C.S.S. Baia Sprie, rezultate foarte bune la Campionatele Naționale de Orientare Schi și Trofeul Maramureș - 50 minute în urmă
CS Minaur a mai bifat o victorie - 1 oră în urmă
ISU Maramureș anunț important - 2 ore în urmă
Este oficial! Acord româno-american pentru o fabrică de metale rare la Feldioara - 2 ore în urmă
Seară duhovnicească găzduită de Schitul „Schimbarea la Față a Domnului” din Baia Mare - 2 ore în urmă
Restricții de circulație pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea din Baia Mare - 2 ore în urmă
Fasolillo Luigi, pe podium la concursul „Maraton Șahistic Clujean” - 3 ore în urmă
2 martie 1931, s-a născut Mihail Gorbaciov - 3 ore în urmă
Bucurie duhovnicească pentru comunitatea din Glod: PS Părinte Timotei Sătmăreanul va sluji în Parohia Ortodoxă „Sf. Ierarh Nicolae” - 4 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, luni 2 martie 2026 - 4 ore în urmă
Ministrul Turismului: Instituţiile publice pot începe să emită cardurile de vacanţă pentru angajaţi
Instituțiile publice pot începe să emită cardurile de vacanță pentru angajați, a anunțat, marți, ministrul Turismului, Daniel Cadariu. Cadariu a spus că Guvernul a finalizat legislaţia cu privire la acordarea tichetelor de vacanţă din acest an.
„Din punctul nostru de vedere, al ministerului, noi ne-am făcut treaba şi încurajez toate instituţiile publice să le emită. Există cadrul legal, există sume prevăzute în buget. De asemenea, încurajez toţi operatorii economici să apeleze la voucherele de vacanţă. Au posibilitatea în limita a şase salarii minime pe economie”, a declarat ministrul Turismului, într-o conferință de presă.
Pentru aceste sume, operatorii economici nu mai plătesc contribuţii sociale şi pot fi deductibile din impozitul pe profit. „Vom ridica această problemă în prima şedinţă de Guvern”, a mai spus oficialul.
Pe de altă parte, ministrul Turismului a arătat că a avut întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Mediului pentru ca, în această vară, să nu mai existe probleme cu plajele în staţiunile de pe litoral, aşa cum s-a întâmplat anul trecut, scrie Agerpres.
Întrebat cum se va rezolva problema infrastructurii de transport, în condiţiile în care turiştii petrec o zi pe drum către orice destinaţie din România, ministrul a răspuns: „Da, avem o problemă cu infrastructura, ştim. Am făcut câteva adrese către Ministerul Transporturilor pe acest subiect. De exemplu, la Constanţa sunt prea puţini operatori pe aeroport. Am făcut o circulară şi am solicitat atenţie sporită autorităţilor judeţene care au aeroporturi în gestiune să se implice”.















