Ordinul apărut în Monitorul Oficial despre noile programe la liceu a stârnit multă agitație. Unii s-au bucurat când au auzit că apar „programe alternative”. Sună bine. Pare că, în sfârșit, vine o schimbare. Dar dacă citim mai atent, vedem că sunt stabilite clar competențele, conținuturile și chiar lista de autori obligatorii. Și atunci apare întrebarea simplă: cât de alternativ mai poate fi un program, dacă trebuie să respecte exact aceleași lucruri?
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 141 din 24 februarie 2026
„ … Articolul II
Pentru programele școlare prevăzute în anexele nr. 2-4 la prezentul ordin, competențele generale, competențele specifice și autorii reprezentativi recomandați sunt obligatorii și se vor aplica la nivelul tuturor unităților de învățământ din sistemul de învățământ preuniversitar.
Articolul III
În condițiile stabilite prin ordin al ministrului educației și cercetării, la nivelul unităților de învățământ preuniversitar se pot pilota și programe școlare alternative, cu respectarea art. II. …”
Dacă toți trebuie să predea aceleași competențe și aceiași autori, unde este diferența? Poate doar în modul de predare. Dar esența rămâne aceeași. Iar când vine vorba de Bacalaureat, lucrurile devin și mai complicate. Examenul este național, cu subiecte unice. Dacă există mai multe programe, cum ne asigurăm că toți elevii dau un examen corect, pe aceleași baze?
Se vorbește și despre „pilotare”. Adică testarea unor programe în anumite școli. În teorie, ideea nu este rea. Așa se fac reformele serioase, testezi, vezi ce merge, corectezi. Dar oamenii se tem să nu ajungă copiii cobai într-un experiment făcut pe grabă.
Dincolo de toate aceste discuții tehnice, problema mare rămâne alta: cât stau copiii la școală. Un elev de liceu are în medie 6 ore pe zi, adică 30 de ore pe săptămână. Sunt zile în care stă 7 sau 8 ore la școală. Apoi vine naveta, pentru mulți încă una sau două ore. Și peste toate, temele. Un copil serios mai stă câteva ore pe zi să își facă sarcinile.
Dacă adunăm tot, ajungem la 8–10 ore de muncă pe zi. Mai mult decât un adult la serviciu. Și atunci ne mirăm că nu mai au timp să citească de plăcere. Dacă înainte poate nu aveau timp, dar mai aveau chef, acum riscă să nu mai aibă nici chef. Când totul este obligație, dispare bucuria.
Se spune că vrem reformă în educație de ani de zile. O reformă adevărată ar trebui să însemne mai puțină încărcare, mai mult timp pentru înțelegere, pentru lectură din plăcere, pentru viață. Nu doar liste noi și articole noi în Monitorul Oficial.
Poate că înainte să discutăm despre programe alternative, ar trebui să ne întrebăm cât poate duce un copil? Și dacă vrem cu adevărat să îi ajutăm, nu ar trebui să le lăsăm mai mult aer, nu doar mai multe obligații.
Vasile Petrovan
