12 noiembrie 1918, ziua în care 1.500 de români s-au adunat la Baia Mare pentru a-și decide viitorul
La 12 noiembrie 1918, cu numai 19 zile înaintea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, aproximativ 1.500 de români se reuneau la Baia Mare pentru a pune bazele propriilor structuri de conducere politică și administrativă. Imperiul Austro-Ungar se destrăma, iar viitorul Transilvaniei se afla în centrul unor transformări istorice decisive. Orașul devenea unul dintre principalele centre de organizare a mișcării naționale românești din nord-vestul Transilvaniei. Documentele păstrate în arhive reconstituie împrejurările acelor zile și readuc în atenție personalități precum Teofil Dragoș, Alexandru Breban și Alexiu Pocol, ale căror nume sunt legate de evenimentele premergătoare Marii Uniri. O parte din această istorie se păstrează și astăzi în memoria unei clădiri cunoscute băimărenilor: actualul Muzeu Județean de Artă.
Istoria marilor evenimente este reținută, de regulă, prin locurile în care au fost adoptate hotărârile decisive și prin personalitățile care le-au dat semnificație. În spatele acestor momente se află însă o multitudine de întâmplări, inițiative și eforturi locale, fără de care schimbările politice nu ar fi dobândit aceeași amploare. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost precedată de un asemenea proces, desfășurat în numeroase orașe și sate ale Transilvaniei, unde românii au început să își organizeze propriile instituții reprezentative. Baia Mare a ocupat un loc important în desfășurarea acestor evenimente, iar ziua de 12 noiembrie 1918 a rămas unul dintre reperele istoriei sale politice.
Pentru a înțelege importanța adunării de atunci, trebuie privite împrejurările în care aceasta s-a desfășurat. Primul Război Mondial se sfârșea, autoritatea administrației austro-ungare slăbea, iar popoarele fostului imperiu își revendicau dreptul de a-și decide viitorul. În Transilvania, Consiliul Național Român Central, cu sediul la Arad, coordona constituirea consiliilor naționale și a gărzilor românești, structuri menite să reprezinte comunitățile și să contribuie la menținerea ordinii publice. Baia Mare, aflată la acea vreme în componența comitatului Satu Mare, dispunea de o elită românească activă, formată din avocați, clerici, intelectuali și reprezentanți ai mediului economic, care înțeleseseră că schimbările politice impuneau nu numai exprimarea unor aspirații naționale, ci și organizarea concretă a vieții publice.
Printre cei care au avut un rol esențial în pregătirea acestor acțiuni s-a numărat avocatul Teofil Dragoș, una dintre personalitățile marcante ale mișcării naționale românești din regiune, născut la 24 decembrie 1874, în localitatea Hideaga.
La 6 noiembrie 1918, acesta a lansat o circulară prin care convoca, pentru ziua de 12 noiembrie, o consfătuire destinată constituirii Consiliului Național Român comitatens Satu Mare, organizării consiliilor locale și stabilirii măsurilor necesare asigurării ordinii și siguranței populației. Inițiativa sa se înscria în efortul mai larg de creare a unor organisme reprezentative românești, într-un moment în care vechile instituții își pierdeau treptat autoritatea, iar noile realități politice nu căpătaseră încă o formă definitivă.
Adresa-circulară întocmită de avocatul Dr. Teofil Dragoș privind înființarea Consiliului Național Român Comitatens Satu Mare, la Baia Mare – 12 noiembrie 1918 / Arhivele Naționale Maramureș
Adunarea publică din 12 noiembrie s-a desfășurat în sala Teatrului „Lendvay” din Baia Mare și a reunit, potrivit cercetărilor istorice, aproximativ 1.500 de participanți, majoritatea provenind din mediul rural. Istoricul Viorel Ciubotă estimează chiar o participare cuprinsă între 1.500 și 2.000 de persoane. Prezența numeroasă a țăranilor este semnificativă pentru dimensiunea evenimentului, deoarece arată că mișcarea națională depășise cercul intelectualilor și al conducătorilor politici, ajungând în comunitățile rurale, unde problemele legate de administrație, reprezentare și siguranță publică erau resimțite în mod direct.
În cadrul reuniunii a fost constituit Consiliul Național Român comitatens Satu Mare, în fruntea căruia a fost ales avocatul Ioan Savanyu, din Satu Mare. Funcțiile de vicepreședinți le-au revenit avocatului Teofil Dragoș și protopopului greco-catolic Alexandru Breban, ambii din Baia Mare, iar secretari generali au fost desemnați avocatul Coriolan Bohățiel și preotul Iosif Pataky. A fost ales și un comitet executiv format din 44 de membri, reprezentând diferite localități ale comitatului. Hotărârile adoptate urmăreau organizarea consiliilor naționale în comune, constituirea gărzilor românești și asigurarea unei coordonări între noile structuri. La Baia Mare urma să funcționeze și un birou central, care să ofere îndrumările necesare reprezentanților comunităților din teritoriu.
În aceeași zi au luat ființă Consiliul Național Român cercual Baia Mare, condus inițial de Teofil Dragoș, și Consiliul Național Român orășenesc, al cărui președinte a devenit Alexiu Pocol, cunoscut în documentele epocii și Pokol.
Proprietar de mine și figură importantă a vieții economice băimărene, acesta se număra printre românii care dispuneau de influența și resursele necesare susținerii inițiativelor comunității. Au fost constituite, de asemenea, structuri ale Gărzii Naționale Române, la nivelul plășii și al orașului, sub conducerea lui Coriolan Bohățiel, respectiv Aurel Nistor. Rolul acestora era legat de menținerea ordinii și de protejarea populației.
Complexitatea împrejurărilor este ilustrată și de informațiile publicate în ziarul local „Nagybánya”, în numărul din 14 noiembrie 1918. Publicația consemna discuțiile purtate de Teofil Dragoș cu primarul orașului, Makray Mihály, și cu reprezentanții administrației, în vederea păstrării ordinii publice și a unei colaborări între structurile existente. Aceste mărturii sunt importante deoarece completează imaginea unei perioade în care afirmarea drepturilor naționale se desfășura într-un spațiu multietnic, iar organizarea politică trebuia însoțită de preocuparea pentru siguranța locuitorilor. Înființarea consiliilor și gărzilor naționale nu însemna numai o schimbare a raporturilor de autoritate, ci și asumarea unor responsabilități administrative într-o societate aflată într-o transformare profundă.
Activitatea începută la Baia Mare în 12 noiembrie a continuat în localitățile învecinate, unde reprezentanții consiliului cercual au sprijinit organizarea structurilor românești. Documentele de arhivă consemnează constituirea unor consilii și gărzi naționale la Săsar, Șișești, Satu Nou de Jos, Tăuții de Jos, Tăuții de Sus, Chechiș și în alte sate ale zonei. Dincolo de hotărârile politice, această activitate presupunea deplasări, convocarea adunărilor locale, desemnarea reprezentanților și stabilirea unor modalități de comunicare între comunități. Era o muncă de organizare mai puțin spectaculoasă decât marile întruniri publice, dar indispensabilă pentru funcționarea instituțiilor care se constituiau.
O legătură deosebit de interesantă între evenimentele din noiembrie 1918 și Baia Mare de astăzi este păstrată de clădirea Muzeului Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, situată pe strada 1 Mai, la numărul 8. Cunoscută și sub denumirea de „Casa Dragoș”, după numele avocatului Teofil Dragoș, care a deținut-o, construcția a fost ridicată în secolul al XVIII-lea, fiind destinată inițial Oficiului Salinar. De-a lungul existenței sale, imobilul a cunoscut mai multe transformări și utilizări, însă una dintre cele mai importante pentru istoria locală este legată de activitatea Consiliului Național Român din Baia Mare. Într-un studiu publicat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, istoricul Marius Câmpeanu identifică explicit această clădire drept sediu al Consiliului Național Român Baia Mare, oferind astfel o legătură documentară între patrimoniul construit al orașului și evenimentele premergătoare Marii Uniri.
Destinul ulterior al imobilului adaugă acestei istorii o dimensiune culturală aparte. Începând din 1954, clădirea a găzduit Muzeul Regional Baia Mare, devenit ulterior Muzeul Județean Maramureș, iar din 1984 aici a funcționat Secția de Artă. La sfârșitul anului 2006, edificiul a devenit sediul Muzeului Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, instituție dedicată conservării și valorificării patrimoniului artistic. Astfel, un spațiu asociat cândva activității politice și organizării naționale românești este cunoscut astăzi îndeosebi prin colecțiile sale de artă, păstrând în propria istorie mărturii ale unor epoci și preocupări diferite ale comunității băimărene.
La 26 noiembrie 1918, procesul început cu două săptămâni mai devreme avea să cunoască o nouă etapă importantă. La 108 ani de la acele evenimente, documentele păstrate în arhive permit reconstituirea unei pagini importante din trecutul orașului, care merită cunoscută dincolo de împrejurările aniversare. Baia Mare nu a fost doar un loc din care au plecat delegați spre Alba Iulia, ci și unul dintre centrele în care românii și-au organizat instituțiile reprezentative, contribuind la pregătirea politică și administrativă a Marii Uniri. În spatele numelor înscrise în documentele vremii se află inițiative, hotărâri și responsabilități asumate de oameni care au înțeles importanța momentului istoric pe care îl trăiau. Iar faptul că o parte din această memorie se regăsește în clădirile și instituțiile Băii Mari de astăzi ne amintește că istoria unui oraș nu se păstrează numai în arhive, ci și în locurile cărora timpul le-a schimbat înfățișarea și destinația, fără să le șteargă trecutul.
Surse informație și FOTO: Marius Câmpeanu, „Baia Mare înainte și după Marea Unire”, Centenarul Unirii 1918–2018. Maramureșul înainte și după Marea Unire a românilor, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie / Viorel Ciubotă, Lupta românilor sătmăreni pentru unire (1918–1919), Editura Muzeului Sătmărean, 2004 / Contemporani cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Contribuția maramureșenilor la săvârșirea și desăvârșirea Unirii, Arhivele Naționale – Serviciul Județean Maramureș și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, 2018.
Vasile Petrovan
Citește și:
