Share
Comunitatea din Săcălășeni, unită în rugăciune la slujba Paraclisului Maicii Domnului

Comunitatea din Săcălășeni, unită în rugăciune la slujba Paraclisului Maicii Domnului

Miercuri, 13 august, de la ora 20:00, la biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Săcălășeni a fost săvârșită ultima Slujbă a Paraclisului Maicii Domnului din Postul Adormirii.

Părintele paroh Adrian Dobreanu a slujit alături de părintele Vasile Lăcătuș, iar răspunsurile la strană au fost oferite de membrii corului parohial condus de Marian Rad.

După slujbă, părintele Vasile a rostit un frumos și cuprinzător cuvânt de învățătură cu referire la Maica Domnului și la rolul ei de mamă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în istoria omenirii și a mântuirii, cu exemple și argumente din Sfânta Scriptură și Tradiția Bisericii.

„La final, așa cum se cuvine, am mulțumit părintelui Vasile și doamnei preotese Eugenia pentru prezență și pentru împreună-slujire, și, cu acest prilej, i-am dăruit o icoană cu chipul Maicii Domnului Pantanassa. De asemenea, după miruire, toți credincioșii prezenți au primit câte un mic dar din partea parohiei noastre.

În încheiere, copiii pregătiți în cele patru zile de activități parohiale și catehetice de către doamnele profesoare Camelia Dobrican și Bianca Rotar au interpretat cântări închinate Maicii Domnului”, transmite Părintele Adrian.

Credit foto: Ștefan Marincaș


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu