„Mama care dăruiește mereu”: grup de suport pentru mamele copiilor cu dizabilități, la Târgu Lăpuș - 20 minute în urmă
Meci cu o vecină de clasament pentru CSM Sighet - 1 oră în urmă
Handbalistul Matei Ungur de la SHCS Fărcașa 2022, convocat pentru turneul final al Selecționatelor Seriilor - 1 oră în urmă
Cine sunt cei 26 de elevi care vor reprezenta Maramureșul la Olimpiada Națională de Matematică - 1 oră în urmă
Legea nu iartă. Cât te costă o petrecere zgomotoasă în propria curte? - 1 oră în urmă
Distragerea atenției este fatală: două accidente tragice care ne arată pericolul căștilor - 2 ore în urmă
Seniorii din Baia Mare au învățat cum să-și îngrijească zâmbetul, de Ziua Sănătății Orale - 2 ore în urmă
Eleve de la „Șincai”, calificate la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană Modernă - 2 ore în urmă
Măriuca Verdeș și Grupul „Rădăcinilor Străbune” vor susține un concert de pricesne la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Baia Mare - 2 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Strigătul din spatele ecranului – o scrisoare deschisă către părinți - 2 ore în urmă
Încă o intervenție de… Vis: Câinele polițist maramureșean este spaima contrabandiștilor!; Mii de țigări descoperite într-o mașină, în Baia Mare (GALERIE FOTO)
„Contrabandişti, v-am promis: Voi nu mai scapți de Vis!”. Câinele polițist din cadrul IPJ Maramureș, alături de partenerul său Alin Țîțoc, au mai bifat o intervenție de succes. Mai exact, azi noapte a fost din nou tura lui Vis. A intrat de serviciu la ora 20.00, împreună cu conductorul său, agent şef adjunct Alin Țîțoc, şi au început să patruleze pe raza municipiului Baia Mare.
La un moment dat, când au ajuns pe bulevardul Republicii, în zona unei pieţe agroalimentare, Vis s-a oprit lângă un autoturism. Flerul patrupedului a dat şi de această dată roade. În urma „percheziţiei olfactive”, Vis i-a semnalizat conductorului său că în acel autoturism ar putea fi tutun.
„În consecinţă, au fost solicitaţi şi au intervenit poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice. A fost dispusă efectuarea unei percheziţii a autoturismului în urma căreia a fost descoperit un bax de ţigări (10 000 ţigarete) care trebuiau supuse unui regim vamal şi care proveneau din contrabandă. Echipa de cercetare a stabilit că proprietarul vehiculului este o femeie de 64 de ani, domiciliată în Baia Mare. Ţigările au fost ridicate şi indisponibilizate, iar în cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările în vederea identificării şi tragerii la răspundere a tuturor participanţilor la activitatea infracţională” – a declarat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
Câinele polițist Vis și conductorul său Alin Țîțoc au o listă bogată de intervenții de succes. Unul dintre cele mai complicate cazuri soluționate de echipa de vis este capturarea unui violator care s-a ascuns într-o casă aflată la limita pădurii, între cartierele băimărene Săsar și Valea Borcutului. Tot Vis și Alin Țîțoc au fost cei care au avut de gestionat situații dificile, cum a fost un scandal violent, înregistrat în cartierul Vasile Alecsandri, care putea escalada în mod periculos. Ar fi de zis și că, în timpul misiunilor de patrulare, echipa a reușit să identifice o mulțime de infractori. Un caz ar fi al hoțului de biciclete din cartierul Săsar, care a încercat să își vândă marfa sustrasă în alte zone din oraș. Iar lista ar putea continua!…
Cătă ȚINEGHE


















