Share
Maramureșeni despre coronavirus: „Toate sunt semne ale îndepărtării noastre de la valorile umane, de la învățăturile moralei creștine, de la îndepărtarea noastră de la cele sfinte”

Maramureșeni despre coronavirus: „Toate sunt semne ale îndepărtării noastre de la valorile umane, de la învățăturile moralei creștine, de la îndepărtarea noastră de la cele sfinte”

În ultima perioadă, toată lumea e preocupată și vorbește despre același lucru: epidemia de coronavirus. Unii nu ratează nicio știre despre subiect, alții cumpără mai mult decât au nevoie, unele persoane se arată indiferente, iar altele respectă cu strictețe recomandările autorităților. Un lucru însă e cert: toată lumea vrea să scape cu bine, iar pandemia să nu dureze mult.

Întrebați ce părere au despre subiect, unii maramureșeni consideră că doar rugăciunea ne poate salva de acest necaz care s-a abătut asupra întregii lumi.

„Trăim momente grele în fața unui dușman nevăzut și nemilos care a speriat planeta, care a făcut deja mii de victime și pe care nu-l cunoaștem și nici nu avem încă arma apărării. Situația este complexă și disperată! Iată ce mici, vulnerabili și slabi putem fi în fața unei grele încercări. Toate sunt semne ale îndepărtării noastre de la valorile umane, de la învățăturile moralei creștine, de la îndepărtarea noastră de la cele sfinte scrise în Biblie. Covid-19 va schimba radical percepția asupra modului nostru de viață. Trebuie să medităm asupra viitorului nostru. Am văzut agitația din magazine, teama de ce va fi, provizii serioase cumpărate… Ce folos, că dacă va fi să nu mai fim toate sunt în zadar. Doar bunul Dumnezeu va hotărî pentru noi. Eu am cumpărat doar cele necesare pentru două săptămâni, am intrat în autoizolare și respectăm dispozițiile autorităților. Dezinfectăm mâinile, îmbrăcămintea, locuința, facem cumpărăturile necesare în locuri puțin aglomerate, ne ferim de cei care strănută sau tușesc și nu poartă mască. Pe de altă parte, să nu ne panicăm, să avem încredere că vom trece cu bine această perioadă grea de restriște și jale. Multă sănătate și încredere în Dumnezeu!”, spune băimăreanul Alexandru Sollosy.

„Nu e prima dată când omenirea trece printr-o astfel de pandemie. Dar parcă aceasta e mai apocaliptică decât toate, pentru că o trăim pe pielea noastră. Mai rău decât virusul în sine acum parcă e starea psihică a majorității. O stare creată intenționat prin intermediul internetului care oferă sute și sute de informații care stârnesc în capul nostru fel de fel de scenarii. Ba că se moare ușor de coronavirus, ba că unii se vindecă, se lucrează la vaccinul vindecător, ba că a înviat China ca pasărea Phoenix din cenușă. Un lucru e cert, pericolul este unul cât se poate de real. Dacă nu murim de coronavirus, ori ajungem să murim de criza economică, ori ajungem într-o nouă ordine mondială demonică. Măsurile luate acum de autorități cum că să stăm cât mai mult în casă și să ne spălăm des pe mâini sunt normale și absolut necesare, pentru cei care înțeleg. Dar normal nu este să se închidă bisericile, cum s-a făcut în Grecia. Acum toți ar trebui să lucrăm la o rugăciune colectivă. Acum e momentul cel mai bun. Însă răul e la apogeul lui și se luptă cu binele puțin pe care il mai avem pe pământ, și anume Biserica. Și cum puțini dintre noi suntem pregătiți sufletește de o stare de criză, ne refugiem în depozitarea de alimente, crezând că ele ne vor liniști. Sigur, e bine să ne facem provizii materiale, dar dacă nu le însoțim de harul de la Dumnezeu, în zadar le vom strânge”, consideră și Patricia Săsăran.

În ceea ce privește alimentele, unii consideră că acestea nu trebuie cumpărate în cantități exagerata, cumpătarea fiind mai potrivită.

„Mi se par foarte bune măsurile luate. Problema este că multă lume nu respectă aceste indicații care, într-adevăr, feresc lumea de această boală gravă. Mulți bătrâni s-au aventurat prin oraş şi au stat la coadă la hypermarketuri. Eu sunt în acest moment acasă, fiindcă şcolile sunt închise. Am respectat tot ce mi s-a spus la televizor. Provizii avem suficiente: făină, orez, legume, ciuperci congelate şi multe alte conserve făcute în casă. Trebuie să existe o măsură în toate. Mulți oameni au cumpărat în exces produse şi cred că multe se vor arunca. Îi rog pe toți oamenii să stea acasă şi să evite cât de mult ieşirile în oraş. Multă sănătate!”, transmite un cadru didactic din județ.

„Nu pot să zic că îmi este frică de coronavirus, dar având în vedere că am copil mic și persoane în vârstă în jurul meu, care sunt mai vulnerabile, prefer să mă feresc. Așa mă protejez și pe mine și imi protejez și semenii. În ceea ce privește proviizile, mi se pare o prostie să cumpăram ca și când ar veni sfârșitul lumii. Merg la cumpărături o dată pe săptămână și cumpăr ce am nevoie pentru săptămâna respectivă, exact așa cum făceam și înainte”, spune și Adela Maroșan.

Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu