campionatele Europene Non-Stadia 2026 - 44 minute în urmă
S-a pus piatra de temelie pentru biserica cu hramul „Sfântul Apostol Iacob” din Parohia Cătălina-Coltău - 1 oră în urmă
Curs de șah pentru copii - 1 oră în urmă
Prognoza meteo Maramureș, luni 4 mai 2026 - 3 ore în urmă
4 mai, Ziua internațională a pompierilor - 3 ore în urmă
4 mai 1950, s-a născut Anghel „Puiu” Iordănescu - 3 ore în urmă
Lecții de siguranță de la polițiști pentru cei mai mici participanți la trafic - 14 ore în urmă
Final de sezon pentru junioarele 3 de la CS Marta - 14 ore în urmă
PS Iustin a sfințit Monumentul Eroilor Neamului din curtea bisericii din Lăpușel (FOTO)
Miercuri, 16 martie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat, după 11 ani, în mijlocul credincioşilor din Parohia Lăpuşel, Protopopiatul Baia Mare, unde, la oră de seară, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite.
La sosire, Preasfinţitul Părinte Iustin a fost întâmpinat de primarul comunei Recea, de preotul paroh Sorin Călin Costinaş şi de marea mulţime de credincioşi veniţi ca să se roage împreună cu soborul.
Întâmpinarea Ierarhului a fost făcută în faţa Monumentului Eroilor, situat în curtea bisericii, cu marea mulţime de credincioşi, de jur împrejur, deoarece urma să se petreacă binecuvântarea acestuia de Preasfinţitul Părinte Iustin. Lumea a fost emoţionată, pentru că aproape în fiecare familie din sat există o rudă care nu s-a mai întors din cele două războie mondiale. În amintirea lor a fost ridicat acest monument de primărie, la iniţiativa actualului primar şi a altor locuitori din sat.
A comemora victimele unor războaie nimicitoare cum au fost cele din secolul trecut, din timpul cărora mai trăiesc mulţi creştini în sat, este o datorie creştinească, o onoare şi o ascultare de glasul Bisericii, care ne învață să ne cinstim eroii, să-i cinstim pe cei trecuţi la Domnul. Amintim că din primul război mondial nu s-au mai întors în Lăpuşel de pe frontul nimicitor 23 de creştini, iar din al doilea război mondial 15 creştini.
Soborul a fost alcătuit din Pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, Pr. Sorin Călin Costinaş, paroh, Arhid. Teodosie Bud, consilier economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector pentru catehizarea tineretului şi Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, iar priceasna a fost interpretată de corul parohiei, dirijat de Cristina Necşoi.
În timpul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a rugat în genunchi cu tot poporul din biserică pentru încetarea războiului din Ucraina, pentru linişte şi pace în lume.
„Am intrat în cea de-a doua săptămână a Sfântului şi Marelui Post, Postul cel Mare şi Sfânt, pregătitor pentru praznicul împărătesc al Învierii Mântuitorului. Acest Post este o rânduială Sfântă şi are rădăcini tocmai în Rai, pentru că Sfinţii Părinţi identifică postul în porunca pe care Dumnezeu a dat-o lui Adam şi Evei ca din toţi pomii să mănânce, numai din acela din mijlocul Raiului, al cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânce, căci în ziua în care vor mânca vor muri negreşit. Nu fructele pomului erau cele care întinau postul lor, că toate poamele erau vegetale, ci porunca în sine.
Dumnezeu le-a dat o singură poruncă şi ar fi trebuit să o păzească pentru tot ce au primit de la Dumnezeu, pentru că i-au adus din nefiinţă la fiinţă, pentru că lui Adam i-a dăruit chipul Său, spune referatul biblic de la Cartea Facerii, i-a dăruit frumuseţile Universului şi Raiul cu tot ce era necesar pentru viaţa lui biologică, pentru viaţa lui fizică, iar porunca postirii sau a nemâncării era însăşi viaţa vieţii lui. Dacă ar fi ţinut-o, ar fi rămas nemuritor.
Era sensul vieţii lui şi a legăturii lui cu Creatorul, însă a intrat eroarea în lume prin ispitirea celui rău, şi, călcând porunca, omul a devenit nemuritor. Deci, acea primă poruncă a fost despre post. De abstinenţă, despre voinţă. Despre respectul faţă de orânduială. I-a aşezat o singură rânduială şi aceea călcând-o a început pribegia omului şi a umanităţii, pentru că am părăsit Raiul şi ne-am despărţit de Dumnezeu şi am rătăcit mereu până la Întruparea Fiului Său. Însuşi Fiul lui Dumnezeu a postit”
Preasfinția Sa a subliniat postul pe care Mântuitorul l-a făcut înainte de a începe activitatea Sa de propovăduire a Legii noi, a Evagheliei, despre cele patru posturi mari de peste an şi despre alte zile de post, despre păstrarea rânduielii Bisericii, precum şi despre Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfinţite şi despre Sfântul Grigorie Dialogul, alcătuitorul acestei Liturghii şi a îndemnat credincioşii să reînnoiască biserica.
Preotul paroh Sorin Călin Costinaş a mulţumit Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin pentru prezenţa în mijlocul credincioşilor, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.
















