Furtuni puternice prognozate până luni dimineață
Meteorologii au emis două avertizări de fenomene severe, valabile de duminică, 17 august, ora 21:00, până luni, 18 august, ora 10:00.

- Cod galben vizează cea mai mare parte a Transilvaniei și, parțial, centrul Moldovei. În aceste zone se vor înregistra perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 50–55 km/h, iar izolat este posibil grindină de mici dimensiuni (1–2 cm). Cantitățile de apă vor ajunge local la 20–25 l/mp, iar izolat peste 35–40 l/mp, fie în intervale scurte, fie prin acumulare.
- Cod portocaliu este activ în județele Maramureș, Suceava, Botoșani și Neamț, precum și în zona montană a județului Bistrița-Năsăud. Aici, ploile vor fi mai intense, cu acumulări de 40–50 l/mp și izolat peste 60 l/mp în intervale scurte de timp sau prin acumulare, însoțite de vânt puternic și descărcări electrice.
Autoritățile recomandă evitarea deplasărilor inutile și respectarea măsurilor de siguranță în timpul furtunilor.
Vasile Petrovan













