Share
Pompierii maramureșeni au schimbat echipamentele de intervenție cu cele de concurs. Cupa „13 Septembrie” la minifotbal, câștigată de echipa Secției de Pompieri Fărcașa

Pompierii maramureșeni au schimbat echipamentele de intervenție cu cele de concurs. Cupa „13 Septembrie” la minifotbal, câștigată de echipa Secției de Pompieri Fărcașa

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, ISU Maramureș a dat startul festivităților dedicate zilei de 13 Septembrie printr-o serie de competiții sportive la care au participat pompieri și reprezentanți ai structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Tenisul de masă, șahul și minifotbalul au adus împreună participanții într-o atmosferă de competiție și camaraderie, iar Cupa „13 Septembrie” la minifotbal a fost câștigată în acest an de echipa Secției de Pompieri Fărcașa.

„În prag de 13 Septembrie am lăsat pentru câteva ore echipamentele de intervenție și am îmbrăcat tricourile de concurs. Ca în fiecare an, competițiile sportive au dat startul festivităților, bucurandu-ne și în acest an să-i avem alături și pe colegii din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională.

​Masa de joc s-a încins la propriu la competiția de tenis de masă. S-a jucat la intensitate maximă, cu schimburi rapide de mingi, dar mai presus de orice s-a simțit bucuria reală de a fi împreună și de a face mișcare.

Pasionații „sportului minții” și-au dat întâlnire la tabla de joc. A fost liniște, concentrare maximă și mutări calculate. Aici strategia și experiența au făcut diferența.

Punctul culminant a fost, fără îndoială, Cupa „13 Septembrie” la minifotbal. Un turneu mult așteptat, spectaculos, în care dăruirea a fost la ea acasă. Anul acesta, în competiția internă, râvnita cupă a fost adjudecată de colegii de la Secția de Pompieri Fărcașa.

Poate ca scorurile se uită, dar atmosfera frumoasă și timpul petrecut împreună rămân adevăratele trofee ale acestor zile.
Felicitări tuturor participanților și mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi!”, transmite ISU Maramureș.

Citește și

52 de cadre ale ISU Maramureș au fost avansate în grad pentru merite profesionale


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu