Acțiune a salvamontiștilor în Munții Maramureșului pentru salvarea unui ucrainean aflat în stare critică - 5 ore în urmă
Raluca Cerghezan de la Direcția de Asistență Socială Baia Mare, desemnată „Asistentul Social al Anului 2025” pentru sprijinul acordat persoanelor cu dizabilități - 7 ore în urmă
139 de elevi prezenți în Maramureș la proba de limba și literatura maternă de la simularea Evaluării Naționale - 7 ore în urmă
„Strigătul șoaptei”: spectacol de poezie susținut de Adrian Munteanu la Facultatea de Litere din Baia Mare - 7 ore în urmă
Burleanu, reales șef al FRF - 8 ore în urmă
Performanțe impresionante pentru două eleve ale Colegiului Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Ucraineană Maternă - 9 ore în urmă
„Tricolorele” U20 și-au aflat adversarele din grupă la Campionatul Mondial - 10 ore în urmă
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” organizează un masterclass de dans tradițional pentru copii - 11 ore în urmă
Incendiu de vegetație uscată și fond forestier în zona Suciu de Sus - 11 ore în urmă
Clubul Sportiv Dragonul Baia Mare își extinde activitatea: din luna mai se organizează antrenamente de Taekwon-do ITF și în Baia Sprie - 11 ore în urmă
Policlinica numărul 2 din Baia Mare intră în reabilitare
Policlinica numărul 2 din Baia Mare intră în reabilitare
În ultima ședință a Consiliului Județean Maramureș, s-a votat proiectul “Modernizare Centru de Recuperare – reparații capitale și amenajări funcționale la Policlinica nr. 2”.
Proiectul, în valoare de peste 60 de milioane lei, va fi finanțat prin Programul Operațional Regional, iar cererea de finanțare se va depune până la finalul acestei săptămâni, arată autoritățile din Maramureș.
În Policlinica nr. 2 de pe strada Progresului nr. 17 din Baia Mare, funcționează atât Secția de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, cât și Cabinetul de Planificare Familială care va intra, de asemenea, în reabilitare. Proiectul va fi finanțat prin PNRR, iar astăzi am primit adresa din partea Ministerului Sănătății privind aprobarea finanțării. Secția de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie are în prezent 35 de paturi repartizate pentru: recuperare neurologică, ortopedică, bronho-pulmonară și cardiacă, recuperare reumatologică. În cadrul aceleiași secții avem și partea de spitalizare de zi, baza de tratament. Centru de Sănătate Mintală (CSM) copii, Ambulatoriu integrat copii – neuropsihiatrie, logopedie și psihologie infantilă, Medicina muncii – boli profesionale, funcționează, de asemenea, în cadrul Policlinicii nr. 2 din Baia Mare.
Toate aceste structuri ale Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, care funcționează în Policlinica nr. 2, sunt esențiale pentru maramureșeni și pentru sănătatea acestora. „Proiectul aprobat în ședința de ieri prevede reabilitarea integrală a acestei clădiri, creșterea eficienței energetice a imobilului prin instalarea de panouri fotovoltaice și creșterea gradului de ocupare, prin dotarea cu aparatură de specialitate necesară, având în vedere că cererea este foarte mare, în special pe partea de recuperări medicale. Am încredere că prin realizarea acestui proiect vom soluționa și problema supraocupării din cadrul Laboratorului de Recuperare, vom oferi atât pacienților, cât și personalului medical, condiții mult mai bune, la standarde europene. Sănătatea maramureșenilor este cea mai importantă, iar noi, la Consiliul Județean Maramureș, depunem toate eforturile necesare pentru a dezvolta și moderniza infrastructura de sănătate din județul nostru”, arată Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.
DirectMM.ro















