Azi, 23 iunie, PS Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împlinește 64 de ani. Cu acest prilej, PS Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, transmite un mesaj.
Îl redăm integral:
„Timpul este distanța dintre chemarea lui Dumnezeu și răspunsul nostru, după cum atât de frumos spune unul dintre Sfinții canonizați de curând de Biserica Ortodoxă Română. În acest sens, important este ce facem în răgazul de timp, numit viață; important este cum răspundem la chemarea lui Dumnezeu și, mai ales, dacă înțelegem și cunoaștem glasul Domnului.
Grăitor, în acest context, este un moment de maximă sensibilitate și frumusețe duhovnicească, moment despre care ne vorbește Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, în capitolul 3 din prima carte a Regilor. De acolo aflăm că, atunci când a avut loc chemarea la slujire a profetului Samuel, „cuvântul Domnului era rar și nici vedeniile nu erau dese” (1 Regi 3, 1); iar „pruncul Samuel slujea Domnului sub povața preotului Eli” (1 Regi 3, 1).
Atunci Eli i-a spus pruncului: „du-te înapoi și te culcă și când Cel ce te cheamă te va mai chema, tu să zici: Vorbește, Doamne, că robul Tău ascultă!” (1 Regi 3, 9). Această lucrare a Domnului confirmă un mare adevăr al scrierilor sfinte, scrieri care ne arată că Dumnezeu le vorbește oamenilor în diverse forme; iar datoria oamenilor este să caute să audă, să asculte vocea lui Dumnezeu și s-o înțeleagă.
Profetul Amos descrie un Dumnezeu care Își descoperă planurile Sale oamenilor și Care le vorbește chiar și prin ploaia care cade, sau prin lipsa ei de pe pământ: „V-am lipsit de ploaie cu trei luni mai înainte de seceriș; și peste o cetate am revărsat ploaia, iar peste alta nu; peste un ținut a plouat, iar în cel care n-a plouat, s-a uscat holda” (Amos 4, 7). Iar, în continuare, același profet mărturisește: „Pregătește-te, Israele, să te întâlnești cu Dumnezeul tău! Că El este Cel care a întocmit munții și a făcut vântul și descoperă omului gândurile sale; El a făcut zorile și întunericul și calcă peste înălțimile pământului. Domnul Dumnezeu Savaot este numele Lui” (Amos 4, 12-13).
În aceeași măsură, Dumnezeul nostru ascultă glasurile celor ce-L cheamă. Nu de puține ori găsim scris în Sfintele Scripturi că Domnul aude și răspunde, indiferent dacă este chemat de un singur om, de o națiune sau de întreg pământul. Important este să știm că Dumnezeu nu caută la fața omului, ci că, în bunătatea Lui, El răspunde fiecăruia după trebuința sa: „Iar de cei ce sunt mai de seamă – oricine ar fi fost ei cândva, nu mă privește; Dumnezeu nu caută la fața omului – , cei mai de seamă n-au adăugat nimic la Evanghelia mea” (Galateni 2, 6). Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care aude și care vorbește, căci este Părintele neamului omenesc. El vorbește cu copiii Lui, dar așteaptă și de la noi să auzim și să ascultăm ce are să ne spună.
Bine înțelegând, în lumina cuvântului revelat, momentele în care cinstim și aniversăm aducerea întru ființă, de la neexistență la viață, a unui om, ne minunăm cu adevărat, un astfel de eveniment reprezentând un prilej de mare bucurie. Căci, da, o zi aniversară este, prin excelență, o zi a bucuriei, fiind închinată vieții. Dar, în același timp, o astfel de zi îndeamnă și la o serioasă introspecție, la un real bilanț.
Ziua de 23 iunie, ajunul sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, este și ziua în care a venit în această lume un prunc căruia părinții săi, Ștefan și Maria, au hotărât să-i dea tocmai numele Botezătorului. Acest prunc, încă de timpuriu, ca, oarecând, copilul Samuel, „a auzit, a înțeles și a ascultat glasul și chemarea Domnului”, căci Acesta a spus: „Și oricine a lăsat casă sau frați sau surori sau tată sau mamă sau femeie sau copii, sau țarine, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și va moșteni viață veșnică” (Ioan 19, 29). Crescând și înțelegând aceste tainice lucruri, pruncul de care vorbim a început a-I sluji Domnului sub acoperământul Maicii Sale, la Rohia, „în muntele Domnului, cel cu umbră deasă” (Catavasiile Nașterii Domnului, cântarea a IV-a), întâi ca viețuitor și frate, iar apoi ca slujitor al Sfântului Altar. Mai apoi, „la plinirea vremii”, a fost chemat la înalta demnitate de arhiereu al lui Hristos, slujind cu timp și fără de timp, Biserica din acest colț de țară, vreme de 22 de ani, alături de vrednicul de pomenire Iustinian Arhiepiscopul, iar din anul 2016, ca Părinte și Chiriarh al clerului și al credincioșilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului.
Anii vieții noastre, la nivel biologic, încet, se scurg… Dar ei pot avea o mare relevanță prin modul în care îi trăim și prin ceea ce înfăptuim în decursul lor. În toți acești ani, darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe Preasfințitul Iustin la venirea în această lume – putere de muncă, viziune, inteligență, discernământ, simț practic și, mai ales, o profundă înțelegere a necesității împlinirii vocației sale – au rodit precum sămânța din Evanghelie căzută pe pământul cel bun. Iar de rodirea acestor daruri ne bucurăm noi toți, cei care suntem ucenicii și fiii duhovnicești ai Preasfinției Sale.
Prin discreție elegantă, cu solide argumente, în Duhul Evangheliei Slavei lui Hristos, în cuminte și statornică așezare filocalică, prin scris și cuvânt bine închegat, Preasfinția Sa ne arată că, în această lume a comunicării globale, mai ales mesajul Evangheliei trebuie să ajungă în sufletele oamenilor, pentru a se trezi în conștiință și a urma calea care duce în Împărăția Cerurilor.
Cu recunoștință și admirație pentru felul în care – liber în credință, demn în fața provocărilor și responsabil pentru prezent și viitorului – știe să chivernisească Biserica, în mijlocul poporului lui Dumnezeu din Maramureș și Sătmar, la acest moment aniversar din viața Preasfinției Sale, Îi mulțumim Domnului, din toată inima, și ne rugăm împreună Arhiereului Celui Veșnic să-l țină în continuare în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul adevărului Său, pentru a conduce turma ce cuvântătoare a Bisericii către Împărăția cea veșnică a Preasfintei Treimi.
Întru mulți ani, Preasfinția Voastră!
† TIMOTEI SĂTMĂREANUL
Arhiereu Vicar”.
