Share
Asociațiile de elevi: Nu închideți școlile! Elevii condamnă decizia de suspendare a cursurilor la nivelul întregii țări

Asociațiile de elevi: Nu închideți școlile! Elevii condamnă decizia de suspendare a cursurilor la nivelul întregii țări

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) contestă decizia privind închiderea tuturor unităților de învățământ din țară și solicită ca acolo unde rata incidenței este mai mică de 3/1000 de locuitori, cursurile să se desfășoare fizic.

Joi, 5 noiembrie a.c, președintele Klaus Iohannis a anunțat implementarea unor noi măsuri de siguranță, mai stricte, în urma creșterii numărului de îmbolnăviri cu coronavirus. Printre acestea se numără și închiderea pe o perioadă nedeterminată de timp a unităților de învățământ preuniversitar, pâna la stabilizarea situației, începând de săptămâna viitoare.

Reprezentanții elevilor consideră că această măsură nu prezintă o necesitate în localitățile unde incidența de COVID-19 este mai mică decât 3/1000 de locuitori. Mai mult, este obligatoriu ca școlile din aceste zone, unde numărul de cazuri este scăzut, orele de curs să fie realizate în mod tradițional.

De asemenea, aceștia mai precizează faptul că în zonele izolate, din mediul rural spre exemplu, decizia de a muta cursurile în online va duce implicit la creșterea ratei abandonului școlar, întrucât infrastructura necesară învățământului la distanță nu există.

„Menționăm faptul că nici la momentul actual dispozitivele conectate la internet, destinate elevilor cu posibilități materiale reduse, nu au ajuns la aceștia, din cele 900.000 de dispozitive, fiind livrate câteva mii.

Ministerul Educației și Cercetării trebuie să ia măsuri de urgență și să nu mai tergiverseze accesul la educație, un drept fundamental, garantat de Constituție.

Pe această cale, asociațiile de elevi din țară și… solicită ferm autorităților să permită desfășurarea în format fizic a orelor de curs, acolo unde numărul de cazuri permite acest lucru și să asigure de urgență infrastructura necesară”, precizează reprezentanții asociațiilor de elevi.

“Dacă școlile se închid, așa să se închidă și secțiile de votare. Nu văd de ce unele alegeri sunt considerate mai importante decât educația poporului. Nu toți elevii vor să fie (ne)educați în așa fel în care să devină incompetenți în viitor și să poată fi manipulați pentru voturi. Așadar, rog autoritățile să se gândească de mai multe ori înainte de a lua orice decizie și să lase sistemul de învățământ în continuare cu predare fizică acolo unde încă se poate”, este de părere Paula-Livia Buda, președintele Asociației Elevilor din Maramureș.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu