Share
Înapoi în unitățile de învățământ: Cum a fost, în Maramureș, reîntâlnirea dintre cadrele didactice și elevi/preșcolari

Înapoi în unitățile de învățământ: Cum a fost, în Maramureș, reîntâlnirea dintre cadrele didactice și elevi/preșcolari

Astăzi, 8 februarie, a început cel de-al doilea semestru al acestui an școlar. După mult timp, elevii s-au reîntors în bănci.

Desigur, nu toți elevii sunt în această perioadă fizic în unitățile de învățământ, ci continuă orele online, respectându-se astfel cele trei scenarii prezentate de autorități.

Scenariul de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenței cumulate la nivelul localității, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, se stabilește astfel:

Scenariul 1: Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție (incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori);

Senariul 2: a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor protecție; b) Participarea zilnică, în sistem on-line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu (incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori);

Senariul 3: a)Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar;

b) Participarea zilnică, în sistem on-line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu (incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori).Inspectoratul școlar și DSP avizează propunerea consiliului de administrație a unității de învățământ preuniversitar/ conexe și înaintează spre aprobare CJSU scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ. Propunerea este fundamentată pe baza informării DSP cu privire la situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități, precum și în funcție de infrastructura și resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Bucuria revederii cu cei mici

Potrivit mai mult cadre didactice, reîntâlnirea cu cei mici a fost emoționantă și plină de veselie. Desigur, acestea spun că precauția și respectarea regulilor impuse sunt foarte importante. Doar așa școala în format fizic poate continua.

„Având în vedere că nu ne-am văzut cu cei mici de atâta timp față în față, prima întâlnire a fost minunată, cu emoții din partea celor mici, dar și a noastră. Chiar dacă regulile stricte de distanțare nu ne-au lăsat să avem contact fizic, îmbrățișări, ne-am trimis pupici în aer. Ne-a fost dor de activități, de gălăgia unei grupe pline și de discuțiile nesfârșite ale copiilor”, a declarat Melissa Griguța, profesor învățământ preșcolar la Grădinița cu Program Prelungit Nr.28 Baia Mare.

„Mie mi-a fost tare dor de ai mei copilași, tare ne-am bucurat când ne-am revăzut cu toții! Nu se compară predarea online cu cea față în față! Chiar dacă nu le-am putut vedea zâmbetele, mă bucur că le-am văzut ochișorii, i-am văzut cu câtă bucurie mă urmăresc. Recunosc, la început am fost reticentă în privința redeschiderii școlilor, însă nu puteam continua așa la nesfârșit. Copiii au nevoie și de socializare. Cei implicați – cadre didactice, elevi, părinți – trebuie să fie conștienți că regulile trebuie respectate, pentru că doar astfel vom fi bine cu toții”, este de părere Alina, o învățătoare din Maramureș.

„Prima întâlnire cu cei mici a fost plină de emoție, de bucuria revederii și de a comunica față în față nu doar printr-un ecran. Normal că restricții au fost, dar o mică îmbrățișare ne-a scăpat. Copiii au fost foarte nerăbdători să aibă parte de activitățile cu care au fost obișnuiți și să își împărtășească poveștile de acasă cu prietenii”, spune și Andra Griguța, profesor învățământ preșcolar la Grădinița cu Program Prelungit „Floare de colț” Baia Mare.

„Nu prea sunt pentru deschiderea școlii, pentru că am copil de gradiniță care depinde și de bunici pentru scos la ora prânzului și nu prea îmi doresc să îi pun în pericol având în vedere că cei mici nu poartă mască. Prima zi s-a desfășurat destul de bine în ciuda așteptărilor, e curățenie în școală pe cât posibil, am avut copii puțini deoarece cred că unii părinti nu i-au lăsat să vină, probabil de teamă. Daca erau și cei mari școala era mult prea aglomerata, iar cei mici respectă regulile față de cei de la gimnaziu. E drept că nu e ușor să îi ții toata ziua cu masca pe gura, sunt copii, le e foame, le e cald etc. Eu am ținut orele cu geamul întredeschis pentru aerisire, nu a fost frig, ci chiar plăcut. Sperăm să fie bine și să nu apară îmbolnăviri. Activitatea la clasa a fost eficientă pentru că am avut contact cu elevii și am putut socializa cu ei, în schimb îmi lipseste într-un fel și predarea online. deoarece școala nu e foarte dotată, iar la orele online am putut utiliza și resurse interactive care i-au atras pe elevi. Nu toți au fost atât de entuziasmați de deschiderea școlii precum s-a tot spus prin presa, părerile între copii sunt împarțite”, precizează un alt cadru didactic din Baia Mare.

L.C.H.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu