Starea drumurilor în Maramureș - 12 minute în urmă
Intervenție a pompierilor la mai multe blocuri din Baia Mare unde s-a semnalat miros de gaz - 31 minute în urmă
25 februarie 1670, s-a născut Pintea Haiducul - 40 minute în urmă
Campioana Nicoleta Sasu, aniversată la Târgu Lăpuș cu prilejul împlinirii a 40 de ani - 1 oră în urmă
Patru elevi de la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Șomcuta Mare, premiați la Festivalul Concurs al Poeziei Populare de Dragoste - 1 oră în urmă
Prognoza meteo Maramureș, 25 februarie 2026 - 2 ore în urmă
CS Minaur și-a aflat adversara pe care o va întâlni în sferturile Cupei României dacă va trece de CSM Târgu Jiu în optimi - 13 ore în urmă
Angajat sau antreprenor? 180 de elevi au căutat răspunsuri la Conect Gen - 13 ore în urmă
ITPF Sighet: Peste 4500 de cazuri de trecere frauduloasă a frontierei înregistrate anul trecut - 14 ore în urmă
Ore de instruire practică la Școala Profesională Fărcașa: elevii au învățat să monteze o instalație de iluminat - 15 ore în urmă
Corul bisericii ortodoxe „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Solotvino, Ucraina, a venit să colinde la Reședința Episcopală din Baia Mare
În cursul zilei de joi, 22 decembrie, celebrul cor al bisericii ortodoxe „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Slatina (Solotvino), Ucraina, a venit să-i colinde pe Preasfințitul Părinte Episcop Iustin și pe Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, la Reședința Episcopală din Baia Mare.
Corul parohiei a fost înființat în urmă cu mai bine de 30 de ani, fiind dirijat de Ileana Șiman.
Încă din timpul vizitei Preasfințitului Părinte Iustin în regiunea Transcarpatia, chiar la comunitatea din Solotvino, în anul 2019, în cuprinsul cuvântului de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a precizat faptul că: „avem o unitate în diversitate în credinţa noastră. Românii din dreapta Tisei sunt celebri că-şi păstrează cu sfinţenie tradiţiile şi credinţa, adică identitatea. Sunteţi celebri şi prin corul pe care l-aţi avut şi îl aveţi şi astăzi, cu care aţi dăinuit şi v-aţi mângâiat mereu în timpurile grele”.
La data de 21 noiembrie 2021, răspunzând invitației Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Marc, Arhiepiscopul Hustului şi Vinogradovului, de a oficia împreună Sfânta Liturghie la biserica din Slatina, Ucraina, cu ocazia hramului locaşului de închinare „Sfinţii Mihail şi Gavriil”, după calendarul iulian neîndreptat, PS Iustin spunea:
„Credincioşii de aici şi-au păstrat valorile sfinte, şi-au păstrat tradiţia, limba, portul, colindul, tot ce înseamnă sufletul lor curat, creştin ortodox şi românesc. Trăiesc în armonie cu celelalte comunităţi creştine, într-o armonie deplină, iar grija IPS Marc faţă de comunităţile româneşti din această parte a Ucrainei, din Transcarpatia, din Maramureşul tradiţional istoric, este plină de dragoste părintească şi de o abordare foarte înţeleaptă a valorilor pe care şi le promovează ei”.
De asemenea, joi, 22 decembrie, Întâistătătorul Eparhiei noastre a adus mulțumire membrilor corului care au poposit mai de departe până la Baia Mare pentru a aduce vestea Nașterii Domnului prin colindul sfânt, oferindu-le câte un colac tradițional, un calendar, o felicitare de sfintele sărbători precum și o iconiță a Anului Omagial 2023 – al pastorației persoanelor vârstnice – pictată în mod special pentru eparhia noastră de pictor iconar Gabriel Solomon de la Cluj-Napoca.
„Dacă vom colinda la Poarta Împărăţiei, Dumnezeu ne va deschide cu siguranţă Porţile Împărăţiei, pentru că toți colindătorii se primesc, trebuind astfel să deschidem porţile. Noi credem că aşa vom intra în Împărăţia lui Dumnezeu, colindând. Specificul nostru este colinda, şi bucuria Crăciunului este fără egal”, a menționat Preasfințitul Părinte Iustin. informează Pr. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-Online.












