Share
Lex: Pornografia din răzbunare pedepsită ar putea fi pedepsită cu până la doi ani de închisoare. Camera Deputaților va avea votul decisiv

Lex: Pornografia din răzbunare pedepsită ar putea fi pedepsită cu până la doi ani de închisoare. Camera Deputaților va avea votul decisiv

Pornografia din răzbunare („revenge porn”, în engleză), un tip de pornografie care presupune divulgarea de materiale pornografice, din răzbunare, va fi incriminată ca o faptă penală independentă, potrivit unui proiect legislativ care a primit aviz favorabil din partea comisiilor Camerei Deputaţilor, urmând să fie supus votului decisiv al deputaţilor în curând.

Prin acest proiect legislativ se urmărește incriminarea pornografiei din răzbunare prin sancționarea divulgării, difuzării, prezentării sau transmiterii, în orice mod, „a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile, fără drept și fără consimțământul persoanei înfățișate, de natură să provoace acesteia o suferință psihică sau știrbire a imaginii sale, comisă în scop de răzbunare, umilire, intimidare sau hărțuire”.

Pedeapsa pentru această faptă va fi închisoarea de la trei luni la doi ani sau amenda penală. Proiectul de lege prevede că urmărirea penală pentru faptele menţionate mai sus se pune în mişcare după depunerea unei plângeri din partea persoanei vătămate.

„Imaginea intimă” este definită de proiectul de lege ca referindu-se la persoane surprinse fără haine, astfel încât să le fie vizibile zonele intime, ori care sunt implicate într-un act sexual.

Vor exista însă și două excepții, când următoarele fapte nu vor fi considerate infracțiuni:

-dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la dovedirea săvârșirii unei infracțiuni;
-dacă surprinde fapte de interes public care au semnificație pentru viața comunității și a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.

De ce se dorește incriminarea acestei fapte

Senatoarea care a propus modificarea a declarat, în cadrul unei conferințe de presă făcute la momentul înregistrării proiectului la Senat, că „pornografia din răzbunare înseamnă că foști partneri ai victimelor difuzează, de obicei pe rețelele de socializare sau folosindu-se de aceste mijloace de distribuție în masă, fotografii cu conținut explicit sexual sau fotografii intime ale partenerelor”.

Mai mult, autoarea propunerii susține că nu există cadrul legislativ pentru a sancționa astfel de fapte. Mai exact, ea s-a referit la faptul că infracțiuni precum hărțuirea, șantajul sau amenințarea (care ar putea fi folosite pentru sancționarea unei astfel de fapte), de multe ori, nu acoperă fapta a cărei incriminare o propune.

În schimb, senatoarea nu s-a referit și la posibilitatea definiției vieții private (din cadrul infracțiunii care incriminează violarea, fără drept, a vieții private – în cazul de față, prin difuzare de imagini sau filmări) de a acoperi și faptele de divulgare de materiale intime, fără drept.

Până la urmă, astfel de materiale intime și viața sexuală a victimelor sunt exemple clasice de elemente ale vieții private. Și cum violarea vieții private interzice, printre altele, și divulgarea fără drept de imagini sau filmări cum sunt cele pornografice, ar putea să acopere și problema pornografiei din răzbunare.

Într-adevăr, senatoarea s-a referit și la infracțiuni referitoare la violarea vieții private, însă doar prin includerea expresă a faptelor precum cea de pornografie din răzbunare în cadrul articolului relevant din Codul penal. De asemenea, autoarea propunerii a făcut referire la faptul că probarea unei astfel de fapte, în lipsa existenței unui cadru legal explicit care să vizeze și pornografia din răzbunare este problematică.

Pe de altă parte, există exemple de jurisprudență în care persoane care au divulgat materiale pornografice, în scop de răzbunare, au fost condamnate în baza cadrului legislativ aplicabil la momentul de față. De exemplu, într-o speță din 2017, soluționată de Judecătoria Sectorului 4 București, o persoană a fost condamantă fix pentru astfel de fapte (însă, într-adevăr, și filmarea s-a făcut fără consimțământul persoanei vătămate). În cele din urmă, soluția a fost desființată în apel, însă din cauză că a fost retrasă plângerea prealabilă. Prin urmare, raționamentul instanței de fond este, în continuare, relevant.

Astfel, din moment ce există deja un cadru legislativ care să sancționeze divulgarea, fără drept, de asemenea materiale, pornografia din răzbunare este, oricum, acoperită de sfera dreptului penal.

Atenție! Propunerea legislativă nu se aplică încă. Pentru aceasta, ea trebuie să fie adoptată de Camera Deputaților, promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial.

Sursa – avocat.net


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu