Parlamentul României a votat ca data de 15 august să fie celebrată anual drept „Ziua Maramureșului”. Coincidând cu Praznicul Adormirii Maicii Domnului, evenimentul de proclamare solemnă va avea loc în cadru bisericesc, la Mănăstirea Moisei, în prezența a numeroși credincioși.
Cu această ocazie, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului a comandat realizarea unei icoane speciale, „Maica Domnului – Ocrotitoarea Maramureșului”, care va fi oferită Consiliului Județean Maramureș.
De asemenea, vor fi distribuite gratuit 25.000 de broșuri care conțin un text inspirat despre Maramureș al Preasfințitului Părinte Iustin, Actul de proclamare solemnă, textul legii și imagini cu pelerinii.
Redăm în cele ce urmează Actul de proclamare solemnă a „Zilei Maramureșului”:
„La început era Cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul”
(Ioan 1, 1)
Când Dumnezeu Atoatecreatorul a hotărât să facă din nimic cerul și pământul, le-a adus la lumină prin Cuvântul gurii Sale și a zis: „Să fie!” Apoi l-a creat pe om, plecându-Se și luând țărână din pământul pe care l-a zidit – ca pe o făptură unică și minunată, căreia i-a adăugat suflare de viață, suflet, simțire, rațiune și înțelepciune, dăruindu-i Chipul Său. Astfel, omul, în legătură cu Creatorul Său – Dumnezeu, a evoluat din slavă în slavă, devenind „măsura tuturor lucrurilor a celor ce sunt, pentru că sunt și a celor ce nu sunt, pentru că nu sunt” (Protagoras, 480 î.Hr.).
Din punct de vedere scripturistic și creștin, omul nu este centrul Universului și al lumii, ci este așezat de Dumnezeu în centrul lumii. De ce? Ca să fie punctul ei de echilibru în toate, adică așa cum a spus filozoful antic: „Măsura tuturor lucrurilor”.
Aș vrea să cred, și nimeni nu-mi poate lua acest drept și această bucurie și mândrie nepăcătoasă, deși nu dețin argumente științifice, că atunci când Dumnezeu a făcut pământul a avut grijă să existe Maramureșul, un pământ sfânt și o țară a Sa și a oamenilor pe care a hotărât din veac să-i așeze în acest „colț de rai” pământesc, împodobit cu frumuseți paradisiace și unice. Așa cred că s-a născut Maramureșul, căci doar astfel se poate explica frumusețea, măreția, sacralitatea, libertatea și demnitatea lui, care nu s-au împuținat și nici nu vor pieri vreodată. Este un dar și dat divin!
Oamenii lui Dumnezeu din Maramureș sunt și ei unici în felul lor de a trăi, de a munci, de a petrece și a se veseli, dar mai ales în modul de a crede și a-L cinsti pe Dumnezeu. Maramureșeanul a rămas mereu cu privirea în sus spre cer, spre Dumnezeu, spre care caută cu rugăciune și recunoștință de fiecare dată când se regăsește în fața unor lucrări sau decizii importante. Ochii lui întrezăresc, în albastrul cerului sau printre norii răsfirați, ochii lui Dumnezeu și se înțelege cu Tatăl ceresc din priviri, precum un copil cu tatăl și mama sa.
Maramureșeanul știe bine și citește semnele timpului și ale vremurilor. Înțelege când Dumnezeu-Tatăl este trist sau supărat pe el și se grăbește să plece capul și genunchii la pământ, să împreuneze mâinile și să-I ceară iertare și îndurare pentru greșeli și păcate, ca soarele să nu apună peste supărarea dintre Dumnezeu și el, ci să intre în noapte spre odihnă, știind că Părintele Ceresc veghează asupra lui și a familiei lui. Acest mod de a fi al maramureșenilor a consacrat acest ținut ca unul al oamenilor „celor mai credincioși dintre români”. Rămânând în permanență legați de cer, maramureșenii au primit de la Dumnezeu daruri mari și luminate, slăvite și preaînalte.
În primul rând, și-au temeluit o țară, „Țara Maramureșului Voievodal”, peste care n-a putut trece nimeni, căci era și este ocrotită de Dumnezeu, și de unde nu i-au putut smulge nici vânturile, nici valurile, nici neamurile asupritoare mai puternice, spre a-i duce în robie. Se spune despre jocul mărunt și tropotit al maramureșenilor că are drept explicație faptul că sunt aici de când era pământul fierbinte, adică de la facerea lumii și că schimbarea atât de rapidă de pe un picior pe altul era din cauza fierbințelii pământului. Ce frumoasă interpretare! Ori, cum sunt aici dintotdeauna și vor fi întotdeauna până la sfârșitul istoriei acestei lumi văzute, care, conform Scripturilor, se va întâmpla cândva, nu știm când și nici nu ne privește pe noi, ci pe Dumnezeu-Creatorul, Țiitorul și Stăpânul Cerului și al Pământului.
Maramureșul, cel de sub cerul din care îi vorbește Dumnezeu, a fost în istorie un spațiu al Creației sub inspirație divină. Neam de voievozi drept credincioși, dârji și demni, maramureșenii au ctitorit pentru veșnicie, și chiar „veșnicia s-a născut la sat” (Lucian Blaga).
Satele din Maramureș sunt un crâmpei de veșnicie, Catedralele de lemn cu turlele lor care străpung cerul au fost inima și centrul comunității. În jurul lor s-a desfășurat viața firească, frumoasă, nobilă și statornică a „dacilor liberi”, care au trăit întotdeauna liturgic în duhul și respirația sărbătorilor: Crăciun, Paști, Rusalii, Sânpetru și Sfânta Maria, fiind adevărate pietre în construcția calendarului creștin ortodox. Liturghia și cuvântul de învățătură frumos, îndrumător și povățuitor al păstorilor de suflete le-a fost „Academie” pentru toată viața pe care au trăit-o și o trăiesc după comandamentele Evangheliei Domnului.
Istoria bisericească a acestui ținut, conform profesorului doctor Nuțu Roșca și a altor istorici, reține numele a 30 de episcopi mărturisitori, începând de la străvechea mănăstire Perii Maramureșului (1391) – stavropighie constantinopolitană și ctitorie a voievozilor din neamul Drăgoșeștilor – la Sfântul Iosif Mărturisitorul (1692-1705), Gavril de Bârsana (1739), și până la Părintele nostru Vrednic de pomenire Arhiepiscop Justinian, care au fost stâlpi de lumină și mari apărători ai unității credinței, drepturilor, libertății și demnității românilor din această parte de țară.
Ierarhii luminați, păstorii adevărați și monahii consacrați au fost și dascăli de cuget și simțire românească. Ei i-au învățat pe maramureșeni tainele scrisului și ale cititului, istoria bisericească și a neamului și toate rânduielile sfinte strămoșești. Sub oblăduirea lor s-au născut adevăratele capodopere.
Codicele de la Ieud despre care Nicolae Iorga afirmă că este prima scriere în limba română și care s-a alcătuit în una din mănăstirile din Maramureș, probabil la Peri, descoperit în mod miraculos, în anul 1921, în podul bisericii ortodoxe din Ieud Deal, iar Episcopia Maramureșului și Sătmarului a purces la editarea unei ediții jubiliare spre a marca evenimentul, este dovada unui popor cult și preocupat de cuvântul vorbit și scris.
Catedralele de lemn ale Maramureșului cu o vechime impresionantă, unele de peste cinci secole, sunt unice în arhitectura bisericească românească și au determinat specialiștii să consacre pe această temă un adevărat stil, „stilul maramureșean”, alături de cel moldovenesc și brâncovenesc. Atât de cunoscute sunt bisericile de lemn din Maramureș în toată lumea, încât, aflat la o conferință internațională cu mai multe religii și credințe, Pr. Prof. Dr. Constantin Coman povestește că, la un moment dat, li s-a cerut fiecărui participant să deseneze o clădire sau un obiectiv important din țara lor prin care toți ceilalți participanți să înțeleagă din ce țară vine. Pr. Prof. Dr. Constantin Coman s-a gândit puțin și a desenat repede și simplu, din câteva linii, o biserică maramureșeană. Toți participanții au exclamat: „Aaaa! Maramureș, România!” Iată cum a ajuns Maramureșul să fie cunoscut în toată lumea, pentru că este una din destinațiile cele mai importante din România. Cu biserica de lemn din Maramureș, creația meșterilor populari de geniu, maramureșenii au ajuns, astfel, în toată țara, în toată Europa și pe toate continentele lumii – S.U.A., America Latină (Venezuela) și până în Australia. Tradițiile populare și sacre, graiul, portul, ospitalitatea i-au făcut pe maramureșeni iubiți și prieteni cu oricine le calcă pragul. Cine trece o dată prin porțile de lemn ale ospitalității și veșniciei maramureșene, cine intră într-o biserică sau mănăstire din Maramureș (vezi Bârsana sau Săpânța-Noul Peri), cine stă pe prispa unei case de lemn din Maramureș la povești nemuritoare nu va uita niciodată, ci va simți nevoia să revină ori de câte ori va avea sentimentul că și-a pierdut veșnicia din suflet sau și că îi sunt rădăcinile și dăinuirea în pericol.
Comunitățile din jurul României și-au păstrat identitatea românească (vorbesc de cei din dreapta Tisei) și credința strămoșească prin aceleași valori care definesc Țara Maramureșului. Am fost în vizite pastorale și culturale la ei în mai multe rânduri, în dreapta Tisei, și m-am minunat de autenticitatea portului, graiului, cântului și colindului pe care le păstrează tot atât de bine, dacă nu chiar mai pure ca și noi, maramureșenii din România, deși ei au fost parte a U.R.S.S., care a nivelat și înlăturat tot ce a fost valoare etnică și națională. În comunitățile Românești din toată Europa și din toată lumea, în promovarea identității culturale românești și unității credinței ortodoxe strămoșești, maramureșenii și oșenii sunt cei dintâi care se angajează în sprijinirea și consolidarea parohiilor și înființarea mănăstirilor sub îndrumarea ierarhilor, preoților și monahilor pe care îi păstoresc.
Acestea sunt câteva gânduri, simțiri și trăiri despre Maramureșul de poveste, „Țara lui Dumnezeu” și „Grădina Maicii Domnului”! Expresia populară maramureșeană „Am fo ș-om si!” exprimă credința, nemurirea, dăinuirea și veșnicia Maramureșului!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
† I U S T I N
Episcopul Maramureșului și Sătmarului
Mănăstirea Moisei,
15 August 2025, Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Act de proclamare bisericească solemnă a zilei de 15 August – Adormirea Maicii Domnului – ca Ziua Maramureșului
Maramureșul este un pământ binecuvântat de Dumnezeu, cu o frumusețe de Rai, pe a cărui plai locuiesc oameni ce sunt aici din veac în veci.
Savantul japonez Minoru Nambara, specialist în istoria civilizațiilor, după ce a vizitat Maramureșul, în 1980, a spus: „Maramureș este satul primordial. Nu știi precis de unde vine și te copleșește până la urmă acest sentiment. Poate din toate, din port, din bisericuțele de lemn, din făptura omului. Este un complex de realități care converg în a simți aici că te afli în satul primordial. Țăranii Maramureșului nu vin de nicăieri. Ai sentimentul că au venit direct din cer în Maramureș. În alte țări simți, știi că oamenii au venit de undeva, aici nu ai acest sentiment. Aici, în Maramureș, este omul primordial în noblețea sa princiară, nu primitivă, în frumusețea lui de înaltă civilizație”.
Miya Kosei, artistul fotograf japonez, îndrăgostit de Maramureș, spunea: „Am ajuns din întâmplare în România, o ţară necunoscută pentru mine, în primăvara anului 1965. Toţi românii pe care i-am cunoscut mi-au recomandat să vizitez Maramureșul, în nordul şi nord-vestul ţării. Două luni mai târziu, m-am dus într-un sat de țărani şi crescători de vite de dincolo de Munţii Carpaţi. Am avut imediat o senzație de déjà-vu. Era un peisaj pe care-l mai văzusem undeva, cândva. Atmosfera semăna foarte mult cu cea din Japonia de odinioară. Case acoperite cu straturi de fân uscat, căruțe trase de cai şi vite care treceau, un cocoş care cânta sau vocea oamenilor care vorbeau de parcă ar fi cântat; toate acestea, întâlnite în fiecare sat, creau senzația de apropiere…”
Potrivit marelui istoric savant Nicolae Iorga, „Maramureșul este o regiune închisă între câteva masive muntoase ale Carpaților, ca între ziduri puternice de cetate, ceea ce a favorizat formarea unei identități solide. Moștenitor al unor vechi tradiții, puțin alterate până astăzi, Maramureșul constituie un exemplu în privința procesului de închegare statală”.
Este cuceritor și nobil să ne spună oamenii mari ai acestei lumi, unii de la capătul pământului, că trăim într-un spațiu ancestral primordial, conștientizându-ne de comoara pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu și pe care se cuvine să o prețuim, să o iubim, să o păstrăm și conservăm și să o sporim cu fiecare generație, împlinindu-ne menirea pentru care am fost trimiși de Dumnezeu în această lume minunată.
Într-o astfel de lumină se cuvine să privim demersurile făcute de parlamentarii maramureșeni de-a lungul timpului și finalizate cu adoptarea, în 28 aprilie 2025, a Legii care hotărăște că: 15 August devine Ziua Maramureșului. Un demers mai frumos și îndreptățit nu se putea face pentru Maramureș.
Declararea zilei de 15 August, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, ca Ziua Maramureșului este îndreptățită și pe deplin acoperită de realitate.
De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în tot Maramureșul este cinstită Fecioara Maria prin cântări, rugăciuni și procesiuni unice, care culminează cu cele de la hramul Mănăstirii Moisei, care au intrat deja în patrimoniul UNESCO. Dacă ne aducem aminte că aceste manifestări creștine, cu toată frumusețea lor mărturisitoare, au existat și în timpul comunismului, ca o formă de rezistență prin credință, atunci înțelegem mai bine versurile ce se cântau atunci: „Ajută-ne Măicuță / Să ne rugăm mereu / Să credem totdeauna / Că este Dumnezeu”.
Biserica Ortodoxă prețuiește și apreciază faptul că instituțiile noastre fundamentale au aprobat acest demers. Parlamentul României promovează și protejează valorile identitare ale Neamului Românesc, din care fac parte, până la urmă, toți demnitarii care, prin acest demers, dovedesc că sunt creștini și buni români, iubind istoria, trecutul, credința, tradiția și, care, toate la un loc, vorbesc despre identitatea noastră ca popor român și creștin de 2000 de ani.
Luând act cu bucurie sfântă de promulgarea acestei Legi de către Președintele României, prin Decretul Nr. 780 din 14 iulie 2025, și publicarea ei în Monitorul Oficial cu Nr. 660 din 14 iulie 2025, prin care se instituie oficial că: 15 August este Ziua Maramureșului, spre a nu rămâne doar o știre și o lege publicată în Monitorul Oficial, am hotărât să aducem la cunoștința tuturor maramureșenilor această foarte inspirată decizie. Și cum o putem face mai bine decât prin Proclamarea bisericească solemnă, la încheierea Sfintei Liturghii a marii sărbători a hramului Mănăstirii Moisei, în fața clerului și poporului dreptcredincios, în prezența demnitarilor din Parlamentul României și a autorităților județene și locale, prin alcătuirea și citirea acestui Act Solemn de Proclamare și a înmânării către autoritățile județene a icoanei cu Maica Domnului – Ocrotitoarea Maramureșului, icoană pe care Episcopia Ortodoxă Română a comandat-o în mod special și care este pictată de pictorul Gabriel Ștefan Solomon, Lector Univ. Drd. la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Icoana o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul, în centru, flancată de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, protectorii istorici ai voievozilor Maramureșului, în medalioane, mai jos este reprezentat Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul, Ocrotitorul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, având în spate o biserică maramureșeană pe fundalul unui sat maramureșean cu poartă de lemn și case răsfirate, iar în mod simbolic, de o parte și de alta a Maicii Domnului, Creasta Cocoșului din Munții Gutâi și muntele Pietrosul Rodnei.
Așa înțelege Biserica să arate prețuire și dragoste de Neam și Țară față de clerul și poporul lui Dumnezeu, față de cinul monahal și de demnitarii care înțeleg să promoveze valorile identitare: portul, limba, tradițiile și credința creștină în mijlocul unui popor dreptcredincios și iubitor de Hristos.
Îndemnăm comunitățile, păstorii de suflete, personalitățile culturale, demnitarii și primarii ca în ziua de 15 August a fiecărui an, după participarea la Sfânta Liturghie, prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, să organizeze evenimente culturale în fiecare comunitate, care să promoveze portul, graiul, tradițiile frumoase și întreg patrimoniul sacru al Maramureșului, pentru a promova cum se cuvine zestrea noastră spiritual-culturală, atât de bogată, și care întărește și protejează identitatea noastră de maramureșeni, români și creștini, ce ne-a asigurat și ne va garanta de-a lungul secolelor nemurirea, dăinuirea și veșnicia!
Așezăm Maramureșul, cu tot ce are el mai frumos, bun și sfânt, sub ocrotirea Maicii Domnului, care ne-a însoțit cu dragostea ei de mamă și ne-a ocrotit în toată istoria zbuciumată și mult pătimitoare în călătoria noastră prin secole, păzindu-ne în unitate, credință, statornicie și învățându-ne, ca orice mamă, să nu stăm în genunchi în fața nimănui, decât în fața lui Dumnezeu și a Fiului Său Iisus Hristos, Cărora le arătăm recunoștință și rugându-ne pentru Familie, Țară, Biserică și Neam pentru nemurirea și dăinuirea lor! Amin!
Până aici ne-a ajutat Dumnezeu!
Lăudat și slăvit să fie numele Său!
† I U S T I N
Episcopul Maramureșului și Sătmarului
