La Săcălășeni a avut loc o clacă de cules struguri
O clacă de cules struguri a adunat, ieri, 16 octombrie, la Primăria Comunei Săcălășeni, participanți dornici să păstreze vii tradițiile și obiceiurile de odinioară.
Evenimentul, organizat de Asociația „Săcălășeni Construim Încredere”, a fost un prilej de socializare, de petrecere a timpului împreună și de bucurie pentru roadele toamnei.
„Clacă la cules de struguri – tradiție și bucurie!
Ieri, la Primăria Comunei Săcălășeni, ne-am bucurat de o frumoasă clacă la cules de struguri, un prilej de a păstra tradițiile, de a petrece timp împreună și de a ne bucura de roadele toamnei.
Mulțumim Asociației „Săcălășeni Construim Încredere” pentru organizarea acestui eveniment și tuturor celor care au participat și au contribuit la atmosfera frumoasă!
Astfel de momente ne amintesc că tradițiile rămân vii atunci când le ducem mai departe împreună, cu bucurie și încredere”, se transmite pe pagina comunei.
Citește și













