Share
A început bacalaureatul de toamnă

A început bacalaureatul de toamnă

Azi, 16 august, a început sesiunea august-septembrie a examenului național de Bacalaureat. Elevii care nu au reușit să obțină notă de admitere în vară, mai au acum o șansă să demonstreze că au învățat şi pot trece de examenul maturităţii

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că la această sesiunea s-au înscris 35.000 de absolvenți de liceu, aproape două treimi din ei provin din promoţia anului școlar 2021-2022 (22.586 de absolvenți de liceu), iar restul provin din promoții mai vechi (12.237 de elevi).

Dintre elevii care vor susține pentru prima oară examenul național de Bacalaureat, circa 93% provin din promoţia curentă (5.842 de candidaţi, faţă de 446 candidaţi din promoţiile anterioare). Probele scrise se vor desfăşura în 138 de centre de examen.

„Nu uitaţi ca este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

În acelaşi timp, este interzis să comunicaţi între voi sau cu exteriorul, să transmiteţi ori să schimbaţi între voi foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Nu riscaţi eliminarea din examen şi pierderea dreptului de a vă prezenta la următoarele două sesiuni”, a reamintit ministrul Educației.

Calendar Bacalaureat 2022 – sesiunea august/septembrie:

• 16 august – Limba şi literatura romana- proba E. a – proba scrisă;
• 17 august – Proba obligatorie a profilului – proba E. c – proba scrisă;
• 18 august – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E. d – proba scrisă;
• 19 august – Limba şi literatura materna – proba E. b – proba scrisă;
• 22 august – 29 august (cu excepţia zilelor de 27 august şi 28 august) – probele de evaluare a competenţelor (lingvistice şi digitale);
• 31 august – afişarea primelor rezultate, în format anonimizat, conform prevederile specifice în vigoare;
• 31 august (12:00 – 18:00) – depunerea contestaţiilor atât în format clasic/letric, cât şi electronic;
• 1 septembrie – 2 septembrie – soluţionarea contestaţiilor;
• 3 septembrie – afișarea notelor finale.

Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800 801 100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil între 16 august și 18 august, între orele 8:00 – 16:00, dar și pe data de 19 august, între orele 8:00 – 14:00.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu